Pentru cine lucrează de acasă, ziua de muncă are colegi pe care nu i-a ales niciun departament de resurse umane: câinele care se întinde sub birou, exact acolo unde ajung roțile scaunului, și pisica care sare pe tastatură în mijlocul unei ședințe online, apoi se mută pe spătar și, când omul se ridică după cafea, ocupă în trei secunde șezutul încă cald. În primele săptămâni de lucru în această companie, cele mai multe lecții le învață animalele pe pielea lor, de la o labă călcată de roată până la un chelălăit atunci când scaunul se rotește brusc.

Fără să fi fost gândit pentru asta, scaunul de birou ajunge o piesă de mobilier împărțită cu un animal, iar la alegerea lui intră în calcul trei lucruri: roțile și baza, care se mișcă printre labe și cozi, tapițeria, care adună păr și trebuie să reziste la gheare, și mărimea, care contează în camerele mici în care biroul, culcușul și castronul cu apă stau la câțiva pași unul de altul.

Roțile se mișcă printre labe și cozi

Câinii își aleg locul sub birou ca să stea aproape de stăpân, ceea ce îi aduce exact pe traseul roților, așa că primul obicei care trebuie căpătat e o privire rapidă sub masă înainte de a trage scaunul înapoi sau de a-l roti. Roțile din poliuretan, mai moi și mai silențioase decât cele din plastic dur, rulează mai blând peste parchet și fac mai puțin zgomot, ceea ce contează pentru animalele care tresar la sunete bruște. O bază din metal, cu cinci brațe, rămâne stabilă chiar și atunci când o pisică sare pe spătar dintr-o parte.

Un covoraș de protecție sub scaun, transparent sau din material textil, apără podeaua de zgârieturi și de urmele de gheare care se adună în jurul biroului, iar câinilor mari le prinde bine un culcuș al lor lângă birou, în afara razei de mișcare a scaunului, ca să nu se mai întindă exact sub el.

Părul și ghearele pun la încercare tapițeria

Plasa respirabilă din care sunt făcute spătarele multor scaune de birou e plăcută vara, însă are un punct slab în casele cu pisici, pentru că ghearele se agață ușor în ochiurile ei, iar o pisică ce se cațără pe spătar poate trage fire din plasă în câteva săptămâni. Țesăturile textile pufoase, cum ar fi catifeaua sau chenille, adună părul de animal și îl țin prins între fire, astfel încât curățarea cere o rolă adezivă sau o perie cu cauciuc aproape zilnic, în sezonul de năpârlire.



Pielea sintetică are în aceste case un avantaj practic, deoarece părul nu se agață de suprafața ei netedă și se șterge cu o lavetă umedă, iar urmele lăbuțelor murdare după plimbare dispar la fel de ușor. Rămâne vulnerabilă la ghearele care o înțeapă, așa că pisicile care obișnuiesc să-și ascută ghearele pe mobilă au nevoie de un stâlp de zgâriat așezat aproape de birou, mai atractiv decât spătarul scaunului.

Printre scaunele de lucru pentru biroul de acasă se găsesc astăzi și modele gândite anume pentru casele cu animale, iar diferența față de un scaun obișnuit se vede cel mai bine în fișele lor tehnice.

Un scaun reclinabil și unul compact, pentru două feluri de case

Tapițeria unui scaun reclinabil de la HOMCOM e descrisă chiar de producător ca piele sintetică rezistentă la animale, lavabilă, de pe care murdăria și părul se curăță ușor. Măsoară 66 x 72 x 113-121 cm, are șezut de 53 x 50 cm, reglabil între 46 și 54 cm, capitonaj de 13 cm, spătar care se înclină până la 155 de grade, suport pentru picioare de 35 x 21 x 5 cm și bază din metal galvanizat, pentru o greutate de până la 120 kg, așa că omul are unde să se lase pe spate în pauză, cu pisica adormită pe genunchi.

La polul opus, un scaun compact, de 43 x 46 x 90-100 cm, fără cotiere, cu spătar din plasă, șezut de 43 x 43 cm cu spumă de 6 cm, reglabil între 46 și 56 cm, cinci roți de 5 cm și o greutate maximă admisă de 100 kg, ocupă foarte puțin loc și merge în camerele mici, cu mențiunea că spătarul din plasă e tocmai zona pe care o pisică cu gheare lungi o poate deteriora. Pentru un birou folosit câteva ore pe zi într-o casă cu un câine liniștit, e o alegere rezonabilă, pe când într-o casă cu două pisici tinere varianta din piele sintetică rezistă mai bine.

Oricare ar fi scaunul, curățenia se face mai ușor dacă intră în obiceiul casei, cu o trecere cu aspiratorul pe șezut și pe sub birou la sfârșitul săptămânii și cu o lavetă umedă pe cotiere și pe spătar, acolo unde pisicile își freacă obrazul și lasă un strat fin de păr, invizibil până când apare pe pantalonii închiși la culoare. Roțile cer și ele atenție o dată la câteva săptămâni, pentru că părul lung de câine sau de pisică se înfășoară în jurul axului lor și le face să se rotească tot mai greu. La majoritatea scaunelor, ele se scot din bază printr-o simplă tragere, se curăță cu o foarfecă mică și cu o pensetă și se pun la loc în câteva minute.

Până la urmă, scaunul rămâne al omului doar dacă animalul are unde altundeva să stea, iar o pernă sau un culcuș așezat pe un raft de lângă fereastră, la înălțimea biroului, atrage de cele mai multe ori pisica mai mult decât șezutul cald pe care tocmai l-a eliberat stăpânul, fiindcă de acolo ea vede și strada, și ecranul, și omul cu care își împarte ziua.