Entropionul la caini

Entropionul la caini

Entropionul reprezinta rasucirea spre interior a marginii libere a pleoapelor, in spre globul ocular. Acesta este o afectiune oculara frecventa si poate fi prezenta la scurt timp dupa nastere sau dobandita mai tarziu in viata. Cel mai frecvent sunt afectate pleoapele inferioare.

Entropionul care este considerat a fi mostenit, in general se dezvolta in primele luni de viata. El apare la o larga varietate de rase pure, inclusiv chow chow, bulldog englez, setter irlandez, labrador retriever, St. Bernard, shar-pei chinezesc, golden retriever, marele danez si Chesapeake Bay retriever.

Entropionul se poate dezvolta si mai tarziu in timpul vietii, secundar altor modificari din jurul ochilor. El poate aparea datorita spasmului sau durerii asociate afectiunilor corneene sau altor afectiuni oculare. Se poate produce si atunci cand insusi globul ocular se deplaseaza in spatele orbitei (enoftalmie) sau cand ochiul se stafideste consecutiv unei leziuni sau infectii severe. Ocazional, entropionul poate aparea secundar pierderii activitatii neurologice normale a pleoapelor.

Entropionul se poate produce de unul singur sau poate fi acompaniat si de alte probleme ale ochilor cum ar fi gene anormale, ulcere si cicatrici corneene si ectropion (rasucirea in spre exterior a pleoapelor). Din moment ce entropionul este reprezentat de rasucirea in spre interior a pleoapelor, genele pleoapei implicate freaca in mod continuu suprafata corneei. Acest lucru poate produce un disconfort insemnat si traumatizarea corneei.

Entropionul cel mai frecvent afecteaza portiunea laterala a pleoapelor inferioare (spre unghiul extern al ochiului) a unuia sau a ambilor ochi. Pleoapele superioare pot fi de asemenea implicate. La unii caini intreaga pleoapa este rasucita in spre interior sau o portiune din pleoapa este rulata in interior si cealalta in exterior.

Ce sa urmariti:

  Lacrimare

Privirea incrucisata, incapacitatea de a vedea bine

Frecarea ochilor

Secretii mucoide sau consistente de la nivelul ochilor

Rasucirea pleoapei si umezirea parului din vecinatatea pleoapei afectate

Diagnosticarea

Diagnosticarea entropionului se face in urma unei examinari oculare complete.

Pozitia pleoapelor este deseori evaluata inainte si dupa aplicarea unei solutii de anestezic local.  

Examinarea atenta a marginilor pleoapelor poate scoate la iveala genele crescute aberant in spre interior sau plasate anormal.

Testul cu fluoresceina este utilizat pentru a detecta orice ulcer cornean care poate fi prezent datorita frecarii constante a corneei de catre gene. Fluoresceina adera la portiunile de cornee deteriorate si apare verde stralucitor. Daca este lasata netratata, corneea poate dezvolta un tesut cicatriceal excesiv in incercarea de a proteja ochii de constanta abraziune produsa de gene. Cu tratament, acest tesut cicatriceal in general dispare.

Alte componente ale ochiului sunt de asemenea examinate pentru a exista siguranta ca nu sunt cauze ascunse ale entropionului sau alte defecte sau anomalii care pot acompania entropionul.

Treatmentul

Nu exista o terapie medicamentoasa care sa corecteze entropionul in sine; corectia chirurgicala este necesara. O parte importanta a corectiei chirurgicale a entropionului este sa va asigurati ca medicul vostru veterinar are experienta in aceste proceduri. Corectarea peste masura a entropionului poate avea repercusiuni serioase. Ulterior, pleoapele se poate rasuci excesiv in exterior sau este posibil ca ele sa nu mai se poata inchide complet. Ambele complicatii pot avea ca rezultat iritarea corneei si pot necesita fie o noua interventie chirurgicala, fie o viata de medicamente de protectie pentru ochi.

In functie de severitatea entropionului, rasa sau varsta animalutului, diferite tehnici chirurgicale pot fi folosite.

O masura temporara care este uneori utilizata la shar-pei si la alti catei este procedura de tractare a pleoapei pentru a preveni deteriorare corneei pe masura ce cainele creste. Aceasta procedura implica plasarea suturilor in pleoapele afectate, suturi care vor trage marginea libera a pleoapelor in spre exterior. Capsele de piele pot fi utilizate in locul suturilor. Aceste suturi se mentin circa 7-10 zile. Aceasta procedura este mult mai frecvent utilizata cand entropionul este descoperit la scurt timp dupa deschiderea pleoapelor. La aceasta varsta, rata de crestere este atat de mare incat entropionul poate disparea in perioada de timp in care suturile sau capsele sunt la locul lor. Nu exista rezectie de piele in aceasta procedura.

