animale.ro  »  Stiri  »  Diverse  »  "Fii un stapan responsabil!" - campania care isi propune sa responsabilizeze milioane de iubitori de animale

"Fii un stapan responsabil!" - campania care isi propune sa responsabilizeze milioane de iubitori de animale

2/2566
calendar_month 05 Oct 2023, 12:20

În perioada 27 septembrie – 10 noiembrie, Asociația Red Panda, împreună cu Primăria Municipiului București în cadrul unui proiect realizat cu sprijin de la bugetul local la Municipiului București, desfășoară o campanie de informare și educare menită să schimbe percepția oamenilor asupra animalelor de companie. Sub sloganul ”Fii omul lui, nu stăpânul lui!”, demersul are scopul de a-i ajuta pe posesorii de animale de companie să adopte atitudinea și comportamentul corecte față de prietenii lor necuvântători. Campania se demarează, într-un moment în care România ocupă loc de podium în ceea ce privește populația de animale de companie.

În cadrul campaniei, aparținătorii de animale vor afla care sunt principalele nevoi ale animalelor de companie și cum să aibă grijă de ele într-un mod responsabil: de ce este importantă și benefică sterilizarea și microciparea animalelor, ce înseamnă o îngrijire medicală corectă, care sunt obligațiile legale ale deținătorilor de câini și pisici, etc.

”Un câine, o pisică, un hamster sau orice alt animal de companie nu reprezintă o jucărie, un accesoriu sau un moft de moment. Sunt ființe vii care, asemeni nouă, au nevoie de iubire, îngrijire, atenție. Într-un cuvânt: de tine! De aceea, ne dorim ca prin această campanie de comunicare oamenii să primească informații verificate, valide despre sterilizare, microcipare, și despre crearea atașamentului dintre aparținători și animalele lor de companie. Până la urmă, să ai un animal de companie înseamnă o asumare și o responsabilitate pe termen lung” a explicat Raluca Simion, coordonator proiect la Asociația Red Panda.



Astfel, pe perioada campaniei, se vor desfășura o serie de acțiuni online și offline în București, unde oamenii vor primi recomandări și sfaturi de la medici veterinari și alți specialiști preocupați de bunăstarea animăluțelor.

Nevoia de informare corectă este cu atât mai mare cu cât România are printre cele mai mari populații de animale de companie din UE (42% din gospodăriile din toata țara având un animal de companie), conform celui mai recent studiu al Industriei Europene a Hranei pentru Animale. Chiar și așa, o parte dintre aparținătorii de la noi din țară văd câinii sau pisicile din gospodării cu rol exclusiv de paznic, nu ca membrii ai familiilor, ceea ce produce comportamente agresive sau neadecvate. Mai mult, lipsa de informare a deținătorilor de animale de companie poate duce la creșterea necontrolată a populației de câini și pisici fără stăpân, dar și la suferința animalelor de companie (pierderi, îmbolnăviri, etc).

Mai multe detalii despre campanie găsiți pe site-ul www.OmResponsabil.ro

Proiect realizat cu sprijin de la bugetul local al Municipiului București. Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția Primăriei Municipiului București / Consiliului General al Municipiului București și nu implică nicio responsabilitate din partea Autorității Finanțatoare.



Despre Red Panda

Asociația Red Panda este o organizație non-guvernamentală ce se ocupă de salvarea, reabilitarea și plasare în adopție a animalelor fără stăpân sau abandonate, organizează campanii de informare și responsabilizare privind bunăstarea animalelor cu și fără stăpân, dar și de programe de educație pentru copii și adulți. Misiunea Red Panda este de a educa și de a milita pentru crearea unei societăți mai bune, în care nu trebuie să mai producem suferință nouă și celorlalte specii. În 2012 Red Panda a inaugurat primul centru de adopții de câini din România, un loc care conține spații limitate de cazare și în care animalele au program zilnic de joacă și socializare, pentru pregătirea pentru o viață în familie. În anii de activitate, Asociația a dat în adopție peste 1000 de animale, toate salvate din stradă, preluate din adăposturi publice sau de la persoane care nu le mai puteau îngriji. În cadrul programelor de educație pentru copii, tineri și adulți, Asociația Red Panda a vizitat peste 50 de școli în București și Ilfov, discutând cu 10.000 de copii, 500 cadre didactice prin 300 de ore de clasă și evenimente.



Un alt program de succes al ONG-ului este ”Ajutor pentru animalele refugiate din Ucraina”, implementat în perioada februarie 2022 și până în prezent, prin care Red Panda a realizat peste 10.000 de acțiuni de ajutorare a animalelor de companie deținute de refugiații ucraineni (în Romania dar și în Ucraina) și asigură în continuare ajutor permanent în București

Campania de comunicare este realizată și implementată cu sprijinul și colaborarea următoarelor agenții de publicitate și marketing: Dentsu România (strategie, creație, OOH), Inventiv PR și Digital Climbers.



Recomandari

Pet Vet

Clamidia felina este de obicei perceputa ca fiind conjunctivita (inflamarea tesuturilor din jurul ochilor) si este cauzata de o bacterie. Pisicile inf...

 
 
 

Quiz

Testează-ţi cunoştinţele despre animale.

 
Sondaj
Animalul cel mai frumos sau cel mai urat dar care este foarte educat?