Milk Snake
1/1194
label Info Reptile autorenew 29 Ian 2013, 00:00
Poate fi lasat si in libertate, deoarece este foarte activ si jucaus.

Istoricul si originea

Sarpele de Lapte este o specie nativa in Canada, Statele Unite, America Centrala, Ecuador si Venezuela, dar si in alte state din nordul Americii de Sud.

Traieste in special in paduri, insa poate fi intalnit si in zone populate si aglomerate, in spatii deschise si in zone stancoase. Datorita coloritului atractiv este preferat de amatorii de reptile si traieste astfel in captivitate, unde prefera habitatele cat mai apropiate de natura.

Este un sarpe constrictor, care isi sufoca prada inainte de a o ingurgita. In salbaticie se hraneste cu broaste, rozatoare, pasari si soparle.

Clasificarea

Clasa Reptilia
Ordinul Squamata
Subordinul Ophidia
Familia Colubridae
Subfamilia Colubrinae
Genul Lamppropeltis

Aspectul exterior si dimensiunile

Milk Snake sau Sarpele de Lapte este neveninos, are un corp masiv si robust, cu solzi luciosi si stralucitori. Se remarca prin benzile galbene, negre si rosii. De altfel, Milk Snake imita coloritul sarpelui coral, foarte veninos, care are benzile galbene situate langa cele rosii. La Milk Snake, benzile negre sunt situate langa cele rosii.

La maturitate, Sarpele de Lapte atinge dimensiunea de 80 - 120 centimetri si are o durata de viata de peste 15 ani.

Serpii adulti naparlesc de cateva ori pe an, in timp ce puii mai des, chiar si la 3 - 4 saptamani. In timpul procesului de naparlire, solzii sarpelui capata o culoare deschisa, ochii devin mati si laptosi, iar sarpele este aproape inactiv. Dupa doua saptamani, sarpele revine la culoarea normala. Pentru a scapa de vechea piele, sarpele se foloseste de orice obiect din terariu.

Comportamentul

Sarpele de Lapte este bland si calm, fiind astfel recomandat incepatorilor. Adesea, Milk Snake este timid, in special atunci cand beneficiaza de conditii conditii minime de intretinere.

Exista si specimene mai nervoase, insa in general sunt usor de manipulat si nu au nevoie de conditii speciale. La inceput este bine totusi sa fie manipulat cu atentie deoarece se sperie foarte repede si exista riscul ca pentru o perioada sa nu accepte hrana. In aceste conditii, sarpele se va dezvolta mai greu.

De asemenea, Sarpele de Lapte este foarte activ si ii place sa petreaca mult timp in afara terariului.

Achizitionarea

Pasionatii de serpi, care vor sa achitioneze un Sarpe de Lapte, trebuie sa aleaga specimene sanatoase, cu corpul ferm si bine rotunjit. Ochii trebuie sa fie limpezi, fara scurgeri. Trebuie sa se verifice daca sarpele are acarieni. Acestia se prezinta sub forma unor zone cu praf pe corp, care raman si pe maini daca sarpele a fost atins.

De asemenea, un sarpe sanatos nu trebuie sa aiba gura deshisa sau sa gafaie. In plus, un sarpe sanatos are cavitatea bucala de culoare roz. Alte culori indica o infectie.

Adapostirea

Sarpele de Lapte are nevoie de un terariu mare, cu multe ascunzatori, plante artificile si naturale.

Este bine insa ca terariul sa fie foarte sigur, sa nu aiba crapaturi, deoarece acest sarpe se poate strecura chiar si prin cele mai inguste spatii.

De asemenea, terariul trebuie sa aiba un capac care se inchide foarte bine. Deoarece sunt serpi foarte activi, terariul trebuie amenajat cu ghivece, cutii de carton si alte obiecte care sa ii permita sarpelui sa se desfasoare.

Sarpele de Lapte are tendinte canibalice si nu va ezita sa isi manance tovarasii, astfel ca este indicat sa fie tinut singur in terariu.

Substratul terariului trebuie sa aiba peste 15 centimetri si sa fie format din fibra de nuca de cocos. Si prosoapele de hartie sunt indicate, in special pentru ca sunt usor de curatat. Substratul terariului poate contine si mulci, scoarta de copac si rumegus.

Substratul poate fi acoperit cu covorase, pe care sa le schimbi frecvent, pentru a elimina murdaria acumulata. De altfel, terariul trebuie curatat frecvent.

Din terariu nu trebuie sa lipseasca bolul cu apa, in care sarpele isi va scufunda frecvent intreg corpul. De altfel, acestui sarpe ii place sa defece in apa, care trebuie schimbata des, pentru a preveni imbolnavirile.

Umiditatea terarariului va fi in permanenta de 60%, iar daca aceasta nu este suficient de ridicata, poate fi pulverizata apa. Langa terariu va fi amplasat si un bec, care sa ofere caldura si care sa stea aprins toata ziua, astfel incat sarpele sa constientizeze ciclul zi-noapte.

Temperatura din terariu este bine sa fie de maxim 33 grade in zona calda si de maxim 22 grade in zona rece.

Hranirea

Sarpele de Lapte se hraneste in natura cu rozatoare, pasari, amfibieni si alte specii de serpi. In captivitate se hraneste cu soareci si sobolani mici. Proprietarii de astfel de serpi trebuie insa sa fie atenti la dimensiunea hranei, care nu trebuie sa depaseasca partea cea mai lata a corpului reptilei.

Puii de sarpe sunt hraniti de doua ori pe saptamana, iar cei maturi o singura data. Timp de 3-4 zile de la hranire, sarpele nu trebuie deranjat deoarece se va speria si va regurgita, fenomen care in timp ii va distruge sistemul digestiv.

Inmultirea

Milk Snake ajunge la maturitatea sexuala in jurul varstei de 4 ani. Imperecherea are loc de obicei in luna mai, iar pana la sfarsitul lunii iulie femela depune in jur de 10 oua. Ea va alege zonele retrase, unde sa depuna ouale care au nevoie de o perioada de incubare de 65 de zile.

Puii ies din oua in luna septembrie si trebuie hraniti doar dupa prima naparlire.

Boli si afectiuni curente

Sarpele de Lapte este sensibil la infectiile bacteriene respiratorii, care sunt cauzate in special de conditiile din terariu. O alta problema cu care se confrunta Sarpele de Lapte este anorexia, care este mai frecventa in sezonul rece, cand sarpele refuza sa se hraneasca, chiar daca in terariu este cald. Unii masculi refuza hrana si in perioada de imperechere.

Surse foto: snakes4pet.blogspot.com, slybird.blogspot.com, ctherpconsultant.com, reptileforums.co.uk