Ocazional, procedura de tractare este efectuata si ca procedura temporara pentru a ajuta la vindecarea ulcerelor corneene si pentru a incerca rezolvarea entropionului care a aparut secundar spasmului cauzat de durerea produsa de ulcerul corneean. Este rar efectuata la cainii mai mari de 6 luni de viata.

 O alta optiune chirurgicala implica indepartarea pielii de la nivelul pleoapelor, din apropierea marginii libere a acestora. Aceasta procedura permite corectarea permanenta a entropionului. Cateva metode diferite pot fi utilizate, in functie de cat de grav este entropionul, ce zona a pleoapei este implicata si daca exista si alte defecte care vor trebui corectate in acelasi timp. Scopul interventiei chirurgicale este de a repune pleoapa la o pozitie cat mai aproape de normal si de a impiedica genele pleoapelor sa frece suprafata corneei.

Ingrijirea la domiciliu si preventia

Ingrijirea la domiciliu asociata entropionului de regula implica adminsitrarea medicatiei pentru ulcerele corneene. Dupa interventia chirugicala, cainele va fi trimis acasa cu un guler elizabethan pentru a inlatura posibilitatea ca acesta sa se atinga cu laba sau sa se frece la ochi. Tineti acest guler in permanenta la gatul cainelui vostru. Examinati frecvent ochii cainelui vostru si asigurati-va ca nu exista nicio dovada de lacrimare sau de durere in exces. Recontroalele periodice pot fi necesare pentru a va asigura ca ochii continua sa se vindece corespunzator.

Uneori, antibioticele topice (locale) sunt prescrise. Administrati medicamentele exact in tocmai cum medicul vostru veterinar va instruit si informat. Suturile sunt de regula inlaturate la 10-14 zile.

Daca s-au produs daune corneene, examinarile succesive efectuate de catre medicul vostru veterinar va pot ajuta sa aflati daca animalutul vostru se insanatoseste sau daca are nevoie de un tratament suplimentar.

Entropionul este considerat o afectiune mostenita la majoritatea raselor pure de caini. Este recomndat ca exemplarele cu entropion sa nu fi utiluzate pentru reproducere. Acest lucru poate scadea incidenta acestei tulburari in cadrul rasei.

Articole

Un culcus perfect pentru pisica ta: patul-hamburger!

Un culcus perfect pentru pisica ta: patul-hamburger!

Nu este de mirare, asadar, ca designerul care a gandit patul-hamburger pentru feline stia exact ce face. Acest culcus delicios de confortabil pentru pisici a devenit popular dupa ce a fost testat de Hana si de Maru, doua feline -v...

Ajuta pasarile sa faca fata iernii! Iata cum

Ajuta pasarile sa faca fata iernii! Iata cum

Ceea ce nu inseamna ca, in miez de iarna, gradina si curtea casei tale sau spatiul verde din jurul blocului nu sunt incontinuare intesate de vietuitoare zburatoare, de la vrabiute la porumbei si ciori, carora nu le-ar strica o man...

7 lucruri interesante despre pisica de rau, o specie aflata in pericol de disparitie

7 lucruri interesante despre pisica de rau, o specie aflata in pericol de disparitie

Trebuie spus, totodata, ca aceasta creatura acvatica este si unul dintre cei mai mari pesti regasiti in rauri, deci una cu care nu ti-ai dori sa ai un rendez-vous, nici macar intamplator. Afla in continuare cateva lucruri interesa...

Vidra rusinoasa se lasa fotografiata ca un adevarat model! (Foto)

Vidra rusinoasa se lasa fotografiata ca un adevarat model! (Foto)

Recent, Pat si Tom Leeson au realizat o serie inedita de fotografii care au surpins un specimen haios. Cei doi soti, in varsta de 62 de ani, au fotografiat o vidra simpatica si expresiva, in apropierea casei lor din Washington. La...

O femela ghepard, fugarita de o... vulpe! (FOTO)

O femela ghepard, fugarita de o... vulpe! (FOTO)

Pozele surprinse de fotograful Stu Porter in luna februarie infatiseaza o poveste cu final neasteptat. Initial, un grup de vulpi se apropie nepermis de mult de puii unei femele ghepard. Cea din urma zareste vizitatorii nepoftiti s...

Recomandari

Sondaj

Culoarea calului!

Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.