Iata despre ce este vorba.
Molia Sunset
Sunset (Chrysiridia rhipheus), o insecta inclusa in familia Uraniidae, este una dintre cele mai spectaculoase molii care populeaza Terra. Renumita la nivel mondial, molia Sunset impresioneaza cu modelul pestrit, viu colorat al aripilor sale, a caror anvergura atinge 7-9 cm la masculi.
Daca, si de la departare, aripile moliei Sunset sunt deja absolut spectaculoase, o privire mai atenta dezvaluie un mozaic cu atat mai fascinant de culori:
Fluturele Hypolimnas dexithea
Regasit exclusiv pe teritoriul Madagascarului, fluturele Hypolimnas dexithea este renumit atat datorita coloritului aripilor sale, cat si modelului lor dantelat. Aripile acestui fluture atat de apreciat de colectionarii din lumea intreaga impletesc nuante de negru, alb si rosu, cu irizatii albastrii, asa cum dezvaluie fotografiile macro ale lui Linden Gledhill.

Fluturele Morpho didius
Albastrul intens al aripilor fluturelui Morpho didius este greu de reprodus in lumea necuvantatoarelor, fapt care transforma insecta apartinand familiei Nymphalidae intr-o creatura cu adevarat speciala.
Unul dintre cei mai mari reprezentanti ai speciei Morpho, cu o anvergura a aripilor de 15 cm, fluturele Morpho didius impresioneaza cu coloritul albastru metalizat al aripilor sale alungite. La o privire si mai atenta, frumusetea si perfectiunea delicatelor aripi de Morpho didius devin si mai evidente:
Fluturele Monarh
Este imposibil sa nu fi auzit pana acum de celebru fluture Monarh, "frate" al fluturelui Morpho didius, ambele specii fiind incluse in familia Nymphalidae. Superbul fluture, cu aripi in care nuantele de portocaliu ori galben si negru se imbina armonios, dezvaluie un amestec si mai fascinant de tonuri atunci cand este privit la microscop:
Molia Argema mittrei
Argema mittrei sau molia cometa - nume favorizat de forma alungita a trupului si aripilor sale - este o insecta nativa in Africa, in padurile tropicale ale Madagascarului. O molie de mari dimensiuni - masculul are o anvergura a aripilor de circa 20 cm si o coada de aproximativ 15 cm, Argema mittrei atrage atentia si printr-un colorit deosebit si un model ingenios, imprimat pe suprafata aripilor sale.
Iar daca nuantele culorilor care se imbina in aripile moliei Argema mittrei par mai degraba pale la prima vedere, o privire "sub lupa" dezvaluie tonuri vibrante de galben, portocaliu si rosu.
Fluturele Graphium sarpedon
Graphium sarpedon este o specie de fluture raspandita in sudul si sud-estul Asiei, cat si in cateva regiuni ale Australiei. Un alt fluture cu aripi superb colorate, care, la o analiza sub microscop, dezvaluie o impletitura de nuante si tesaturi ce amintesc de sclipirile apelor cristaline ale oceanelor.
Foto: Linden Gledhill via Buzzfeed.com, www3.ru.ac.th, deviantart.net, redbubble.net, debbiegioello.com, nathab.com