La 1 ianuarie 2007, Romania a devenit membra cu drepturi depline a Uniunii Europene. Iata-ne deci, de cateva luni, invitati la masa celor bogati. Desi sondajele de opinie facute in anii anteriori ne clasau pe locul fruntas in Europa din punct de vedere al dragostei exprimate fata de Uniune, prea putini dintre noi stiu ce inseamna sa faci parte din ea. Prea putini stiu ce inseamna cu adevarat civilizatia vestica, fata de care isi proclama cu atata patos apartenenta, infierand energic "balcanismul" societatii romanesti.
Am avut personal placuta experienta de a vizita UE in chiar capitala ei, Bruxelles ...civilizatie la cel mai inalt nivel. Oras cosmopolit, un mozaic de oameni cu origini din cele mai variate, atrasi de dorinta de a locui intr-un loc pasnic, in care cetateanul are drepturi si care nu face in nici un fel distinctie intre alb si negru, intre musulman si evreu, intre crestin si yogin.Un oras care desi e mai intins decat Bucurestiul, poti sa-l strabati de la un capat la celalalt in 40 de minute, in orice statie RATB (ce ironie !) ateptand mai putin de 5 minute un mijloc de transport. Un oras istoric, cultural, cu contraste puternice intre vechi si nou.
Si cu toate astea ceva lipsea din peisaj. Nici un caine ratacind pe strada. Ceva "urme" pe asfalt, desi in zonele parcurilor pentru caini se gasesc distribuitoare gratuite de pungi. Dar "comunitari" nu. Evident, m-am intrebat : care este dimensiunea serviciului de acarisaj, ce se intampla cu "comunitarii", sunt oare eutanasiati? Am aflat ca serviciul ecarisaj este obisnuit si nici nu se eutanasiaza nici un animal care nu este agresiv sau nu are probleme deosebite de sanatate. Insa treburile stau atat de bine pentru ca de aceasta problema se ocupa toate autoritatile: politie, jandarmerie, primarie, societatile de protectie a animalelor, ce colaboreaza strans si nu isi paseaza responsabilitatile de la unii la altii, fiecare avand un rol activ.
Astfel, un cetatean care s-ar simti amenintat de prezenta unui caine vagabond in fata casei poate suna la politie, care vine imediat, alertand in acelasi timp serviciile specializate. In cazul in care nu prezinta pericol imediat, cainele este preluat de o societate de protectie a animalelor si, in cazul in care este considerat adoptabil, transferat intr-un adapost (gestionat de comunitatea locala sau de un ONG) si oferit spre adoptie doritorilor. In acelasi timp, exista o campanie activa pentru adoptarea de caini fara stapani, iar strazile sunt impanzite de voluntari care strang fonduri pentru a acoperi cheltuielile necesare ingrijirii cainilor in conditii umane.
Un exemplu inca si mai bun pentru aceasta stare de fapt este Parisul. Spre deosebire de Bruxelles, capitala Frantei este uriasa, aglomerata si cateodata murdara. Cu toate acestea insa, problema animalelor fara stapan este la fel de bine gestionata. Nu exista caini vagabonzi (desi comunitatea de pisici este acceptata, cu zambetul pe buze), iar cei ce ajung in adaposturi sunt bine ingrijiti. Istoric, lucrurile au stat cam asa : in 1960, legea spunea ca daca nu sunt adoptati intr-un temen stabilit de primarie, se facea eutanasie. In 1999, s-a modificat legea, si se facea eutanasie doar daca animalul avea rabie. Cum rabia s-a eradicat, cainii comunitari nu mai sunt eutanasiati ci plasati spre adoptie societatilor de protectie a animalelor.
Situatia celor doua orase, destul de diferite urbanistic este atat de similara dintr-un motiv foarte simplu: legislatia este respectata cu strictete. In Bruxelles, pentru un caine platesti o taxa de 25 Euro, pentru cel de-al doilea platesti 50 Euro si tot asa, astfel incat daca ai 4 caini, platesti 250 Euro anual catre primarie.Oare cati dintre cetatenii Bucurestiului ar face asta? Sistemul de identificare al cainilor este pus la punct, astfel incat se poate identifica fiecare propietar, iar abandonul se plateste, si se plateste scump. Astfel s-au creeat fondurile necesare rezolvarii problemei.
Probabil ca la noi aceste fonduri ar fi insuficiente, dar primaria trebuie sa joace un rol activ, la fel ca si locuitorii urbei. Si inca ceva: rata de castrare a animalelor domestice este de aproape 400% mai mare dacat in Romania. Si asta datorita taxelor de proprietate si a amenzilor de abandon, amenzi care chiar SE APLICA. Am discutat cu cativa proprietari de caini din urbea mentionata. Nici unul nu a venit cu ideea ca iti chinui animalul daca il castrezi. Din contra, cativa chiar mi-au explicat avantajele castrarii animalelor. Vom discuta insa pe larg despre castrare in articolele urmatoare.
Pana acum problema a fost atacata doar de ONG-uri, dar fiecare separat, acestea nu au puterea sa lupte eficient, zbaterea lor fiind mai degraba o picatura intr-un ocean, incercand sa rezolve problema de astazi, parca prea putin gandindu-se la viitor.Din pacate, exista prea putine programe de educare, de sensibilizare a concetatenilor. Educatia cetateneasca, un termen care pentru cei mai in varsta trezeste amintiri amare, este totusi una din caile obligatorii in constientizarea faptului ca un caine reprezinta o responsabilitate, si nu de putine ori costisitoare si asta pentru ca nu este de ajuns ca un caine sa traiasca, ci trebuie sa traiasca la un anumit standard, sa beneficieze nu numai de un bol de mancare, ci si de afectiune, socializare si servicii medicale atunci cand are nevoie.
S-a incetatenit ideea conform careia cainii comunitari sunt rezistenti la boli, pot trai perioade indelungate in conditii vitrege, sunt rezistenti la intemperii si la agresiunea oamenilor fara scrupule. Dar oare cine masoara suferinta la care sunt expusi, cati se nasc in anonimat, si tot in anonimat mor, incercand parca sa nu ne deranjeze cu suferinta lor? Aceasta este starea de anormalitate impotriva careia trebuie sa luptam. Si nimeni nu poate lupta singur.
De prea multe ori am asistat la luari de pozitie emotionale, pline de patos, de prea putine ori am discutat rational despre aceasta problema. Eu cred ca a venit timpul sa se aseze la masa toti cei care pot avea un cuvant de spus in aceasta problema. A venit timpul ca cetatenii sa se responsabilizeze si sa ceara normalizarea situatiei in cauza.
Echipa Animale.ro doreste sa deschida o asemenea discutie publica si matura privind cainii comunitari. Insa pentru asta trebuie sa venim nu numai cu intrebari ci si cu solutii. Si cel mai potrivit loc de unde sa incepem este propriul nostru site. Dorim sa e implicam activ in gasirea unor solutii europene si eficiente pentru a asigura cainilor fara stapan o existenta decenta. Cine ar fi dispus sa mearga in aceasi directie cu noi? Asteptam sugestiile dumneavoastra pe forumul animale.ro
discuta pe forum