Nu stiu daca asta vi se intampla si voua sau nu, dar mie mi se intampla tot timpul. Ies in oras, fie pentru a ma intalni cu prietenii, fie merg la vreo petrecere. Plec din casa, ajung la locul intalnirii, cobor din masina si, cand sa imi aranjez hainele observ ca sunt plina de par. Si nu e parul meu, e parul catelului meu! Si niciodata nu cade, oricat m-as chinui sa imi scutur hainele!
Fie ca mergi in oras la masa, intalnire sau petrecere, daca detii un animal, cu siguranta ai fost in aceeasi situatie la un moment dat.
De ce naparleste animalul?
Naparlirea este un proces natural prin care firele vechi de par cad si noi fire de par incep sa creasca in acel loc. Daca pentru animale in sine, naparlirea nu este o problema, pentru stapani este groaznic sa vada fire de par peste tot.
Exista rase care naparlesc mai putin decat altele, dar nu exista caini care sa nu o faca deloc.
Marea intrebare este de ce exista caini care par sa nu naparleasca, in timp ce altii naparlesc atat de mult incat am putea tese o patura groasa din parul pe care il aruncam?
Raspunsul se afla in felul in care ii creste blana cainelui, care se bazeaza pe gene, nutritie si mediu inconjurator.
In concluzie, ce se poate face pentru a inceta naparlirea? Din pacate, raspunsul este “nimic”. Dar puteti lua anumite masuri pentru a ajuta la controlul acesteia.
Sfaturi contra naparlirii
Periajul
Animalele noastre de casa au nevoie de un periaj minutios de cel putin 3 ori pe saptamana, pentru a indeparta parul mort, care s-ar putea acumula in blana. Acest lucru nu numai ca reduce cantitatea de par care s-ar putea depune pe mobilier sau haine, ci stimuleaza si circulatia sangelui la nivelul pielii cainelui.
Aspirarea
Arpirati-va casa si masina. Folositi un aspirator puternic, care ar putea sa extraga toate firele de par. In cazul in care aveti catei, aspirarea zilnica este ideala, atat prin casa, cat si pe obiectele de mobilier, pe care probabil se odihnesc animalele.
Spalarea
Spalati in fiecare saptamana atat asternuturile din patul cainelui, cat si pe ale voastre, mai ales in cazul in care doarme cu voi in pat.
Tineti usile sifonierului inchise
Nu permiteti accesul animalului vostru in sifonier, caci astfel vi se va depune foarte mult par pe haine. Faptul ca il tineti departe de hainele voastre nu inseamna ca nu veti mai avea deloc par pe ele, dar cel putin nu veti mai avea asa mult.
Folositi rolele pentru indepartat parul
Rolele pentru indepartat parul sunt cea mai simpla si mai buna modalitate de a va inlatura parul de pe haine. Inainte de a iesi din casa, nu uitati sa folositi rola de indepartat parul animalelor. Dureaza doar cateva minute!
Imbaierea
imbaierea cainelui va va ajuta sa scapati de parul mort si, in acelasi timp ii va stimula circulatia la nivelul pielii si, de asemenea, il va face sa miroasa foarte bine.
O buna igiena a cainelui este importanta, nu doar pentru a controla fenomenul de naparlire, ci si pentru a va proteja pe voi de boli si infectii.
Daca veti tine cont de sfaturile oferite de noi, cu siguranta naparlirea animalului vostru nu va mai fi o asa mare problema!