10 alimente "umane" bune pentru caini

Mancare pe care o poti imparti cu cainele tau.

Cauti sa gasesti alte cateva posibilitati pentru a diversifica meniul cainelui tau?
Sau vrei sa ai mai multe optiuni de recompense delicioase?
Ei bine, gata cu cautarile! Iti prezentam mai jos 10 alimente destinate oamenilor care ii fac bine cainelui tau.


Orezul este bun pentru hranirea cainelui, mai ales cand are colici sau cand il doare burta si are nevoie de o masa linistitoare. Exista mai multe tipuri de orez. De exemplu, orezul brun are mai multe proteine si mai putine grasimi decat orezul alb.
Carbohidratii din orez sunt usor digerabili, devenind astfel o sursa buna de energie, mai ales in cazul cainilor in varsta sau pentru cateii cu dureri de burta.



Tartacuta, la fel ca si dovleacul, poate fi un aliment antidiareic, care ajuta la reglarea tranzitului intestinal. De asemenea, tartacuta este si o sursa de beta-carotene (provitamina A). Un sfat de servire al acestui aliment, in special in timpul verii: scoate semintele din interiorul tartacutei, apoi taie felii si ingheata-le, oferindu-i astfel cainelui tau o gustare delicioasa.


Popcornul simplu, fara unt sau sare este o recompensa cu foarte putine calorii. Popcornul contine potasiu, dar si minerale precum fosfor, magneziu si calciu, care ajuta la cresterea si dezvoltarea oaselor. Asa ca, data viitoare cand iei punga de popcorn in brate si te uiti la film, nu uita sa il chemi si pe prietenul tau blanos pentru a imparti cateva floricele si cu el!



Carnea slaba - pui, vita, chiar si porc fara grasime sau sosuri poate fi o masa copioasa, mai ales inainte de exercitiu ori de dresaj, deoarce proteinele ii ofera energie.


Carnea macra este o sursa excelenta si echilibrata de aminoacizi, care contribuie la dezvoltarea masei musculare a cainelui. Totodata, carnea este o sursa importanta de vitamine B, care sunt implicate in metabolismul energetic din organism.



Ficatul se gaseste in vid in multe petshop-uri si este una dintre recompensele folosite in dresaj. Il poti cumpara chiar si de la supermarket pentru a il gati acasa. Ficatul contine vitamine B, vitamina A si vitamina K. De asemenea, contine si o mare cantitate de fier. Atentie insa, pentru ca prea mult ficat poate fi toxic pentru caine, deoarece contine o mare cantitate de vitamina A. Asadar, este bine sa limitezi cantitatea de ficat oferit pe zi, la nu mai mult de 1 gram la fiecare kilogram al cainelui.



Ananasul poate fi considerat un deliciu pentru cainele tau. Desi contine mult zahar, ananasul ofera si o sursa de calciu si potasiu. Rondelele inghetate de ananas pot fi deliciul zilelor calduroase ce vor veni.



Branza de vaci este bogata in proteine si calciu, fiind un aliment usor, prin urmare poti adauga cateva proteine in plus in dieta cainelui tau. Unii caini au probleme vis-a-vis de produsele lactate, deci incepe prin a ii oferi cantitati mici.



Patrunjelul a fost considerat a fi folositor in imbunatatirea respiratiei canine, astfel ca, data viitoare cand mai pregatesti mancarica pentru catelul tau, nu uita sa ii adaugi si o lingurita de patrunjel tocat pentru gust si culoare. Patrunjelul este, de asemenea, o buna sursa de calciu, potasiu si beta-caroten.



Untul de arahide este un deliciu sanatos si plin de proteine. Nu trebuie sa faci abuz de acest ingredient, dar poti pune o cantitate infima intr-una dintre jucariile cainelui ori sa il lasi sa linga borcanul atunci cand este aproape de a se termina.



Mazarea este inca un aliment ce poate fi adaugat in dieta cainelui tau. Boabele de mazare ofera o sursa importanta de vitamina B, fosfor si potasiu.


Alimentele prezentate mai sus trebuie oferite ca un extra bonus in alimentatie sau ca parte a unei diete echilibrate. Bonusurile alimentare nu trebuie sa depaseasca 25 % din dieta cainelui. Ofera-i cainelui cate un mic deliciu cateodata, dar asigura-te ca nu ii creeaza probleme cu stomacul!


Nu pierde saptamana viitoare articolul in care iti prezentam o lista de alte 10 alimente benefice cainelui tau!

Articole

Alimentatia catelei gestante

Alimentatia catelei gestante

Hrana de buna calitate si un regim alimentar echilibrat sunt elementele esentiale pentru o buna stare de sanatate la caini. Acest lucru este cu atat mai adevarat in cazul catelei gestante. Hranirea unei catele in exces sau in cant...

Inteligenta canina: povesti uimitoare care vorbesc de la sine

Inteligenta canina: povesti uimitoare care vorbesc de la sine

Povesti cu caini inteligenti Inteligenta canina: povesti uimitoare care vorbesc de la sine Oamenii de stiinta au facut multe cercetari menite sa dovedeasca faptul ca micii nostri tovarasi sunt foarte inteligenti, chiar daca nici u...

Gestionarea corespunzatoare a protectiei antiparazitare impotriva parazitilor externi la caini

Gestionarea corespunzatoare a protectiei antiparazitare impotriva parazitilor externi la caini

Prevenirea infestatiilor cu purici și căpușe la câini și implicit reducerea bolilor transmise de acești vectori sunt semnificativ influențate de momentul începerii tratamentelor și de m...

Plante toxice pentru animale

Plante toxice pentru animale

Proprietarii animalelor de apartament sau a celor crescute la casa cu curte si gradina au aceeasi intrebare: "care sunt plantele toxice pentru animalele de companie?". Prin urmare, am pregatit un material care sa va informeze desp...

Reguli de ingrijire a cainelui

Reguli de ingrijire a cainelui

Cosmetizarea indeparteaza parul si celulele moarte, stimuleaza asezarea uniforma a grasimilor din piele si previne incalcelile, nodurile in par. Un alt motiv il reprezinta faptul ca asigura un sistem de localizare al puricilor, ca...

Recomandari

Sondaj

Ce faci daca vezi un porumbel ranit?

Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.