Cauzele obezitatii la pisici
Cea mai frecventa cauza a obezitatii la pisici este supraalimentarea. In situatia in care numarul caloriilor consumate il depaseste pe cel al caloriilor arse, felina va deveni initial supraponderala, dupa care, daca factorii declansatori nu sunt eliminati, obeza.
[[http://i1-news.softpedia-static.com/images/news-700/Obese-Cats-Eat-Nothing-for-a-Month-Manage-to-Survive.jpg?1347365296]]
Obezitatea determinata de alimentatia excesiva este favorizata de hrana uscata pentru pisici, disponibila in comert. Acest tip de hrana are un continut ridicat de carbohidrati si de proteine care, in urma metabolizarii, se transforma in depozite de grasime.
Inaintarea in varsta este un alt factor favorizant al obezitatii. Pe masura ce pisica imbatraneste, rata sa metabolica incetineste, iar posibilele dureri articulare determina un nivel mai redus de activitate fizica. Aceste doua consecinte ale inaintarii in varsta contribuie, asadar, la acumularea kilogramelor in plus la pisici.
[[https://i.canvasugc.com/ugc/original/b2888e3c5a7d1402a65bf28539965557b0cac627.png]]
Odata instalata, supraponderabilitatea sau obezitatea la pisici poate favoriza instalarea unor afectiuni severe, precum diabetul, artita, lipidoza hepatica, bolile cardiace, problemele la nivelul pielii s.a.m.d.
Simptomele obezitatii la pisici
O pisica este considerata obeza cand greutatea sa corporala este mai mare cu circa 20% decat cea normala pentru varsta si dimensiunile sale. Medicul veterinar este cel care poate pune un diagnostic corect in aceasta situatie, intrucat, in functie de rasa felinei, greutatea sa normala poate varia considerabil - spre exemplu, o pisica adulta din rasa Singapura are o greutate normala mai redusa decat cea a unei feline mature din rasa Maine Coon.
[[http://i.telegraph.co.uk/multimedia/archive/02180/maverick2_2180666b.jpg]]
Cu toate acestea, poti descoperi daca pisica ta este sau nu obeza in urma mangaierii animalului - daca ii poti simti coastele, cel mai probabil felina are o greutate normala. De asemenea, acorda o atentie abdomenului pisicii: daca acesta este rotunjit si foarte proeminent, este foarte posibil ca animalul sa fie supraponderal sau obez.
Tratamentul obezitatii la pisici
O pisica suspecta de obezitate trebuie examinata de medicul veterinar care va realiza si teste de sange pentru a elimina o posibila cauza medicala a supraponderabilitatii: hipotiroidismul.
Ulterior, medicul veterinar poate recomanda o dieta cu un continut redus de calorii, care va favoriza scaderea in greutate. Printre recomandarile sale s-ar putea numara impartirea hranei in 4-6 mese mici pe zi si eliminarea gustarelelor.
[[http://i.huffpost.com/gen/785816/thumbs/o-SKINNY-FAT-CAT-facebook.jpg]]
Pisica obeza nu trebuie supusa unei diete drastice, foarte restrictive, intrucat scaderea prea brusca in greutate poate favoriza lipidoza hepatica.
O alta modalitate de a elimina obezitatea la pisici este cresterea nivelului zilnic de activitate fizica. Chiar si in cazul unei feline crescute in apartament, activitatea fizica poate fi favorizata prin intermediul jucariilor.
Foto: news.softpedia.com, canv.as, telegraph.co.uk, huffingtonpost.com, indianapublicmedia.org
Autor: Dana Saporan
Surse: [[http://www.petmd.com/cat/nutrition/evr_ct_obesity_in_cats_and_what_to_do_about_an_overweight_cat#.UawrFNgd7To]]
[[http://www.catinfo.org/?link=felineobesity]]
[[http://www.cat-world.com.au/obesity-in-cats]]