Situat in regiunea Vidzeme, parcul national se intinde de-a lungul vaii raului Gauja, care ii da si numele, si se mandreste cu un peisaj incantator, o fauna si o flora bogate si tot atatea atractii turistice.
Parcul national Gauja: Istoric
Parcul national Gauja a fost creat la data de 14 septembrie 1973 si se intinde pe o suprafata de 91.745 hectare, impartit fiind in cinci zone functionale. Sediul administratiei acestui parc se afla in orasul Sigulda, situat in perimetrul parcului.
Parcul national Gauja: Importanta
Parcul include un numar relativ scazut de rezervatii naturale, insa acestea au o valoare inestimabila, drept pentru care vizitarea zonelor in cauza este interzisa. In restul teritoriului, chiar daca turismul este permis, este interzisa, de asemenea, modificarea peisajului care sa determine alterarea structurii istorice a parcului.
Arii protejate din zona parcului au existat inca din anul 1922, insa in prezent acesta se bucura de statutul de Arie de Importanta Avifaunistica si sit Natura 2000.
Parcul national Gauja se mandreste cu aflorimente de roci devoniene, cu o vechime de 370-380 milioane de ani: stanci de culoare rosiatica, roz, aurie si cenusie de gresii calcaroase si dolomite. Versantii pot atinge chiar si o inaltime de 90 m. In plus, in urma eroziunii si a coroziunii, aici s-au format grote si pesteri. De altfel, doua treimi din pesterile din Letonia se afla pe teritoriul parcului Gauja.
Parcul national Gauja: Flora
Parcul include paduri mixte de pini, mesteceni, molizi, plopi, frasini, stejari pedunculati, fagi, arini negri, ce ocupa aproximativ 47% din suprafata totala. In total, parcul national Gauja adaposteste circa 900 de specii de plante.
Gauja, cel mai mare rau din Letonia, ce traverseaza parcul pe o distanta de 93,5 km, a permis formarea a numeroase lacuri. Dintre cele aproximativ 50 existente, majoritatea celor de suprafata sunt brate parasite ale raului. Cel mai mare lac este Ungurs si ocupa o suprafata de 394 hectare. Tot in parc se afla si peste 90 de turbarii, dintre care 9 sunt tinoave bombate.
Parcul national Exmoor (Marea Britanie)
Parcul national Gauja se caracterizeaza printr-o mare biodiversitate: paduri, lacuri de apa dulce, cursuri de apa, mlastini, turbarii, zone acoperite de iarba, stanci si pesteri in care se dezvolta multiple specii de licheni, fungi, muschi, plante vasculare. Aici pot fi admirate Liparis loeselii si planta carnivora Pinguicula vulgaris, printre altele.
Parcul national Gauja: Fauna
Flora bogata este completata de o fauna pe masura. Parcul national Gauja gazduieste mii de specii de nevertebrate (moluste acvatice, moluste terestre, lepidoptere etc.). Apele adapostesc somoni, lipani, scrumbii, zvarlugi, tipari si multi, multi alti pesti, dar si amfibieni si reptile.
De asemenea, parcul include pasari precum cocosul de mesteacan, cocosul de munte, cocorul, barza neagra, ciocanitoarea cu trei degete sau ciocanitoarea neagra. Nu trebuie uitate mamiferele, ca liliecii, vidra, elanii, iepurii de zapada, lupii, rasii sau ursii.
Parcul national Gauja: Obiective turistice
Turistii sunt atrasi in parcul Gauja de peisaje si biodiversitate, dar si de casele din orase ca Sigulda ori Cesis, ori castelul Turaida. Pe teritoriul parcului pot fi vizitate si muzee.
Foto: commons.wikimedia.org, skyscrapercity.com, allposters.com