Primarul din Suceava "privatizeaza" situatia cainilor fara stapan

Se pare ca Primaria nu poate poate sustine financiar toate activitatile de hranire (aproximativ 100.000 de euro pe an) si ingrijire pentru cei aproximativ 1800 de caini fara stapan si ar prefera sa concesioneze aceste servicii.


"Ca sa putem autoriza conform cerintelor europene aceste adaposturi de caini trebuie indeplinite foarte multe conditii. Trebuie sa existe personal de specialitate, cabinete medicale autorizate si multe alte lucruri pe care primaria nu le are si nici nu vad cum poate sa le aiba in masura în care noi nu putem angaja personal. Nu avem oameni calificati in aceasta specialitate”, a declarat primarul Ion Lungu.


Primaria intentioneaza ca licitatia pentru concesionare sa aiba loc la sfarsitul acestui an, asigurandu-i pe cei care se vor ocupa de acest aspect de sprijin local: "Sa vina o firma de specialitate care indeplineste conditiile de autorizare, care are cabinete medicale, personal autorizat, pentru ca noi nu avem asa ceva. La concesionare se ia o redeventa. Eu voi merge cu redeventa spre zero ca sa incurajam firmele care vin acolo sa poata gestiona acesti caini fara stapan. Nu ne eschivam de la un efort financiar, dar macar administrarea sa fie facuta de cineva care are oameni profesionisti, care pot sa faca fata cerintelor”.


Sursa: ro.stiri.yahoo.com


Foto: jaagruti.org

Articole

5 ritaluri bizare de imperechere ale animalelor

5 ritaluri bizare de imperechere ale animalelor

Daca unele animale devin agresive si duc o adevarata lupta in sezonul de imperechere, altele isi schimba sexul sau inverseaza complet rolurile din cuplu. 1. Albinele se sacrifica pentru regina Ciclul reproductiv la albine este fas...

Sushi si pisici: O campanie publicitara inedita face inconjurul lumii (FOTO)

Sushi si pisici: O campanie publicitara inedita face inconjurul lumii (FOTO)

Inedita campanie a facut deja inconjurul lumii, felinele avand in acest moment mii de fani in lumea intreaga. Pisicutele -sushi, cunoscute sub denumirea de Neko-Sushi, au fost personajele principale ale unei sedinte foto organizat...

2 catei care merg cu ajutorul unor roti (VIDEO)

2 catei care merg cu ajutorul unor roti (VIDEO)

Honey si Badger au fost adusi anul trecut la un adapost din statul Washington, unde au fost ingrijiti si au suferit o interventie chirurgicala. Medicii veterinari le-au pus celor doi catelusi roti in locul picioarelor din fata. Ac...

Calutii de mare pitici stapanesc la perfectie arta camuflajului! Iata cum reusesc

Calutii de mare pitici stapanesc la perfectie arta camuflajului! Iata cum reusesc

Calutii de mare pitici (Hippocampus bargibanti) nu sunt doar unii dintre cei mai spectaculosi pesti, ci si poate cele mai iscusite creaturi intr-ale camuflajului! O echipa de cercetatori si-a publicat recent descoperirile cu privi...

Top 4 animale cu mustata

Top 4 animale cu mustata

In acest sens, barbatii care adera la Movember sunt invitati sa isi lase mustata sa creasca toata luna noiembrie. In corelatie cu aceasta initiativa laudabila, te invitam sa descoperi 4 animale mustacioase! 1. Maimuta tamarin Maim...

Recomandari

Sondaj

Ce animal preferi?