De exemplu, conform ciclului de viață al căpușelor ele pot fi prezente în mediul extern atunci când temperatura este câteva zilele consecutiv de 6°C. Astfel infestatiile pe care acestea le pot provoca câinilor, pot începe chiar și în lunile de iarnă Ianuarie-Februarie, luând, de cele mai multe ori, prin surprindere proprietarii ce nu oferă o protecție constantă câinilor
Medicul veterianar este cel mai în măsură să stabilească un program cu cel mai bun produs sau mix de produse ce vă poate proteja eficient animalul de companie. Nu tot timpul alegerea are un răspuns pozitiv de prima dată pentru soluționarea tuturor aspectelor implicate în aceast protocol - eliminare eficientă și în egală măsură pentru toți paraziții atât de pe câine cât și din mediu, persistența efectului indiferent de condițiile în care este expus câinele, lipsa efectelor secundare atât pentru câine cât și pentru alte persoane sensibile aflate în jurul acestora,prețul, etc
Unul din principalele scopuri ale acestei protecții îl constituie eliminarea căpușelor și reducerea în acest fel a riscului de transmitere a unor boli grave la câini, dintre acestea cea mai frecventă fiind Babesioza.
Grupul de paraziți care determină această boală a fost descoperit de bacteriologul român Victor Babeș, de unde și numele bolii și al agenților care o produc.
Babesioza este o piroplasmoză produsă de protozoare din genul Babesia. Există numeroase specii de Babesia care infestează diverse specii de animale (cai, câini, pisici, chiar și omul uneori). La câine 2 specii sunt incriminate pentru producerea acestei afecțiuni: Babesia canis (de dimensiuni mari) și Babesia gibsoni (specia mai mică). Specii noi de Babesia continuă să fie descoperite peste tot în lume.
Boala este transmisă de căpușe care sunt gazdele intermediare ale parazitului. Căpușele eliberează microorganismele tinere în torentul sangvin al câinelui. Acestea se atașează de hematii (globulele roșii) și le invadează. Pe o hematie se poate atașa până la 4 indivizi. În interiorul hematiei organismele se divid în 2 și apoi încep să secrete enzime toxice care distrug hematia. Microorganismele sunt
eliberate din nou în torentul sangvin unde vor ataca alte hematii. Căpușele pot consuma aceste globule roșii infestate și pot transmite Babesia la un alt animal. Astfel ciclul se repetă.
Hematiile infectate sunt atacate de sistemul imunitar, deoarece sunt considerate agenți patogeni din cauza prezenței paraziților. Astfel se produce o dublă distrugere a hematiilor: auto-imună și produsă de Babesia, care duce la anemie masivă. Majoritatea câinilor aflați în faza acută necesită transfuzie de sânge datorită anemiei severe.
Dacă semnele infecției acute sunt de intensitate moderată și ne-letale, se trece în forma cronică. Animalul aparent sănătos este totuși purtătorul paraziților și îi poate transmite altor câini prin intermediul căpușelor.
Această boală este dificil de diagnosticat, însă o analiză simplă de sânge poate detecta anemia (scăderea numarului de globule roșii) și trombocitopenia (scăderea trombocitelor). În unele cazuri microrganismele pot fi văzute pe frotiu de sânge, șansele sunt mai mari dacă sângele este recoltat din capilare (ureche) decât din vasele de sânge. Aceasta este o confirmare a infecției, însă absența lor de pe frotiu nu înseamnă ca animalul este sănătos.
În prezent există diferite scheme de tratament pentru această boală, în funcție de specia care a produs-o. Tratamentul este destul de costisitor, de lungă durată și uneori cu multe efecte secundare. Un regim igienico-dietetic este necesar în completarea celui medicamentos. Transfuzia de sânge poate fi uneori o necesitate. Babesioza este o boală mortală dacă nu se intervine la timp. Medicul veterinar vă va recomanda tratamentul adecvat pentru câinele dumneavoastră.
Prevenția este cea mai bună metodă pentru a vă scăpa companionul de această boală. Orice stăpân de câine trebuie să își ducă patrupedul la medicul veterinar pentru deparazitari externe periodice in functie de tipul de produs.
Dacă scoateți câinele la plimbare prin iarbă (locul de unde se iau căpușele), când ajungeți înapoi acasă verificați-l de căpușe. Dacă descoperiți vreuna, îndepărtați-o si la primele semne de afectare ale câinelui mergeți la medicul veterinar.
Produsele medical-veterinare existente în piață sunt și ele de două feluri, privind informarea către proprietari și anume, produse fără prescripție medicală de care proprietarii pot afla chiar și din reclame radio-TV și produse cu prescripție medicală despre care proprietarii pot afla informații numai de la medicul veterinar si prin publicatiile specializate, aici încadrându-se marea majoritate a produselor de ultimă generație.
Substanța activă a produsului BRAVECTO, fluralaner, face parte dintr-o nouă clasă de produse antiprazitare externe ce acționează sistemic pentru eliminarea rapidă a puricilor și căpușelor, oferind protecție câinilor pentru 12 săptămâni*. De asemenea, în timp ce alte produse necesită mai mult de 48 de ore de la administrare pentru a fi eficiente, BRAVECTO începe eliminarea puricilor în 2 ore, atingând 88% eficiență în 4 ore. Într-un studiu din 2013 controlul eficienței de eliminare a puricilor a fost de 99,9% după 12 săptămâni, iar controlul eficienței de eliminare a căpușelor a fost de 100% la 12 săptămâni.
BRAVECTO este sigur de a fi administrat atât pentru căței de la 8 săptămâni cât și pentru cățelele aflate în perioada de lactație și gestație.
Bravecto este disponibil în unitățile veterinare, numai pe bază de prescripție medicală.
*Bravecto este eficient împotriva căpușei Rhipicephalus sanguineus timp de 8 săptămâni
MSD Animal Health este o companie globală, ce se bazează pe cercetare, care produce şi comercializează o gamă largă de medicamente şi de servicii veterinare.Ascultând cu atenţie şi punând satisfacţia clientului pe primul plan, oferim produse inovatoare, de înaltă calitate, care furnizează, mai presus de toate, soluţii şi servicii pentru speciile de animale de fermă şi de companie.