Iepurele cu urechi blegi - berbecul

Iepurii din rasa Berbec, usor de recunoscut datorita urechilor lungi, atarnande pe langa cap, se pare ca sunt cea mai veche rasa de iepuri domestici. Desi originile sale exacte sunt invaluite in mister, acestor iepurasi adorabili li se poate urmari filiatia inca din 1700.

Initial, iepurele din rasa Berbec a fost creat ca si rasa de carne, dar, in cele din urma, el a ajuns sa fie etalat numai in expozitii devenind un animalut de companie faimos. Toti iepurii din rasa Berbec sunt corpolenti si musculosi, iar urechile lor sunt complet dezvoltate in jurul varstei de 4 luni.

Desi frecvent intalniti in Anglia, Franta si Olanda, abia in jurul anului 1970 ei au fost importati in Statele Unite, reusind in scurt timp sa devina animalute foarte indragite.


Aspectul exterior si dimensiunile


In prezent, exista cel putin opt rase distincte de iepuri cu urechi blegi, toate provenind din Berbecul englez. Intre acestea exista cateva diferente de aspect exterior care va vor fi detailate succint:


Berbecul englez


Berbecul englez este primul aparut dintre iepurii cu urechi blegi. Aceasta rasa are cele mai lungi urechi (in jur de 45 cm) dintre rasele de iepuri, pe care le taraste pe jos. Berbecul englez cantareste cel putin 4 kg. Femela are salba. Iepurii au, in general, ochii de culoare caprui. Blana Berbecului englez exista in varianta neagra, gri-roscat, chinchilla.


Berbecul francez


In jurul anului 1850, primul Berbec francez a fost creat de francezul Condenier in urma incrucisarii Berbecului englez cu rasele europene uriase. Berbecul francez are urechi mai scurte decat ale Berbecului englez care depasesc cu 3,5 cm sau chiar mai mult falca. Berbecul francez are tendinta de a avea o greutate corporala mai mare decat a Berbecului englez, adica in jur de 5,5 kg.


Berbecul german


Berbecul german a fost format prin incrucisarea Berbecului francez cu alte rase. Urechile sunt asemanatoare celor ale Berbecului francez, dar iepurele este, per ansamblu, de talie mai mica, cantarind in jur de 3,2 kg.


Berbecul Meissner


Cel mai putin cunoscut iepure cu urechi blegi se pare ca este Berbecul Meissner. Creata in jurul anului 1920, in Germania, prin incrucisarea berbecilor cu iepurele argintiu, aceasta rasa, in general, atinge o greutate corporala in jur de 2,5-3,5 kg.


Berbecul pitic


Berbecul pitic este unul dintre cele mai populare animalute de companie, al doilea dupa Olandezul pitic. Aceasta rasa a fost creat in Olanda in 1950 din Berbecul francez. Cantarind in jur de 2 kg, Berbecul pitic nu este cel mai mic dintre iepurii cu urechi blegi. Pornind de la Berbecul pitic, au fost creati Berbecul de casmir si Berbecul miniatural.


Berbecul miniatural


In ciuda numelui sau, nici Berbecul miniatural nu este cel mai mic dintre iepurii cu urechi blegi. Cantarind in jur de 1,8-2,7 kg, Berbecul miniatural a fost creat pornind de la Berbecul pitic la inceputul anului 1990, in Olanda.


Berbecul de casmir


La inceputul anilor ’80, o varianta cu parul lung a Berbecului pitic era creata in Statele Unite, dar, initial, ea a fost evitata de catre crescatori. Pana la jumatatea anilor ’80, rasa a fost perfectionata, blana acesteia devenind mai matasoasa si astfel, rasa a fost omologata in cele din urma ca Berbecul de Casmir. Ulterior, Berbecul de casmir urias, varianta mai mare a Berbecului de casmir, a fost creat si inca asteapta sa fie recunoscut oficial.


Berbecul olandez


Berbecul olandez are renumele de a fi cel mai mic dintre toti iepurii cu urechi blegi. Cantarind sub 1,8 kg, Berbecul olandez are urechi care nu atarna pana la pamant si care nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2,5 cm linia falcii.


Adapostirea


Multi iepuri pot fi crescuti cu usurinta in casa. Ei pot fi invatati sa-si faca nevoile la litiera.

Aveti grija ca iepurilor le place sa rontaie asa ca asigurati-va ca toate cablurile sunt bine ascunse si obisnuiti-va cu ideea ca o parte din mobila dumneavoastra va fi roasa. Daca alegeti sa-l tineti in cusca, asigurati-va ca cusca are minim dimensiunile de 60x60x120 cm. Daca cusca are planseul din sarma, peste acesta este bine sa asezati o scandura din lemn pe care iepurele sa poata sta astfel incat picioarele sale sa nu fie lezate.

