Calutii de mare pitici stapanesc la perfectie arta camuflajului! Iata cum reusesc
2/2001
label Diverse autorenew 29 Oct 2014, 00:00
Calutii de mare pitici (Hippocampus bargibanti) nu sunt doar unii dintre cei mai spectaculosi pesti, ci si poate cele mai iscusite creaturi intr-ale camuflajului! O echipa de cercetatori si-a publicat recent descoperirile cu privire la felul in care acesti caluti de mare reusesc sa se ascunda atat de bine si sa scape, astfel, de ochiul vigilent al pradatorilor.

Potrivit Mnn.com, cercetatorii de la Academia de Stiinte din San Francisco, statul California, au hotarat sa gaseasca raspunsul la o intrebare arzatoare: fragilii caluti de mare pitici, a caror dimensiune nu depaseste adesea 2 cm si care sunt, astfel, extrem de vulnerabili in mediul dur al oceanelor, isi capata coloritul gratie mostenirii genetice de la parinti sau in urma adaptarii la mediul inconjurator? Cu alte cuvinte, calutii de mare mov/galbeni se nasc mov/galbeni sau devin astfel in urma traiului la suprafata unui coral?


Sarcina lor nu a fost una usoara, intrucat este binecunoscut faptul ca acesti pesti deosebiti nu pot fi crescuti cu usurinta in captivitate (speranta lor de viata este foarte mica in atari conditii). In plus, pentru a descoperi daca se adapteaza sau nu coloritului coralilor pe care traiesc in mediul natural, expertii au mai fost nevoiti si sa creasca, timp de 3 ani, acele soiuri in care calutii de mare pitici isi duc traiul in mediul lor natural.

Din fericire, specialistii de la academia americana au reusit sa creasca respectivii corali, in asa fel incat studierea calutilor de mare in captivitate sa dispuna de premisele perfecte pentru reusita. Odata ce au bifat acest succes, expertii au adus o pereche de caluti de mare aflati in perioada de reproducere si i-au studiat de-a lungul unei veri.


Perechea a fost gasita in apele din zona Filipinelor si era de culoare galbena, aidoma coralului unde a fost descoperita, la o adancime de 25 m. De-a lungul verii, specialistii au putut admira ritualurile delicate de curtare si imperechere si apoi au asistat la nasterea micilor pui de calut de mare (stiai ca masculii sunt cei care aduc pe lume urmasii?).

La nastere, puii aveau un colorit banal, maroniu, care le-a oferit insa cercetatorilor oportunitatea de a studia ce se intampla daca micutii primesc o "casuta" - un coral - de culoare mov. Iar raspunsul nu s-a lasat mult asteptat: la scurt timp dupa introducerea in noul habitat, micutii caluti de mare pitici au devenit mov!


Mai precis, pe suprafata trupului lor au aparut mici protuberante calcifiate de culoare mov care imitau textura coralului-casa. Si, asa cum se intampla si in mediul natural, micii pesti nu si-au mai parasit locuinta, comportament care in salbaticie le asigura o protectie aproape imbatabila impotriva pradatorilor.

Iata si intreaga poveste a incredibilului experiment realizat de specialistii americani:


Calutii de mare pitici isi duc existenta in zonele de coasta din sudul Japoniei si al Indoneziei pana in zona de nord a Australiei si a Noii Caledonii, in recife coraliere, la adancimi cuprinse intre 10 si 40 m.

Foto: deviantart.net, reefguide.org, bluewaterdivers.com, fishesofaustralia.net.au
Video: Deep Look YouTube.com

Quiz
Ce nume de animal ar trebui sa ai ?

Daca te intereseaza ce nume ti s-ar potrivi ca animal de companie alege sa faci acest quiz .

Sondaj

te desparti greu de animalele care ti-au murit?