Cu o suprafata totala de 15 ha, de aproape 3 ori mai mare decat Gradina Zoologica din Bucuresti, Zoo Sibiu ofera vizitatorilor cateva specii unice in Romania si acces la Padurea Dumbrava, spatiu verde de relaxare.
Scurt istoric al Zoo Sibiu
In timp ce Gradina Zoologica Timisoara este cea mai noua din tara, Gradina Zoologica Sibiu este cea mai veche. Infiintata in 1929, Zoo Sibiu a gazduit mai intai doar cateva specii de animale: pisica salbatica, lupi, vulturi si cerbi carpatini, dar s-a extins de-a lungul anilor si acum vizitatorii pot observa de la distanta si animale exotice.
Gradina Zoologica din Sibiu a ajuns de cativa ani in administrarea Primariei Sibiu, care investeste in continuare pentru dezvoltarea acesteia si pentru masuri de siguranta mai bune. In 2011, Zoo Sibiu a primit peste 188.000 de vizitatori.
Animale la Gradina Zoologica din Sibiu
In 2012, Zoo Sibiu este ofera un camin pentru aproximativ 190 de animale, ce apartin unui numar de aproape 50 de specii. Cele mai noi animale in parcul zoologic sunt trei lemurieni si un watusi.
Lupul iberic este una dintre speciile ce pot fi observate exclusiv la Gradina Zoologica din Sibiu, care gazduieste si specii ca babuinul imperial, pitonul tigrat, cerbul lopatar, ursul carpatin, jaguarul, emu si cinteza australiana.
Evadarea tigroaicei in 2011
Un eveniment nefericit din luna decembrie 2011 a adus Gradina Zoologica Sibiu in atentia presei. Dupa ce un ingrijitor a lasat intredeschisa usa unei custi, o tigroaica a evadat si a parasit zona verde din jurul Zoo Sibiu ajungand chiar pe strazile orasului. Dupa ce a fost impuscata cu pusca cu tranchilizante din dotarea Gradinii Zoologice Sibiu, tigroaica a devenit agresiva si a fost ucisa inainte de a ataca mai multi oameni.
Incidentul nu a ramas fara consecinte la Zoo Sibiu. Autoritatile au achizitionat inca o pusca cu tranchilizante si urmeaza sa implementeze mai multe masuri de securitate: amenajarea unor custi tampon cu usi cu inchidere electrica, un sistem video performant pentru supravegherea tuturor animalelor si garduri electrice care inconjoara zonele cu animale mai periculoase.
Alte lucrari de modernizare in 2012 vizeaza un nou amplasament pentru maimute si barci si hidrobiciclete noi.
Gradina Zoologica Sibiu: Program de functionare si tarife
Zoo Sibiu poate fi vizitata de la orele 9 la 17 dupa programul de iarna (noiembrie-martie) si de la orele 9 la 19 dupa programul de vara (aprilie-octombrie).
Tarifele de intrare la Gradina Zoologica Sibiu vizeaza un bilet de 3 lei pentru adulti si de 2 lei pentru copii, elevi, studenti si pensionari. Barcile si hidrobicicletele pot fi inchiriate pentru plimbari relaxante pe lac la un pret de 15 lei pentru 30 minute, alaturi de o garantie de 10 lei.
Gradina Zoologica Sibiu este situata la iesirea din orasul Sibiu catre Paltinis, pe Calea Dumbravii nr. 142.
Sursa foto: Sibiul.ro