Castreaza-ti cainele ! Primesti rechizite, alimente sau haine drept rasplata

5/566
label Info Caini autorenew 09 Sep 2010, 00:00
Pe strazile orasului Giurgiu isi duc traiul mii de caini abandonati, iar zilnic alte cateva zeci de animalute sunt parasite de catre stapanii lor, conform unei declaratii a reprezentantei Asociatiei Phoenix.

In ultimii doi ani, asociatia a sterilizat aproximativ 1.200 de caini, din fonduri proprii.

Luni, 6 Septembrie, Asociatia Phoenix a demarat o campanie unica la nivel national, care are ca obiectiv educarea iubitorilor de animale si prevenirea abandonului.

"Constat cu mahnire ca tot mai multi giurgiuveni fug de responsabilitate si isi abandoneaza cainii si pisicile pe strazi, mai ales atunci cand descopera ca sunt gestante. Ori aleg sa abandoneze puii pe strazi si sa pastreze mamele.", declara Magdalena Radu, presedinta asociatiei.

Noutatea campaniei vine prin darurile oferite ca stimulent celor care aduc animalele la sterilizat. Printre aceste daruri se numara haine, alimente ori rechizite in cazul in care exista copii in familie.

Produsele alimentare, hainele si rechizitele au fost stranse prin realizarea unor colecte in randul membrilor si voluntarilor asociatiei, dar si cu ajutorul iubitorilor de animale.

Cei care doresc sa isi sterilizeze animalutul o pot face pe baza cartii de identitate si printr-o programare telefonica.
De asemenea, iubitorii de animale pot face donatii pentru aceasta campanie in contul Asociatiei Phoenix pentru Protectia Animalelor.

Castreaza-ti caineleĀ ! Primesti rechizite, alimente sau haine drept rasplata