Multi dintre viitorii parinti se gandesc sa renunte la prietenul necuvantator atunci cand vine pe lume bebelusul. Responsabilitatile in plus pentru adulti, parul prin casa, dar mai ales frica de microbii adusi de un catel sau o pisica ii fac pe adulti sa se gandeasca de doua ori daca prezenta animalului de companie este sau nu benefica pentru cei mici.
Psihologii sunt de parere ca un prieten necuvantator nu doar ca ii ajuta pe cei mici sa fie mai sociabili, dar le si formeaza o serie de abilitati si responsabilitati greu de format in primii ani ai copilului.
In primul rand, copiii vor invata sa comunice mai bine, atat verbal, cat si nonverbal. Ei privesc animalul de companie ca pe cel mai bun si fidel prieten, chiar daca este vorba despre un catel, o pisica, un hamster sau un papagal, pentru ca cei mici vor “umaniza” animalul si-l vor implica astfel in toate activitatile de zi cu zi.
Prietenia cu un animal le dezvolta creativitatea celor mici, intrucat copiii vor dori ca animalul lor de companie sa le fie aproape in toate jocurile si astfel se vad nevoiti sa aleaga si sa dezvolte jocuri speciale pentru prietenul lor.

Mai mult decat atat, specialistii spun ca cei mici vor avea, odata ce cresc, un echilibru emotional mai bun si vor fi empatici. Aceasta pentru ca pe parcursul anilor ei invata sa fie atenti la posturi, miscari si gesturi pentru a-si intelege prietenul.
Nu in ultimul rand, copiii care cresc alaturi de un animal de companie afla din primii ani ce inseamna responsabilitatea si disciplina. Un catel de exemplu are nevoie de hrana la ore fixe, de somn si de plimbari, iar asta inseamna pentru un copil respectarea si organizarea timpului lui si a celor din jur.
Pentru parintii care isi fac griji pentru microbii adusi de un animal de companie in casa exista Igienol Dezinfectant Universal, care curata si dezinfecteaza fara clor orice suprafata. Produsul nu contine clor, asadar este sigur pentru suprafetele atinse atat de copii, cat si de prietenii lor necuvantatori, putand fi utilizat atat pentru cadita sau olita celor mici, cat si pentru culcusul sau locul preferat al animalului de companie. Igienol elimina 99.9% din bacterii, virusuri si mucegaiuri si este testat de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie-Imunologie “Cantacuzino” si Institutul National de Virusologie fiind avizat de Ministerul Sanatatii.
(P)