Cauzele astmului la papagali
Cauzele care declanseaza astmul la papagali sunt multiple. Printre acestea se numara mediul ambiant poluat, infectiile cu microplasme, parazitarile plamanilor, afectiunile cardiace, neuro-vegetative si endocrine etc.
Una dintre cele mai frecvente cauze ale instalarii astmului si a raspunsului alerfic specific este praful produs de penele papagalilor. Pudra in cauza (matreata) este alba, ceroasa si contine keratina. Aceasta se imprastie in mediul ambiant atunci cand pasarea isi curata penele si poate provoca iritatii si oamenilor.
Pasarile de companie pot fi predispuse genetic la sensibilitati de tip alergic la diferite substante, precum gaze, parfumuri, polen, acarieni si altele.
Simptomele astmului la papagali
Simptomele bolii apar spontan si nu prezinta adesea o cauza vizibila. Papagalul devine agitat si prezinta dificultati respiratorii, dispnee, tuse si uneori cianoza. In timpul acceselor de astmn, pasarea este slabita si ramane pe podeaua coliviei, nefiind capabila sa se urce pe stinghii. Totodata, ochii sai sunt semideschisi, raman ficsi in orbite, iar ciocul este semideschis sau deschis complet. Nu in ultimul rand, accesele de astm pot fi insotite si de convulsii minore si de senzatia de sufocare.
Dupa ce depaseste accesul de astm, papagalul isi reia comportamentul obisnuit, prezentand, pentru o perioada scurta de timp, semne de oboseala fizica. Accesele de astm se pot repeta cu o frecventa mai redusa sau mai crescuta, la diferite intervale de timp: ore, zile, saptamani sau chiar luni.
Identificarea astmului la papagali
Medicul veterinar poate stabili tipul de astm de care sufera pasarea de companie, in functie de modul de aparitie a acceselor, de exteriorizarea lor si de agravarea tulburarilor de respiratie.
Astfel, singamoza este declansata de paraziti, iar accesele de astm apar dupa o perioada in care pasarea a prezentat tulburari respiratorii. Afectiunea se agraveaza ca urmare a cresterii numarului de paraziti ce produc rani si iritatii la nivelul gatului.
In cazul in care pasarea se confrunta cu o acarioza pulmonara, afectiune determinata de paraziti din ordinul acarienilor, accesele de astm sunt precedate de tuse.
Papagalul poate suferi si de astm de polen si alte substante iritante din mediul ambiant. Accesele, in aceasta situatie, sunt declansate in urma expunerii la alergeni.
Tratamentul astmului la papagali
Pentru a trata boala, se recomanda in primul rand indepartarea factorilor declansatori. Spre exemplu, in cazul astmului determinat de aerul poluat, matreata papagalului etc., incaperea in care se afla colivia pasarii trebuie sa fie bine ventilata si, eventual, sa beneficieze de un purificator de aer cu filtru HEPA.
In continuare, medicul veterinar va pune diagnosticul si va recomanda un tratament adecvat, in functie de natura bolii si de severitatea acesteia.
Foto: naturalinspirationsparrotcages.com, urbana.illinois.yourlist.com, animal-world.com