Camarasaurusul a trait in timpul Jurasicului superior, acum circa 155-145 milioane de ani in urma. Jurasicul superior a fost perioada sauropodelor uriase, reprezentate de Diplodocus, Apatosaurus si Brachiosaurus. In acea perioada traiau, de asemenea, si stegozaurii, Tuojiangosaurusul, Allosaurusul, Supersaurusul, Coelurosaurul si multi, multi altii. Numele sau, „soparla cu cavitati" provine de la gaurile prezente in vertebrele sale. • Erbivor
• Dinti in forma de lingura
• Se deplaseaza pe cele patru membre groase ale sale
• Coada lunga pentru a contrabalansa gatul lung
• Cap mic si bot tesit
Taxonomia
Regnul: Animalia (animale)
Increngatura: Chordata (avand un cordon nervos excavat care se termina intr-un creier)
Clasa: Sauropsida
Superordinul: Dinosauria
Ordinul: Saurischia – dinozauri cu bazin de reptila, stramosii pasarilor
Subordinul: Sauropodomorpha – erbivori cu coada si gatul lungi care se deplasau pe toate cele patru membre
Infraordinul: Sauropoda (sauropode) – erbivore foarte mari
Neosauropoda – sauropode evoluate
Familia: Camarasauridae – sauropode cu capul patratos, care includ Camarasaurus, Euhelopus, Opistocoelicaudia, etc.
Genul: Camarasaurus
Specia: Camarasaurus supremus (Cope, 1877)
Camarasaurus grandis (Marsh, 1887, cunoscut initial ca Apatosaurus)
Camarasaurus lentus (Marsh, 1889, cunoscut initial ca Morosaurus)
Camarasaurus lewisi (Jensen, 1988, cunoscut initial ca Cathetosaurus)
Sinonime: Cathetosaurus (Jensen, 1988), Caulodon (Cope, 1877), Morosaurus (Marsh, 1878), Uintasaurus (Olanda, 1919).
Multe dintre fosilele de Camarasaurus au fost descoperite in America de Nord (respectiv, in Colorado, New Mexico, Utah si Wyoming). Camarasaurusul a fost numit in 1877 de catre Edward Drinker Cope. Primele fosile de Camarasaurus au fost descoperite in anul 1877 de catre Oramel W. Lucas. Ulterior, Lucas si-a vandut fosilele lui Edward D. Cope. Un schelet complet de Camarasaurus a fost descoperit in 1925 de catre Charles W. Gilmore, dar acesta nu a realizat la momentul respectiv ca scheletul a apartinut unui exemplar tanar (astfel ca multe inscrisuri si ilustratii din acea perioada subestimau dimensiunile Camarasaurusului).
Aspectul exterior
Camarasaurusul a fost un erbivor gigant cu coada si gatul lungi, masurand in jur de 7,5-20 m lungime, 4,6 m inaltime la nivelul soldurilor si cantarind pana la 20-28 tone. El a fost mult mai mic decat celelalte tovarase ale lui, sauropodele. El avea capul mic si lung, un bot tesit si dinti in forma de lingura. Craniul era deosebit de patratos, iar botul tesit era prevazut cu multe orificii mici acoperite de membrane. Dintii aveau o lungime in jur de 7,5 cm si erau dispusi uniform de-a lungul maxilarului. Puterea muscaturii indica faptul ca Camarasaurusul consuma plante grosiere in comparatie cu Diplodocusul care avea dintii mai fragili. Gatul si coada sa erau mai scurte decat la majoritatea celorlalte sauropode. Camarasaurusul avea membrele groase cu labe prevazute cu cate cinci degete; degetul interior avea o gheara lunga si ascutita pentru protectie. Membrele anterioare erau doar o idee mai scurte decat cele posterioare, facand ca spatele sa fie aproape paralel cu solul. La unele sauropode, fiecare vertebra era prevazuta cu cate o expansiune orientata in sus (apofiza dorsala), dar absenta acestor structuri de la nivelul coloanei vertebrale a Caramasarusului sugereaza faptul ca acesta nu era capabil sa se ridice pe membrele posterioare. Cu toate acestea, vertebrele erau specializate. Avand rolul de a usura din greutatea corporala, unele vertebre erau scobite. Ca si elefantul din zilele noastre, Camarasaurusul se pare ca ar fi avut la baza calcaiului tesut spongios care sa suporte greutatea unei creaturi de asemenea dimensiuni.
Comportamentul
Fosilele de Camarasaurus au fost descoperite in grupuri formate atat din adulti, cat si din exemplare tinere (in nord-estul statului Wyoming, Statele Unite, 1997-1998). Acest lucru sugereaza ca Camarasaurusul calatorea in turme sau cel putin in grupuri familiale si ca aceasta specie de dinozauri isi avea grija de proprii pui. Se presupune ca Camarasaurusul ecloziona din oua, ca si alte sauropode. Ouale de sauropode au fost gasite intr-un model liniar si nu in cuiburi; avand in vedere aceasta constatare, se presupunde ca ouale ar fi fost depuse in timp ce animalul se deplasa. De asemenea, se banuieste ca sauropodele nu aveau grija de propriile oua si nu le cloceau.
Pana nu de mult se credea ca sauropodele (ca Camarasaurusul, Brachiosaurusul si Apatosaurusul) si stegozaurii ar fi avut un al doilea creier. In prezent, paleontologii sunt de parere ca ceea ce ei considerau a fi un al doilea creier nu era altceva decat o expansiune a maduvei spinarii in regiunea soldului. Aceasta era mai mare decat creierul propriu-zis al animalului.
Camarasaurusul a fost un sauropod, a carui inteligenta (masurata pe baza dimensiunilor creierului sau comparativ cu masa sa corporala, respectiv, coeficientul de inteligenta emotionala) era printre cele mai reduse dintre dinozauri.
Alimentatia
Camarasaurusul a fost un erbivor exclusiv. Acesta trebuia sa consume o cantitate impresionanta de material vegetal, in fiecare zi, pentru a se sustine. El inghitea frunzele intregi, fara a le mesteca si se presupune ca acesta fie ar fi fost dotat cu gastrolite (pietre de la nivel gastric), fie ar fi inghitit pietre pentru a-l ajuta sa digere fibrele vegetale dure, ca frunzele de feriga si coniferele.
Camarasaurusul avea, de asemenea, dinti lungi (circa 19 cm lungime cu tot cu radacina) si grosi, in forma lingura.
Locomotia
Foarte probabil, Camarasaurusul se deplasa agale pe toate cele patru picioare masive ale sale (asa cum s-a stabilit pe baza urmelor fosilizate, a lungimii piciorului si a masei corporale estimate).
Speranta de viata a sauropodelor se crede ca ar fi fost de ordinul sutelor de ani.