Pentru iepurii de apartament se preteaza mai degraba o cusca cu grilaj din plastic si fundul mobil din plastic perforat, cu tavita pentru evacuarea dejectiilor. Cusca trebuie sa fie prevazuta cu o pardoseala absorbanta cu fund dublu. Cusca trebuie sa fie spatioasa pentru a-i oferi iepurelui conditii confortabile, de odihna, miscare, hranire, adapare, reproductie, fatare si crestere a puilor.

Dimensiunile si forma custii depind de starea fiziologica si de destinatia animalutelor.

La custile din lemn, pardoseala se va confectiona din scandura, iar la cele metalice din plasa de sarma cu ochiuri de 2 cm. Sub pardoseala se vor fixa tavite, tip sertar pentru acumularea dejectiilor.

In interiorul custii se va amplasa fie un vas, fie un jgheab pentru nutreturile voluminoase (uscate sau verzi). De asemenea, va fi necesara amplasarea unui alt vas pentru nutreturile concentrate si a adapatorilor.

Curatatea custilor si a accesoriilor se va face periodic.


Hranirea


Iepurii sunt animale erbivore, putin pretentioase. Alimentatia este un factor esential in mentinerea sanatatii iepurelui. Iepurii consuma nutreturi de origine vegetala: plante verzi, fibroase uscate, suculente, radacinoase, siloz, furaje concentrate si nutreturi combinate.

Furajele verzi se administreaza dupa palire, deoarece favorizeaza aparitia balonamentului abdominal si a enterotoxiemiei. Radacinoasele se curata de pamant, se spala abundent, se usuca, administrandu-se tocat. Cartofii se administreaza numai fierti.

Ratia pe intreaga zi se imparte in tainuri, cea mai copioasa masa administrandu-se seara. Nutreturile concentrate vor fi administrate sub forma de granule.

Asigurarea apei proaspete in permanenta este un factor esential. Necesarul de apa zilnic este de 0,7 litri/zi la femelele gestante si masculi, de 1,5 litri/zi la femelele in lactatie si de 0,4 litri/zi la tineret. Lipsa apei provoaca o scaderea a aportului de alimente si duce la aparitia imbolnavirilor.

Daca iepurii sunt crescuti in apartament este recomandat sa fie hraniti cu meniuri complete speciale pentru iepurasi pe care le gasiti in pet-shop-uri si care le asigura un regim alimentar echilibrat si complet. Necesarul de granule pentru iepurele cu urechi blegi este de un sfert de pahar/2 kg corp, zilnic. Iepurii mai mici de 8 luni pot fi hraniti cu granule simple pe baza de lucerna la discretie.

Nu se recomanda administrarea in hrana iepurilor a urmatoarelor produse: dulciuri, prajituri, mere, pere, pepeni, zmeura, mure, ananas, banane si struguri care sunt bogate in glucide si i-ar putea determina iepurelui diferite tulburari gastro-intestinale.


Aspecte particulare


Puii se nasc lipsiti de par, cu ochii inchisi. La 4-5 zile dupa nastere, parul incepe sa creasca pe cap, pentru ca la varsta de 18-20 zile, corpul sa fie in intregime acoperit cu par. Ochii se deschid la varsta de 10-12 zile.

La iepure, incisivii superiori sunt dubli. Iepurii se nasc cu incisivi si premolari; unii dinti au caracter permanent, iar altii sunt de lapte si vor fi schimbati.

O data cu inaintarea in varsta, apar modificari ale dintilor, unghiilor, ale parului, oaselor si ale organelor genitale. La varsta de 60 zile se produce prima naprlire.

Unghiile subtiri, elastice si ascutite cresc continuu, dar, pana la varsta de 1 an, ele nu sunt observabile, intrucat sunt acoperite de parul labutelor. O data cu inaintarea in varsta, unghiile se modifica, devenind moi, lungi, groase si tot mai curbate. Culoarea lor se inchide cu trecerea timpului, iar pe suprafata lor apar valuri circulare de corn, care indica perioadele de gestatie sau de hranire deficitara.

Oasele lungi cresc pana la varsta de un an.


Viata reproducatoare


Maturitatea sexuala este atinsa in jurul varstei de 4-6 luni.

Varsta optima pentru imperechere este de la 7-8 luni. Imperecherea se face dimineata intre orele 6-7 si seara intre orele 18-20 in lunile de vara si intre orele 10-15 in lunile de iarna. Actul imperecherii dureaza circa 2 minute. Femelele pot fi folosite la reproducere pana la varsta de 3 ani, iar masculii pana la 2-3 ani. In cazul exemplarelor valoroase, viata reproducatoare poate dura pana la varsta de 4-5 ani.

Controlul gestatiei se face prin palparea abdomenului, fetusii putand fi simtiti dupa 14 zile de la monta. Fatarea se produce fara dificultati, rareori intalnindu-se distocii sau hemoragii dupa fatare.

Femela este prolifica dand nastere la 5-8 pui/fatare si putandu-se reproduce de 3-5 ori pe an.


