Este mai frecvent intalnita la porumbei.
Despre paramixoviroza
Paramixoviroza este o boala contagioasa si de regula letala care afecteaza majoritatea speciilor de pasari, inclusiv pe cele crescute in captivitate. Boala de Newcastle este intr-atat de periculoasa, incat multe pasari mor inainte de a prezenta vreun simptom clinic al acestei afectiuni.
Paramixoviroza a fost identificata pentru prima data in Newcastle upon Tyne, Marea Britanie, in anul 1926, aparand ani mai tarziu si in SUA sau Australia. Pasarile domestice vaccinate corespunzator capata imunitate impotriva acestei boli, insa nu sunt protejate complet impotriva atacului virusului NDV.
Boala de Newcastle este transmisibila la om, fara a fi la fel de periculoasa. Infectia cu virusul NDV poate determina la oameni simptome similare celor de gripa usoara sau o forma blanda de conjunctivita.
Transmiterea paramixovirozei
Virusul paramixovirozei se transmite in special in urma contactului direct dintre o pasare sanatoasa si secretiile corporale ale uneia infestate. Asadar, boala de Newcastle se transmite prin secretii nazale, bucale si oculare, dar si prin materii fecale. Boala se transmite cu repeziciune la pasarile din captivitate, cum este cazul celor crescute in scopuri comerciale.
Virusul poate supravietui timp de cateva saptamani in medii umede si calde pe suprafata penelor pasarilor, in materiile lor fecale si nu numai. In mediile inghetate, virusul NDV poate supravietui o perioada nelimitata de timp. Totusi, virusul este distrus cu rapiditate in urma deshidratarii si a expunerii in bataia directa a razelor ultraviolete.
Simptomele paramixovirozei
Simptomele paramixovirozei variaza considerabil de la o pasare la alta, in functie de tulpina virusului, de specia si de imunitatea pasarii infestate. Virusul are o perioada de incubatie cuprinsa intre 2 si 15 zile, iar prezenta sa in organismul pasarii este de tradata de simptome precum:
- Lipsa apetitului
- Scaderea in greutate
- Stranut
- Scurgeri nazale
- Lacrimare
- Dificultati de respiratie
- Diaree - adesea de culoare galbena sau verde
- Spasme
- Depresie, nervozitate
- Tremor muscular
In stadiile avansate ale bolii de Newcastle, pasarea poate prezenta paralizii ale picioarelor ori ale aripilor, o pozitie nenaturala a capului si dilatarea pupilelor, printre altele. Cu toate acestea, nu toate speciile de pasari prezinta simptome evidente si pot muri subit.
Tratarea paramixovirozei
Boala de Newcastle nu are tratament, iar pasarile infestate cu virusul NDV, prezentate la medicul veterinar, sunt de regula eutanasiate. Cu toate acestea, daca sunt vaccinate cu un ser destinat imunizarii organismului inainte de aparitia simptomelor specifice, pasarile capata rezistenta in fata paramixovirozei. Odata ce simptomele isi fac aparitia, insa, serul devine ineficient.
Foto: partnersah.vet.cornell.edu, priory.com