9 curiozitati despre vulturul rege, cea mai mare pasare din America

Cu obiceiuri similare suratelor sale, vulturul rege contribuie, la randul sau, la mentinerea echilibrului ecologic si evitarea raspandirii unor boli periculoase prin consumul de lesuri. Iata cateva informatii despre vulturul rege!

1. Spre deosebire de rudele sale, vulturul rege este mai degraba o pasare colorata. Predominant alb, cu coada si varful aripilor negre, vulturul rege are capul si gatul multicolore, pe suprafata lor impletindu-se nuante de galben, portocaliu si rosu.



2. Chiar daca sunt viu colorate, capul si gatul pasarii rapitoare sunt golase, atribut care o protejeaza de eventualele neplaceri care ar putea decurge din consumul de lesuri - infestarea cu bacterii periculoase, spre exemplu.

3. Vulturul rege si-a primit numele pe buna dreptate, daca ne gandim ca este una dintre cele mai mari pasari rapitoare din lume, fiind intr-atat de puternica, incat poate sfarteca lesuri inaccesibile altor specii de vulturi. Trebuie spus, totodata, ca vulturul rege intimideaza suratele de dimensiuni mai mici, care se indeparteaza imediat atunci cand se apropie de ele un exemplar al acestei specii.



4. Vizavi tot de numele sau, s-ar parea ca acesta isi are originea intr-o legenda mayasa, potrivit careia vulturul ar fi fost un "rege" sau un "lord" care facilita comunicarea dintre oameni si Dumnezeu.

5.Vulturul rege nu este neaparat cea mai sociabila pasare, preferand sa traiasca in grupuri de maximum 3 indivizi, departe de agitatie. Astfel, pasarea isi duce veacul mai degraba in zonele linistite si dense ale padurilor tropicale Americii Centrale si de Sud, pana la altitudini de circa 1200 m.



6. Vulturul rege isi amenajeaza cuibul la nivelul solului, acesta fiind locul in care femela va depune singurul ou rezultat in urma imperecherii. Partenerii cuplului de cursa lunga (vulturul rege este monogam) vor avea grija, alternativ, de viitorul pui - la fel de bine, insa, femelei ii poate fi incredintata in exclusivitate aceasta sarcina.



7. Vulturul rege are o metoda inedita de aparare. De regula, fiind mare si puternic, nu are nevoie sa se protejeze, insa, cand este cazul, regurgiteaza hrana consumata - lesurile, mai exact - care emana un miros intr-atat de ingrozitor, incat pradatorii nu indraznesc sa se apropie. Pasarea se foloseste de aceasta metoda si pentru a-si proteja cuibul de musafiri nepoftiti.



8.Vulturul rege se deplaseaza lasandu-se purtat de curentii de aer, care il ajuta sa gliseze cu mai multa usurinta. In acest fel, data fiind dimensiunea sa impresionanta (de circa 80 cm, din varful cozii pana in crestet) si greutatea pe masura (aproximativ 4 kg), vulturul rege isi conserva energia.

9. Stomacul vulturului rege secreta un acid extrem de puternic, gratie caruia poate digera hrana care ar ucide alte animale. De altfel, aceasta secretie potenta a fost comparata cu acidul de baterie, vulturul rege fiind capabil chiar sa tolereze niveluri ridicate de toxine botulinice.

Foto: animaladay.blogspot.com, orientalbirdimages.org, fineartamerica.com, at-web.org, ibc.lynxeds.com, hidephotography.com

Articole

Explicatia stiintifica din spatele mutritei vinovate a cainelui tau!

Explicatia stiintifica din spatele mutritei vinovate a cainelui tau!

Mutrita patrupedelor ar putea fi interpretata drept un semn de vinovatie, insa expertii afirma ca este vorba despre cu totul altceva. Potrivit lui Bonnie Beaver, profesor de stiinte comportamentale la Universitatea A&M din Tex...

Un pitbull gasit aproape orb si-a revenit complet dupa 5 luni de ingrijiri (FOTO)

Un pitbull gasit aproape orb si-a revenit complet dupa 5 luni de ingrijiri (FOTO)

Din fericire, patrupedul, o corcitura de pitbull, a fost salvat, iar in prezent traieste alaturi de o familie iubitoare si de un "frate", pitbullul Keiko. La inceputul anului, Arwen, o catelusa de 10 ani, a fost gasita in curtea u...

Expozitia Shar-Pei of Romania

Expozitia Shar-Pei of Romania

Shar-Pei Club of Romania ne-a contactat si suntem in masura sa va informam ca, o data cu desfasurarea la RomExpo a campionatului DMC, se va desfasura si expozitia de club a shar-pei-ilor. \\n Ca si anul trecut, cele doua cluburi s...

Comportamentul unui rozator de casa: Gerbilul

Comportamentul unui rozator de casa: Gerbilul

Comportamentul gerbilului aflat in captivitate poate crea, uneori, confuzie si uimire. Descopera, in continuare, cum se traduce comportamentul animalutului tau de companie! Gerbilul, un rozator sociabil Gerbilul este un animal soc...

O fotografa din Ungaria ajuta intr-un mod inedit animalele abandonate sa isi gaseasca stapan FOTO

O fotografa din Ungaria ajuta intr-un mod inedit animalele abandonate sa isi gaseasca stapan FOTO

Artista a demarat un proiect fotografic spectaculos prin intermediul caruia animalele fara stapan isi pot gasi un camin iubitor. Sarolta Ban realizeaza fotografii suprarealiste care surprind animale fara stapan in ipostaze neastep...

Recomandari

Sondaj

Esti de acord cu noua lege care impune eutanasierea cainilor fara stapan?

Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.