Durata medie de viata a unei pisici sanatoase este de 18 ani, dar stadiul geriatric este atins in momentul in care s-a scurs 75% din speranta de viata, adica dupa varsta de 13 ani. Unele pisici de 13 sau 14 ani se simt foarte bine, in timp ce altele de aceeasi varsta incep sa arate semne pronuntate ale imbatranirii. In timp, toate pisicile isi diminueaza din vitalitate, dar unele aluneca intr-un declin cognitiv remarcabil denumit astazi „sindromul disfunctiei cognitive feline” sau Alzheimer-ul pisicilor.
Modificarile normale ale imbatranirii (declinul cognitiv asociat varstei)
La fel ca si oamenii, pisicile batrane devin mai putin active, atat din punct de vedere mental, cat si fizic. Acest lucru este cauzat in mare parte de modificarile aparute o data cu imbatranirea la nivelul creierului, cat si de factorii fizici, cum ar fi anchilozarea articulatiilor, care pot, de asemenea, juca un rol important.
Semne dupa care va dati seama ca pisica voastra a imbatranit:
Este mai putin activa.
Se joaca mai putin.
Doarme mai mult.
Reactioneaza mai putin la evenimentele din jurul ei.
Se toaleteaza mai putin.
Mananca mai putin si fara pofta.
Toate aceste semne sunt rezultatul unei incetiniri mentale progresive cauzata de scaderea numarului de celule nervoase centrale functionale (neuroni) si dintr-o atrofiere fizica reala a creierului.
Disfunctia cognitiva - imbatranirile nereusite sau dementa
La fel ca oamenii, unele pisici imbatranesc urat. La indivizii afectati, incetinirea proceselor mentale conduce la deteriorarea vietii de zi cu zi.
Diferentele dintre disfunctia cognitiva adevarata si simpla incetinire a organismului si a creierului asociata batranetii sunt gradul si natura deficitelor.
Semnele tipice ale disfunctiei cognitive feline sunt urmatoarele:
Dezorientarea
In urma acestei disfunctii, pisica poate hoinari uneori fara tinta si aparent pierduta sau confuza. Ea poate, de asemenea, sa nu mai reuseasca sa-si recunoasca membri familiei.
Diminuarea interactiunilor sociale
Este foarte probabil ca pisicile afectate sa nu-si mai intampine cu aceeasi caldura stapanii sau sa nu mai pretinda atentie cu aceeasi insistenta.
Modificari in ciclul somn-trezire
Pisica poate dormi mai mult in timpul zilei, dar hoinareste fara tinta noapte, uneori mieunand chiar plangator.
Pierderea obiceiului de a-si face necesitatile in locurile permise
Acest lucru pare a se datora faptului ca pisica voastra uita unde ii este litiera sau nu mai este preocupata de igiena personala.
Incidenta disfunctiei cognitive creste o data cu varsta. De exemplu, la varsta de 13 ani 10% dintre pisici pot fi afectate, la 16 ani 50%, in timp ce, la varsta de 20 ani 90% (si chiar mai mult) prezinta semne ale acestui proces complex.
Mecanismul
Nimeni nu stie cu certitudine ce produce aceasta problema la pisici, dar cel mai probabil apare din cauza unor modificari cerebrale de tipul celor Alzheimer (cum ar fi acumularile de beta-amiloid si formarea de placi) sau a bolii cerebrovasculare. La cainii cu disfunctie cognitiva, gradul modificarii patologice de la nivelul creierului se coreleaza strans cu severitatea semnelor clinice si acelasi lucru pare a fi adevarat si in cazul pisicilor.
Afectiunea este progresiva, dar semnele clinice pot fi remise pentru o anumita perioada cu ajutorul tratamentului cu medicamentele ce contin un inhibator al monoamin-oxidazei B, clorhidratul de selegilina (Anipryl). Acest medicament nu este inca aprobat pentru a fi utilizat la feline, dar poate fi prescris in mod legal, daca este indicat. El actioneaza previnind descompunerea unui neurotransmitator deficitar, dopamina, in creierul pisicii, ajutand astfel la restabilirea functiei normale. Desi gradul exact al eficientei selegilinei nu a fost determinat la pisici, se pare ca aproximativ o treime dintre ele ar trebui sa manifeste o inversare brusca a semnelor clinice pana la vindecare, o alta treime ar trebui sa prezinte imbunatatiri semnificative, in timp ce ultima treime nu va raspunde la tratament.
Pisicile, ca si cainii, traiesc astazi mai mult ca niciodata datorita imbunatatirii intretinerii, asistentei medicale si alimentatiei sanatoase si corecte. Datorita modificarii lor demografice, declinul cognitiv asociat imbatranirii si disfunctia cognitiva au fost recunoscute si aduse recent in prim plan.
Proprietarii se asteapta ca pisicile lor sa-si diminueze activitatea si reactivitatea odata cu varsta, astfel ca este foarte probabil ca aceasta succesiune de evenimente sa nu constituie o problema majora pentru ei sau pentru animalutele lor de companie. Cu toate acestea, incercati sa prelungiti existenta de calitate a pisicii voastre cu inca un an prin folosirea medicatiei specifice si simptomatice, an care este echivalentul a 5 ani pentru un om.
Este bine de stiut ca, in zilele noastre, atunci cand declinul cognitiv, cunoscut si ca dementa ameninta existenta pisicii exista ceva care poate fi incercat pentru a compensa problema si ca probabilitatea succesului este satisfacatoare.
Va sfatuim sa aveti grija de pisica voastra asa cum se cuvine, ca de un membru al familiei si sa nu ezitati sa ne cereti sfatul si ajutorul! De aseme nea, vizita la clinica veterinara este obligatorie de cel putin o data pe an.