Care sunt aspectele de care ar trebui sa tii cont la amenajarea terariului, afla in continuare!
De ce ai nevoie pentru a amenaja un terariu pentru serpi?
Pentru a amenaja cu succes o casuta pentru viitorul tau animal de companie, este important sa dispui de urmatoarele:
- terariu
- un vas (mare) de apa
- sistem de incalzire
- bucati de ziare, rumegus, pamant, nisip etc.
- o creanga
- un termometru
- un higrometru
- un capac rezistent
Dimensiunile terariului
Dimensiunile terariului sunt foarte importante, astfel incat sarpele tau sa beneficieze de conditiile optime pentru a se dezvolta armonios, fara sa intampine probleme pe masura ce creste. Studiaza, asadar, specia pe care o procuri inainte de a o aduce acasa si afla care sunt dimensiunile acesteia la maturitate. Un sarpe masiv va necesita un terariu pe masura, in timp ce un sarpe mic nu va implica investitia intr-un spatiu de dimensiuni mari.
Substratul terariului
Specia de sarpe pentru care optezi va decide si tipul de substrat pe care le il include in terariu. Astfel, in functie de aceasta, vei putea amenaja casa reptilei tale cu pamant, nisip sau bucati de ziare. Un sarpe care, in natura, se ascunde in nisip, va necesita un astfel de material in terariu, in timp ce serpii mari se vor simti excelent pe pietris.
Incalzirea terariului
Intrucat sarpele este un animal cu sange rece, acesta se va baza pe sursele de caldura exterioare pentru a se incalzi. Cum procedezi in acest caz? Alege sa imparti terariului intr-o zona "rece" si una "calda" pentru ca sarpele sa o aleaga, in functie de necesitatile sale, pe aceea care ii este favorabila intr-un anumit moment. In zona "calda" plaseaza un sistem de incalzire adecvat (pernute electrice etc.) care sa iti permita reglarea temperaturii in functie de nevoile sarpelui. Tine cont de faptul ca anumite specii au nevoie de temperaturi ridicate, de aceea nu uita sa te interesezi in prealabil care este intervalul optim de temperatura pentru animalul de companie ales.
Atunci cand stabilesti sursele de incalzire pentru terariul sarpelui tau, nu uita sa achizitionezi si un termometru si un higrometru - ambele iti vor fi de ajutor pentru a-i oferi reptilei tale conditii excelente de trai.
Vasul cu apa
Sarpele tau va avea nevoie si de un vas de apa, adesea suficient de mare incat sa se poata balaci in el. Pentru ca substratul terariului sa nu aiba de suferit, asigura-te ca vasul este umplut doar pe trei sferturi. Daca sarpele tau are dimensiuni reduse, poti adauga in terariu un bol de apa mic, simplu, de tipul celor in care oferi hrana animalelor de casa.
Supraalimentarea reptilelor - Prevenirea problemelor de sanatate asociate obezitatii
Obiecte suplimentare
In functie de specia de sarpe pe care o achizitionezi, nu uita sa decorezi corespunzator terariul. Serpii de mari dimensiuni vor aprecia o creanga pe care sa se poata incolaci. De asemenea, celor mai multe specii le place sa se ascunda, asa ca nu uita sa plasezi si obiecte suficient de mari pentru a permite reptilei sa se piteasca ori de cate ori doreste. La fel de bine, poti insera un obiect gaurit, in interiorul caruia sarpele sa se poata strecura.
Sursa foto: petcoscoop.com