Iata 10 motive care sa va convinga si sa va explice avantajele sterilizarii:
1. Un motiv important este acela ca in urma operatiei de sterilizare/castrare nu se mai nasc pui care sa se alature populatiei de caini nedoriti. Prin aceasta interventie ajutam la reducerea numarului de caini eutanasiati, deoarece nu exista suficiente adaposturi pentru toti.

2. O femela sterilizata va trai sanatoasa mai mult timp.
Sterilizarea ajuta la prevenirea infectiilor uterine si a cancerulului de san, care este fatal in aproximativ 50% din cazuri la caini si 90% din cazuri la pisici. Sterilizarea animalulului inainte de primul ciclu menstrual ii ofera cea mai buna protectie impotriva acestor boli.
3. Castrarea ofera numeroase beneficii si pentru sanatatea masculilor.
Pe langa prevenirea nasterii puilor nedoriti, castrarea partenerului de sex masculin previne cancerul testicular, mai ales daca este facuta inainte de varsta de sase luni.
4. Agresivitate scazuta
Unul dintre cele mai importante avantaje de comportament in urma castrarii este acela ca, odata ajunse la maturitate animalele vor tinde sa fie mai putin agresive, atat fata de alti caini masculi, cat si fata de oameni. Efectul castrarii asupra scaderii agresivitatii depinde de varsta la care se face. Cel mai indicat este ca interventia sa aiba loc inainte ca puiul sa implineasca 1 an.

5. Femela sterilizata nu va mai intra in calduri.
Femelele intra, de obicei, in calduri intre patru si cinci zile, la fiecare trei saptamani in timpul sezonului de reproducere. In incercarea lor de a se face simtite si auzite de parteneri vor urla si urina mai frecvent, uneori, prin toată casa. Odata sterilizate, acest comportament este uitat.
6. Cainele tau mascul nu va mai dori sa hoinareasca departe de casa.
Un mascul sanatos va face aproape orice pentru a-si gasi o partenera! Acest lucru include sapatul in gradina pe sub gard, furisarea pe langa picioare pentru a pleca de-acasa si alte asemenea nazdravanii. Si odata ce el este liber sa umble pe strazi, riscul de a fi ranit in trafic, in timpul luptelor cu alti masculi sau batut si alungat de oameni este destul de ridicat. Castrarea il va cuminti in acest sens.
7. Un mascul castrat va avea un comportament mai afectuos.
Motanii si cainii castrati se concentreaza mai mult asupra familiei si se ataseaza mai mult de membri acesteia. De asemenea vor fi mai docili in exercitiile de dresaj. Pe de alta parte, cei necastrati isi pot marca teritoriul prin urina puternic mirositoare prin toata casa.

8. Sterilizarea sau castrarea nu vor determina animalul sa se ingrase.
Nu folositi scuze invechite! Numai lipsa de exercitiu si supraalimentarea vor determina animalul sa ia in greutate, nu sterilizarea. Animalul dumneavoastra de companie va ramane in forma si antrenat atata timp cat veti continua sa ii oferiti exercitii fizice si sa ii monitorizati alimentatia.
9. Este rentabil.
Costul sterilizarii (in cazul in care nu apelati la cabinetele care ofera sterilizari gratuite) este mult mai mic decat costul suportat pentru a avea grija de pui pana la oferirea spre adoptie. La care putem adauga costurile tratamentelor pentru un mascul care s-a ales cu rani mai grave in urma perindarilor sale de curajos cuceritor.
10. Sterilizarea timpurie nu afecteaza cresterea.
Nu exista diferente importante in dezvoltarea scheletului, a constitutiei sau a comportamentului intre animalele sterilizate mai devreme si cele sterilizate la o varsta mai avansata. Trebuie totusi precizat ca animalele tinere ar putea avea nevoie de diferite anestezice si sunt mai predispuse la hipotermie (o temperatura mai mica decat temperatura normala a corpului) in timpul interventiei chirurgicale. Atata timp, insa, cat procedurile sunt modificate pentru a tine cont de aceste diferente, sterilizarea timpurie este foarte sigura. De fapt, animalele sterilizate la o varsta mai frageda de multe ori au recuperari mult mai rapide decat cele sterilizate mai tarziu.