Prezentare generala
Organismul raspunde la expunerea la temperaturile scazute prin reducerea circulatiei sangvine spre extremitatile corpului. Aceasta adaptare are rolul de a mentine circulatia sangvina catre organele interne vitale. Devierea sangelui creste sansele aparitiei degeraturilor la nivelul urechilor, cozii si degetelor. Fara o circulatie sangvina adecvata, aceste regiuni ale corpului sunt lipsite de oxigen si caldura. Cristalele de gheata se pot forma in tesuturile organismului, ceea ce duce la necroza (moarte) tisulara.
Din nefericire, degeratura nu este vizibila imediat. Pot trece cateva zile inainte de a sesiza vreun semn.
Ce ar trebui sa urmariti
Modificarea culorii pielii pe urechi, coada si degete
Durere si tumefactie
Vezicule
Formarea crustelor pe piele
Ulcere la nivelul pielii
Diagnosticul
Diagnosticarea degeraturilor se bazeaza pe informatiile potrivit carora pacientul a fost expus temperaturilor de inghet si a locatiei, precum si a tipului de leziune cutanata.
Tratamentul
In prima instanta, indepartati-va animalutul de mediul inghetat si incepeti incetul cu incetul sa reincalziti tesuturile afectate. Bandajele pot fi aplicate pentru a diminua prejudicierea ulterioara a tesuturilor pe masura ce ele se reincalzesc. Nu introduceti animalutul in apa fierbinte.
Este posibil ca plagile sa trebuiasca toaletate. Medicul vostru veterinar ii va prescrie animalului vostru antibiotice si antialgice. In cazurile grave, amputarea zonei afectate poate fi necesara pentru a preveni infectarea ulterioara si dezvoltarea gangrenei.
Ingrijirea la domiciliu si preventia
Indepartarea animalutului din mediul cu temperaturi glaciale este esentiala. Reincalziti tesuturile afectate in apa calduta (circa 40 grade C) pentru cel putin 20 minute, dar nu le frecati si nu le masati. Frecarea sau masajul pot produce leziuni insemnate ale tesuturilor degerate. Dupa tratamentul initial, contactati-va medicul veterinar pentru tratamentul ulterior de preventie a infectiei si a durerii.
Pentru a preveni aparitia degeraturilor, protejati-va animalutele de expunerea prelungita la temperaturile de inghet. Diminuati perioada de timp pe care animalutul vostru si-o petrece afara in zilele geroase si cu vanturi puternice. Dupa ce s-a intors de la primbarea in aer liber, odata ajuns in casa mentineti-l la cald. Acordati o atentie deosebita urechilor, cozii si picioarelor.