In parcarea hotelului Ramada-Bucuresti a avut loc o demonstratie de cautare-salvare cu cainii echipelor nationale ale Romaniei si Canadei, pentru prima data impreuna.
Liviu Ionescu, organizatorul simpozionului, a declarat: "Suntem singura organizatie nationala de acest gen, avem peste 150 de membri voluntari in toata tara si suntem varf de lance in Europa de Est. Oamenii nostri se antreneaza, impreuna cu cainii lor, de cateva ori pe saptamana". Si canadienii se pare ca au un program destul de incarcat: pana la 16 ore de antrenament pe saptamana.
Silvie Montier, sefa Asociaţiei canadiene a cainilor de cautare-salvare, prezenta si ea la eveniment, a relatat un caz menit sa sublinieze importanta unor astfel de caini: "Cautam persoane sub daramaturi. Am dat de trupul neinsufletit al unei femei, l-am pus deoparte... si atunci cainele meu,Quake, a inceput sa latre. M-am suparat la inceput. Cainii de salvare sunt antrenati sa dea alarma numai cand gasesc pe cineva in viata. Uitandu-ne insa mai atent, am observat o miscare abia perceptibila... Femeia traia, iar Quake fusese primul care ne-a anuntat.“

Ambele echipe, a Romaniei si a Canadei, sunt formate mai mult din femei. Potrivit lui Liviu Ionescu, acestea sunt "mai meticuloase, mai responsabile, mai calme si mai atente la comportamentul oamenilor si al cainilor."
Organizatorul evenimentului a povestit si el o intamplare cu final fericit: "Dupa ce peste 60 de oameni au cautat in munti, timp de 3 zile si 3 nopti, un copil disparut, parintii s-au gandit sa apeleze la noi. La marginea unei rape adanci, un caine de-al nostru s-a pus pe latrat: copilul era pe fundul prapastiei si traia, in mod miraculos.”
Liviu Ionescu este cel care a pus in 1996 bazele primei echipe nationale de caini de salvare pe care a reusit sa o aduca in elita mondiala.