Ingrijirea


- iepurii sunt animale active carora le place sa alerge si sa sara, astfel ca este esential sa le asigurati un spatiu sigur pentru miscare. Daca lasati iepurasul liber prin casa, trebuie sa fiti atenti la cablurile electrice intrucat acesta are tendinta de a le roade;

- blana iepurelui trebuie periata aproape zilnic, pentru a o mentine curata si lucioasa, pentru a indeparta eventualele fire de par moarte, parazitii sau alte mizerii;

- saptamanal se vor verifica dintii, nasul, ochii si urechile pentru a le mentine in perfecta stare si pentru a descoperi eventualele aspecte anormale;

- unghiile, daca nu sunt tocite in mod natural, vor fi taiate la fiecare 2 luni.


Boli si afectiuni curente


Ca si in cazul altor iepuri, iepurele cu urechi blegi nu tolereaza temperaturile extreme, prea scazute sau prea ridicate. Iepurii cu urechile blegi sunt predispusi obstructiilor datorate ghemurilor de par si incurcarii blanii, daca nu sunt ingrijiti adecvat. Iepurii trebuie periati zilnic pentru a inlatura parul mort, care ar putea induce problemele anterior mentionate. Alte implicatii de ordin medical includ raia auriculara, pasteureloza, bolile respiratorii, afectiunile dentare, litiaza urinara si fracturile de coloana.

Indiferent de varsta, iepurele cu urechi blegi este predispus diferitelor boli infectioase, nutritionale, parazitare si micotice, precum si diferitelor afectiuni de reproducere. Printre cele mai frecvent intalnite si cele mai agresive ca evolutie, la iepure se semnaleaza urmatoarele boli:

Boala hemoragica a iepurilor este o boala infecto-contagioasa, de natura virala, care afecteaza cu predilectie iepurii in varsta de peste 50 de zile si care se caracterizeaza din punct de vedere clinic prin anorexie, apatie, jetaj spumos-hemoragic sau epistaxis, semne nevroase cu agitatie puternica si tipete inainte de moarte. Masculii sunt mai sensibili. Animalele cu forme clinice se sacrifica, neexistand un tratament specific, iar cele sanatose se vaccineaza de urgenta.

Mixomatoza iepurelui este o boala infecto-contagioasa, de natura virala, care afecteaza iepurii de orice varsta. Dupa o perioada de incubatie variabila (4-10 zile), boala debuteaza cu hipertermie (febra) si blefaroconjunctivita sero-mucoasa si apoi muco-purulenta. Ulterior, boala poate evolua sub trei forme:

- forma nodulara, forma principala de manifestare a bolii, se caracterizeaza prin aparitia in tesutul conjunctiv subcutanat din regiunea capului (pleoape, bot, urechi) si apoi in regiunea organelor genitale, pe abdomen si perianal a unor tumefactii edematoase, pastoase. Nodulii cresc in mod continuu, deformand regiunile in care se formeaza;

- forma respiratorie este forma cea mai des intalnita la sugari si tineretul intarcat, terminandu-se cu moartea rapida a animalutului;

- maladia butonilor rosii sau negri se constata la iepurii de Angora la 7-10 zile dupa recoltarea parului si se caracterizeaza prin eruptii cutanate, initial rosii si apoi maroniu-negricioase, situate in zonele depilate.

Animalele depistate sau suspecte de mixomatoza sunt sacrificate.

In scopul prevenirii acestor maladii infecto-contagioase exista un vaccin bilavent contra mixomatozei si hemoragiei septice, care se administreaza de doua ori pe an, primavara si toamna, la iepuri incepand de la varsta de 1 luna.

Leucoza iepurilor sau leucemia limfoblastica este o viroza rara a iepurelui care se manifesta prin simptome putin caracteristice, slabire continua pana la cahexie si marirea in volum a nodulilor limfatici.


Achizitionarea


Achizitionarea acestui tip de animalut se poate face de la diversele pet-shop-uri sau chiar de la crescatori. Ceea ce este mai greu este alegerea unui exemplar sanatos. Varsta optima de achizitionare a acestor animalute este de circa 2 luni, pana la aceasta varsta trebuind sa stea alaturi de mama pentru a se dezvolta adecvat.

La fel de important este ca viitorul proprietar sa-si insuseasca minime informatii cu privire la hranirea, adapostirea, ingrijirea, comportamentul natural si principalele boli ale iepurelui. Cunoscand aceste lucruri va va fi mai usor si veti putea sa-i oferiti „prietenului” dumneavoastra cele mai bune conditii pentru a fi pe deplin fericit si sanatos.

Un iepure sanatos este vioi si sperios, are blanita curata, fina si lucioasa, ochii sunt clari, sticlosi, iar zona anala este curata, fara resturi de materii fecale.

Speranta medie de viata a iepurelui cu urechi blegi este de 5-6 ani. Daca iepurii sunt sterilizati inca din primii ani de viata, speranta de viata poate creste pana la circa 10 ani.

05.02.2008

Animale.ro

Contribuie la descriere