Acestea abunda si pot cauza neplaceri severe daca necuvantatoarele nu sunt supravegheate. Iata care sunt cele mai comune pericole pentru animale in perioada sarbatorilor!
1. Ornamentele de Craciun
Decoratiunile de sarbatoare sunt stralucitoare, viu colorate si, deci, deosebit de atragatoare, in special pentru pisici. Desi nu sunt toxice, ornamentele, precum beteala si micile globuri de brad, devin periculoase atunci cand sunt inghitite. In functie de tipul decoratiunilor inghite, acestea pot cauza blocaje sau chiar perforari intestinale, cu consecinte potential fatale, daca nu se intervine rapid.
Ce poti face pentru a-ti feri animalele de casa de aceste probleme? In primul rand, asaza ornamentele la o inaltime cat mai mare pentru a limita accesul felinelor si patrupedelor canine. In al doilea rand, in masura in care este posibil, nu iti lasa animalutul nesupravegheat in preajma decoratiunilor periculoase, mai ales daca stii ca este fascinat de ele.

2. Bunatatile culinare de sarbatori
Alimentele pe care noi le consumam cu multa placere in perioada sarbatorilor se dovedesc foarte problematice pentru caini si pisici. Ciocolata, migdalele, fisticul, ceapa si anumite tipuri de branzeturi sunt toate periculoase pentru animalele de companie, prin urmare nu le oferi niciodata o gustare de pe masa de Craciun, in pofida oricaror eventuale insistente.
Atentie, totodata, si la oasele ramase dupa festinul culinar: cele de pui, curcan si peste, printre altele, pot perfora instestinele cainilor si pisicilor, asadar preferabil ar fi sa le elimini din meniul lor.
3. Plantele de sarbatori
Si plantele care decoreaza caminul in perioada sarbatorilor de iarna se pot dovedi periculoase pentru necuvantatoare. Craciunita, coronitele din Ilex (planta apreciata pentru combinatia cromatica inedita de verde si rosu), vascul, dar si acele de brad pot fi letale pentru pisici si caini deopotriva.
In timp ce acele de brad, pin sau molid pot cauza iritatii, voma, diaree, letargie, tremor si perforari intestinale, ingestia chiar si a unor cantitati mici de Ilex, vasc sau Craciunita poate duce la stop respirator si, in cele din urma, deces.
Nu lasa la indemana animalelor de casa niciuna dintre aceste plante si aduna acele bradului de Craciun in mod constant pentru ca necuvantatoarele sa nu fie tentate de ele.

4. Antigelul
Aceasta substanta necesara pentru functionarea optima a masinii pe timp de iarna ar trebui depozitata cat mai departe de accesul animalelor de companie, si asta fiindca etilenglicolul, denumirea stiintifica a antigelului, este foarte toxic. Si mai riscant este faptul ca animalele se simt atrase de parfumul dulceag - insotit de aroma similara - al acestei substante periculoase care, chiar si in cantitati mici, poate duce rapid la insuficienta renala si deces.
Foto: kimballstock.com, northlondondogs.co.uk, fineartamerica.com, 3sidedmedia.com, christmas-kid.com