Trusa de prim ajutor pentru catel
8/81
label Diverse autorenew 19 Iun 2007, 00:00
Problemele de natura medical veterinara pot aparea la un animal in orice moment si mai ales in situatii neprevazute. Cateii, unele rase de caini in special, sunt foarte activi si plini de energie, aflandu-se in interactiune directa si permanenta cu mediul in care traiesc, cu oamenii si alte animale din jurul lor.

 Mici accidente se pot intampla oricand, asa ca e bine fiti pregatiti cu o mica trusa de prim ajutor pentru catelul dumneavoastra. Poate veni foarte la indemana in situatiile in care nu puteti ajunge la un veterinar in timp util sau cand va aflati in afara orelor de lucru. Exista si cabinete veterinare non-stop, dar nu in toate orasele se gasesc astfel de cabinete. Accidentele frecvente includ: intepaturi, ariste, plagi, contuzii, fracturi, intoxicatii etc. Pentru orice problema medicala, prima indicatie ar fi sa ajungeti la un medic veterinar cat mai repde. Asadar adresele si numerele de telefon ale clinicilor veterinare cu program non-stop din orasul dumneavostra nu trebuie sa va lipseasca. Nu puteti ajunge? E bine macar sa puteti suna un medic veterinar, daca se poate cel la care mergeti in mod obisnuit. Plagile rezultate in urma accidentelor sunt probleme medicale care cer ingrijire imediata. Se pot produce prin taiere, lovire, strivire, rupere, etc. Daca asociata unei palgi, exista si o hemoragie serioasa, in primul rand trebuie oprita hemoragia. Pentru aceasta e bine sa aveti mereu disponibile carpe curate pentru a aplica presiune pe rana si unu, doua tuburi flexibile de cauciuc pentru staza (ca garou). Urmatorul pas ar fi curatarea ranii catelului. Veti avea nevoie de o solutie dezinfectanta. Cele mai cunoscute si pe care le gasiti la orice farmacie sunt: apa oxigenata, care e si slab hemostatic, rivanolul sau albastrul de metilen, un alt antiseptic local. Ati mai avea nevoie si de leucoplast si de cateva role de tifon pentru bandaje dar din care puteti face si comprese. Va vor mai fi necesare si cateva tampoane de vata sau buretei pentru a curata rana. Pentru a indeparta tesuturile moarte puteti folosi un foarfece chirugical iar pentru a extrage obiecte straine din plaga ar fi indicata o pensa chirurgicala. La sfarsit puteti aplica pe plaga bine curatata o si alifie cu antibiotic sau un cicatrizant. Acolo unde nu se poate, in locul instrumentelor chirurgicale se pot folosi si cele casnice dar foarte bine curatate in prealabil si sterilizate, eventual prin flambare. In cazul unor probleme medicale cu cauze de alta natura, e bine sa aveti a indemana un termometru, de preferinta digital pentru ca sunt mai rapide decat cele de sticla si animalul suporta mai putin stress cu luatul temeperaturii. De asemenea in cazul unor intoxicatii apa oxigenata va vine iar in ajutor avand rol emetic (vomitiv). La fel si solutia de apa cu sare suprasaturata, calduta va produce voma. La farmacie veti gasi pentru astfel de situatii si substante adsorbante ale toxicului ingerat iar cel mai cunoscut fiind carbunele medicinal. Pentru administrarea medicamentelor pe cale orala va puteti ajuta iarasi de o pensa sau de o pipeta in genul celor pentru picaturi de ochi sau de o seringa fara ac in cazul medicamentelor ce pot fi amestecate cu lichide. Foarte multi dintre dumneavoastra veti fi probabil tentati sa pierdeti timp pretios pe internet intr-o astfel de situatie, cautand solutii. Nu este indicat sa faceti asa ceva. Intr-o situatie de urgenta rapiditatea unei interventii poate fi cruciala. Asa ca incercati sa acordati cateva masuri de prim ajutor si sa ajungeti la un veterinar cat mai repede posibil.