Cataracta la pasarile de companie
1/1151
label Info Pasari autorenew 07 Dec 2012, 00:00
In majoritatea cazurilor nu este o afectiune care pune in pericol viata pasarii crescute in captivitate. Astfel, aceasta are toate sansele sa duca o existenta lipsita de inconveniente majore, chiar si in situatia in care cataracta determina pierderea totala a vazului.

Ce este cataracta

Cataracta este o afectiune localizata la nivelul ochilor si se refera la opacifierea cristalinului care blocheaza trecerea luminii catre retina, determinand instalarea problemelor de vedere si chiar orbirea definitiva pasarii. Poate afecta unul sau ambii ochi.

Cauzele cataractei la pasari

Chiar daca, in cele mai multe dintre cazuri, cataracta la pasari este legata de inaintarea in varsta, exista o serie de cauze suplimentare care pot determina aparitia ei. Printre acestea se numara:

- Factorii ereditari, congenitali sau care se manifesta mai tarziu in viata;
- Complicatii ale unor boli, precum diabetul, conjunctivitei, oftalmiei, infectiilor oculare, inflamatiilor, glaucomului etc.;
- Traumatisme la nivelul ochilor;
- Expunerea la substante toxice;
- Deficiente de nutritie, precum carenta de vitamina E etc.

Simptomele cataractei la pasari

Prezenta cataractei la pasarile de companie poate fi identificata prin intermediul simptomelor specifice. Astfel, se vor remarca urmatoarele manifestari:

- Pasarea are vederea slaba, avand tendinta de a se lovi de obiectele din jur;
- Ochii sai sunt tulburi;
- Mobilitatea sa este redusa;
- Are reactii tardive;
- Consuma o cantitate mai mare de furaje si bea mai multa apa (simptome asociate cu prezenta diabetului);
- Frecarea ochilor, din cauza eventualului disconfort ori a durerilor resimtite;
- Mentinerea capului intins si miscarea acestuia in directia din care provin sunetele etc.

Este important sa retii ca ochii tulburi ai pasarii de companie nu indica intotdeauna prezenta cataractei. Daca exemplarul este in varsta, o alta cauza a ochilor incetosati ar putea fi si scleroza cristalinului (nucleara). Diagnosticul corect poate fi pus de medicul veterinar.

Diagnosticarea cataractei la pasari

Diagnosticarea cataractei la pasari se face in cabinetul medicului veterinar. Specialistul va studia istoricul medical al pasarii si ii va realiza un control medical complet, pentru a elimina posibilitatea existentei unor boli care sa influenteze starea de sanatate a pasarii. In aceasta etapa, medicul va realiza, printre altele, teste de sange pentru a identifica eventuala prezenta a diabetului zaharat.



Totodata, medicul specialist poate realiza o serie de teste de diagnostic pentru a determina daca pasarea mai vede sau si-a pierdut complet vederea.

Tratarea cataractei la pasari

Nu exista un tratament care sa determine vindecarea cataractei la pasari. Medicul veterinar poate recomanda o medicatie care sa tina sub control evolutia afectiunii si, in situatia in care exista posibilitatea recuperarii vederii la pasarea bolnava, o eventuala interventie chirurgicala.

Foto: milwaukee.ebayclassifieds.com, lifelearn-cliented.com, medicaresolutions.com,