Cum avem grija de un caine traumatizat?

Pentru a ingriji corespunzator un caine cu probleme, trebuie intai sa determinam ce fel de abuz a suferit. Cainii sunt uneori batuti, pedepsiti, neglijati, izolati de societate, nu sunt hraniti sau pur si simplu nu primesc destula atentie, ceea ce ii face susceptibili la depresie.

Trebuie retinut ca, si atunci cand un caine a fost indepartat din mediul in care i se facea rau, este posibil sa ramana cu sechele. Un caine mai in varsta isi poate reveni uneori mai usor decat unul tanar, pentru ca este mai puternic. De multe ori, cainele tanar se va izola de oameni si are nevoie de interventii mai serioase, pentru a putea avea incredere din nou.

Aceasta este prima reactie pe care o va avea un animal, atunci cand nu este tratat corespunzator, aceea de teama. Multe animale nici nu stiu sa se joace si raman extrem de reticente fata de oameni.

De obicei, cainii care nu sunt expusi la prezenta oamenilor in primele 12-14 luni de viata nu vor accepta nici mai tarziu prezenta acestora, de aceea rareori vor putea sa mai fie animale de companie. Cainii care sunt agresati in aceasta perioada raman ostili tot restul vietii.

Atitudine pozitiva

Primul pas pentru reabilitarea unui caine care a fost traumatizat este sa avem grija ca in mediul in care traieste sa existe o atitudine pozitiva, fara sa se astepte foarte multe lucruri de la catel.

Situatia nu se va imbunatati peste noapte, iar cainele nu va fi intotdeauna complet recuperat. De obicei, e nevoie de cel putin un an pentru ca un caine traumatizat sa devina un animal de casa potrivit.

Atentie si planificare

Cainele trebuie facut sa inteleaga ca este iubit si ca in casa este nevoie de el, insa fara sa fie obligat la lucruri pe care nu le vrea si fara sa fie sufocat de atentie. In special un caine care a trait izolat nu trebuie dus in aglomeratie, rezultatul ar putea fi neplacut.

De multe ori, catelul va avea nevoie sa i se confirme ca in noua sa casa va fi fericit, motiv pentru care atunci cand va jucati, aveti grija sa castige de cele mai multe ori - fie ca e vorba de un biscuite sau jucarii, e cazul sa fie recompensat cand interactioneaza pozitiv cu oamenii.

Siguranta si comunicare

Cainele trebuie dus intr-un mediu in care trebuie sa se simta in siguranta, iar toti membrii familiei trebuie sa manifeste grija fata de animal. Comunicarea este extrem de importanta, iar niciuna dintre comenzi nu trebuie strigata - catelul trebuie incurajat sa se manifeste, nu fortat sau intimidat.

Puteti ajuta catelul sa se obisnuiasca cu mediul prin simplul act de a-i  dedica timp: stati intr-o camera cu el, citind o carte. Inarmati-va cu bunatati si oferiti-i cate una, pentru a-i castiga increderea, pas cu pas.

Dragoste neconditionata

De obicei, stapanii au obiceiul sa isi puna cainii la treaba, facandu-i sa munceasca pentru mancare, laude sau jucarii. Un caine traumatizat nu beneficiaza de astfel de strategii, este bine ca oricand sa aiba tot ce vrea la dispozitie.

Cea mai buna metoda pentru a dresa un caine traumatizat este metoda cu clicker. De cate ori catelul face ceva bine, se apasa un clicker si cainele este recompensat - cand descopera cum sa activeze clickul, cainele invata ca primeste o recompensa.

Ulterior, se poate incerca o desensibilizare a cainelui, prin expunerea metodica la unele situatii care ii provoaca teama sau furie - nu prea mult si nici prea curand, pentru a nu-l speria. Elementul care il deranjeaza este apoi asociat cu o recompensa, pentru a nu-l mai afecta atat de mult. Cu grija si atentie, cainii traumatizati pot trai linistiti intr-un camin, alaturi de oameni.

Articole

Afla varsta cainelui tau in ani omenesti, in functie de talia lui

Afla varsta cainelui tau in ani omenesti, in functie de talia lui

O credinta larg raspandita este aceea ca un an din viata unui caine echivaleaza cu 7 ani din viata unui om. Desi putem folosi aceasta regula simpla, totusi aceasta se dovedeste a fi inselatoare, in special la calcularea varstei ca...

Cum tratezi intoxicatia cu vitamina D la caine

Cum tratezi intoxicatia cu vitamina D la caine

Pastrata in tesuturile adipoase ale corpului cainelui, vitamina D este importanta pentru sanatatea oaselor si pentru functionarea corecta a muschilor si a sistemului nervos. Vitamina D este utilizata de corpul cainelui si pentru c...

Cu animalul de companie in cabina avionului

Cu animalul de companie in cabina avionului

Cand planificati o calatorie cu avionul si doriti sa luati si animalul de companie este esential sa verificati daca exista vreo restrictie in privinta acestuia la destinatie, mai ales daca mergeti intr-o alta tara. Cele mai multe ...

Expozitie canina la malul marii – C.A.C.I.B. 2009 Constanta

Expozitie canina la malul marii – C.A.C.I.B. 2009 Constanta

Spre deosebire de alti ani, cand expozitia s-a tinut la Palatul Copiilor, anul acesta evenimentul s-a desfasurat pe stadionul Vointa din Constanta. La expozitie au fost prezenti peste 400 de caini din rase cunoscute si apreciate d...

Cum sa trecem peste disparitia unui animal de companie

Cum sa trecem peste disparitia unui animal de companie

Potrivit expertilor, mai mult de jumatate din populatia umana are un animal de companie acasa. Speranta medie de viata pentru un animal de companie este de 15 - 16 ani . Avand in vedere aceste statistici , este de la sine inteles ...

Recomandari

Sondaj

nu violati si ucideti animalele!!!

Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.