Si porcii spinosi se imperecheaza. Dar cum depasesc problema... tepilor?

Se hranesc, dorm si se imperecheaza. Ai putea crede totusi ca tepii care abunda pe trupul lor reprezinta o problema. Ei bine, nu tocmai. Iata cum stau lucrurile!

Lumea Veche vs. Lumea Noua

Porcii spinosi sunt divizati in categorii bine definite: pe de-o parte, avem rozatoarele din familia Hystricidae (porcii spinosi din Lumea Veche), iar pe de alta parte, le avem pe cele din familia Erethizontidae (porcii spinosi din Lumea Noua - America).

Dintre acestia din urma, cel mai studiat este porcul spinos nord-american (Erethizon dorsatum), care traieste in copaci si se hraneste cu frunze, fructe si scoarta copacilor. Porcii spinosi din Lumea Veche prefera, in schimb, traiul la nivelul solului si au o alimentatie bazata pe fructe, radacini si bulbi.

Si ca tot veni vorba despre diferente intre aceste doua categorii de porci spinosi, mai trebuie spus ca rozatoarele din Lumea Noua sunt mai degraba solitare, in timp ce acelea din Lumea Veche traiesc in grupuri.

Nu in ultimul rand, aceste doua tipuri distincte de porci spinosi au metode de imperechere diferite.



Cum se imperecheaza porcii spinosi?

Porcii spinosi din Lumea Veche se numara printre putinele animale de pe Terra care sunt monogame. In cele mai multe cazuri, o pereche de rozatoare formata la maturitate va ramane impreuna pana la adanci batraneti si va produce urmasi de cateva ori pe an - in conditiile in care perioada de gestatie este de doar circa 90 de zile.

Spre deosebire de femelele de porc spinos din Lumea Veche, cele din Lumea Noua sunt fertile doar o singura data pe an, timp de numai 12 ore. Activitatea lor sexuala este atat de redusa, incat vaginul lor este "inchis" cu o membrana cea mai mare parte a timpului, afirma expertul Uldis Roze, potrivit LiveScience.com.

Toamna, in luna septembrie, acea membrana se dizolva, iar femela incepe sa secrete mucus vaginal care, impreuna cu urina, atrage mai multi masculi in teritoriul sau. Insa, cand apare primul porc spinos, femela inca nu este pregatita de ovulatie, astfel ca acesta trebuie sa astepte, situatie care ofera sansa si altor masculi. Pentru a se imperechea cu ea, masculii se lupta feroce, agresivitatea lor putandu-le cauza rani, urechi lipsa, cicatrice etc.



Porcul spinos victorios isi va pazi cu strasnicie femela si apoi va urina pe ea pentru a-i stimula estrul. Ceea ce nu inseamna neaparat ca femela il va si accepta - in situatia in care refuza sa se imperecheze cu el, va emite tipete ascutite, se va scutura de urina si va fugi. De asemenea, poate deveni ostila si poate incerca sa il muste, daca masculul nu reactioneaza din prima la ostilitati.

In schimb, cand femela este pregatita de imperechere, se va apropia de mascul si isi va curba coada, in asa fel incat tepii sa nu il raneasca pe acesta. De asemenea, isi va turti toti tepii care ii acopera trupul, permitand copularea cu riscuri minime pentru mascul.



Cuplul se va imperechea de cateva ori, iar ulterior masculul va pleca rapid in cautare de alte femele fertile. Femela de porc spinos gestanta va naste la capatul a 7 luni, dupa care va petrece 4 luni avand grija de puiul nou-nascut. Ulterior, va relua ritualul imperecherii.



Foto: lizhester.org, todayifoundout.com, jun-cdn.com, acuteaday.com, arkive.org

Articole

Top 5 animale micute, dar extrem de periculoase

Top 5 animale micute, dar extrem de periculoase

Este vorba despre cateva dintre animalele de mici dimensiuni raspandite pe uscat si in apa care pot fi fatale. Iata un top cinci al creaturilor micute, dar extrem de periculoase! 1. Broasca sageata aurie In pofida dimensiunilor re...

Diabetul la pasarile de colivie

Diabetul la pasarile de colivie

Declanasat de o disfunctie hormonala, acest sindrom poate fi tratat sau, in cazul formei permanente, tinut eficient sub control. Cauzele diabetului la pasari Spre deosebire de mamifere, pasarile nu sufera de diabet din cauza secre...

Horoscopul animalelor de companie. Cum se comporta in functie de zodie

Horoscopul animalelor de companie. Cum se comporta in functie de zodie

Berbecul este foarte energic Cateii si pisicile din aceasta zodie sunt extrem de energici. Isi doresc sa fie mereu in centrul atentiei, sa fie alintati si mangaiati. Nu ezita sa se bata la nevoie cu alte animale, dar se rusineaza ...

Pisica Biso a trait cinci ani intr-un perete

Pisica Biso a trait cinci ani intr-un perete

Biso este o pisica speciala. Ea poate fi considerata o supravietuitoare. Timp de cinci ani a trait intr-un perete al unei statii de metrou din Cairo. Fiind un pisoi vagabond o alta pisica l-a batut si speriat iar el s-a refugiat i...

6 explicatii uluitoare pentru obiceiurile bizare ale animalelor

6 explicatii uluitoare pentru obiceiurile bizare ale animalelor

Si lumea necuvantatoarelor abunda in exemple de practici, aparent iesite din comun, carora insa oamenii de stiinta le-au gasit cateva explicatii fascinante. Iata povestea din spatele a sase obiceiuri inedite ale animalelor! 1. Cro...

Recomandari

Sondaj

Ce animal e companie preferati?

Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.