Infectiile urechilor la reptile

1/1609
label Info Reptile autorenew 11 Nov 2013, 00:00
Suparatoare si dureroase, aceste infectii sunt adesea detectate abia in momentul in care se formeaza un abces in imediata apropiere a urechii infectate.

Cauzele infectiilor urechilor la reptile

Cauzele infectiilor la nivelul urechilor sunt variate si nu au fost pe deplin elucidate. Cu toate acestea, cel mai adesea, infectiile apar ca urmare a expunerii la un mediu insalubru.

Spre exemplu, reptilele acvatice, precum broastele testoase, sunt cele mai predispuse sa dezvolte acest tip de infectii din cauza faptului ca se hranesc si isi fac nevoile in apa din acvariu care poate deveni, astfel, contaminata cu agenti patogeni in situatia in care nu este filtrata in mod corespunzator.

Reptilele care nu traiesc in apa pot dezvolta infectii ale urechilor daca sunt expuse la temperaturi inadecvate, un nivel al umiditatii prea mare ori daca au parte de de o dieta cu un continut scazut de vitamina A.

Simptomele infectiilor urechilor la reptile

Infectiile localizate la nivelul urechilor nu sunt adesea identificate decat dupa formarea unui abces in imediata apropiere a timpanului. In aceasta etapa, zona din apropierea urechii infectate se umfla si este posibil sa fie identificate scurgeri de puroi.

Alte simptome ale infectiilor urechilor la reptile includ durere la atingerea zonei afectate, la deschiderea gurii, la masticatie etc., cat si refuzul de a consuma alimente (cauzat intocmai de suferinta).

Tratamentul infectiilor urechilor la reptile

Odata identificata infectia la nivelul urechilor, reptila trebuie dusa imediat la medicul veterinar pentru a beneficia de ingrijirile corespunzatoare. Medicul specialist va curata locul afectat, prin efectuarea unei incizii care va permite drenarea puroiului si aplicarea unei solutii antiseptice, dupa care va prescrie un tratament (injectabil si/sau oral) cu antibiotice pentru a indeparta urmele infectiei.

Prevenirea infectiilor urechilor la reptile

Cea mai buna metoda de a preveni o noua infectie la nivelul urechilor reptilei de companie este asigurarea unui mediu igienic de trai. In cazul reptilelor acvatice, schimbarea apei sau filtrarea ei corespunzatoare este vitala pentru a evita acumularea agentilor patogeni si problemele aferente.

In cazul reptilelor non-acvatice, este esentiala schimbarea apei de baut cat mai frecvent, cu atat mai mult cu cat o buna parte dintre reptile isi face nevoile in vasul cu apa, favorizand astfel contaminarea cu germeni periculosi.

In plus, adapostul reptilei de companie trebuie igienizat temeinic cel putin o data pe saptamana, pentru a preveni inmultirea necontrolata - cauzata de temperaturile ridicate si de umiditate - a agentilor patogeni.

Nu in ultimul rand, in situatia in care infectiile urechilor au fost cauzate de un deficit de vitamina A, medicul veterinar poate prescrie un tratament cu acest tip de suplimente alimentare si recomanda o dieta adecvata.


Foto: flickr.com, petsforlife.com, drmarcucci.wordpress.com,