Regnul Animalia
Increngatura Chordata
Clasa Aves
Ordinul Passeriformes
Familia Sturnidae
Genul Gracula
Specia Gracula indica
Aspect exterior si dimensiuni
Mierla indiana adulta este o pasare de talie mijlocie, cu o lungime, in medie, de 23 - 25 cm, aceasta putandu-se extinde pana la circa 28 - 30 cm. Greutatea sa este de circa 300 - 400 grame. Dimorfismul sexual nu este pronuntat, ambele sexe avand un aspect similar.
Astfel, mierla indiana are penajul in cea mai mare parte negru, cu un luciu violet, albastrui si chiar aramiu. In zona capului, pasarea prezinta pete galbui: una situata sub ochi, respectiv o linie care se intinde pana in zona cefei. Totodata, poate fi remarcata o pata alba pe penele de zbor.
Ochii mierlei indiene sunt maronii, ciocul este portocaliu aprins spre rosiatic, iar picioarele sale sunt galbene.
Puii de mierle indiene au penajul similar adultilor, insa mai putin lucios.
Personalitatea
Mierla indiana eset aproape in totalitate o pasare arboricola, zburand in grupuri extinse, de circa 6 membri. Prefera varfurile copacilor si poate fi intalnita adesea la marginile padurilor.
Mierla indiana este o pasare monogama. In afara sezonului de imperechere, prefera grupurile mari de pasari, desi cuplurile deja formate sunt evidente.
Una dintre caracteristicile distinctive ale mierlei indiene o reprezinta cantecul sau. Pasarea poate fi identificata cu usurinta multumita trilurilor puternice pe care le emite. Cel mai adesea poate fi auzita cantand in zori si la apusul soarelui.
Fiecare mierla indiana, indiferent de sex, poate emite 13 tipuri diferite de sunete, cu semnificatii distincte.
Adapostirea
In mediul natural, mierla indiana prefera zonele impadurite - atat padurile de foioase, cat si pe cele de conifere. De regula, poate fi intalnita in zonele deluroase, cu o altitudine de pana la 2000 m, dar si in apropierea apelor.
In captivitate, mierla indiana prefera coliviile si volierele spatioase, presarate cu stinghii aflate la inaltimi variabile pe care pasarea le foloseste pentru a-si consuma energia. Un singur exemplar de mierla nu ar trebui adapostit intr-o colvie mai mica de 60 x 60 x 60 cm.
Este important ca in colivie sa se afle si un vas cu apa in care mierla indiana sa se poata balaci pentru a-si curata penajul.
Hranirea
Mierla indiana este o pasare in mare parte fructivora care, in mediul natural, se hraneste in mod special cu fructe de padure si smochine. Din alimentatia sa nu lipsesc nici nectarul, insectele sau soparlele de mici dimensiuni.
In captivitate, este esentiala gestionarea eficienta a alimentatiei mierlei indiene, intrucat pasarea risca sa se imbolnaveasca din cauza acumularii excesive de fier in organism. Se recomanda, asadar, o alimentatie pe baza de pelete cu un continut scazut de fier, suplimentata cu fructe proaspete si legume cu frunze verzi.
Un vas cu apa potabila proaspata trebuie pus in permanenta la dispozitia pasarii.
Reproducerea
Sezonul de imperechere al mierlei indiene se deruleaza in perioada aprilie-iulie.
In mediul natural, perechea formata cauta o gaura incapatoare (cu o adancime de pana la 20 cm si o deschizatura foarte stramta) in interiorul unui copac inalt aflat la marginea padurii. Odata gasita, gaura va fi transformata in cuib, pe masura ce ambele pasari o captusesc cu crengute, frunze si pene.
Femela depune 2-3 oua, perioada de incubatie avand o durata de circa 14-17 zile. In tot acest rastimp, femela de mierla indiana este cea care isi va petrece cel mai mult timp clocind, insa, odata ce puii eclozeaza, ambii parinti se implica in ingrijirea micutelor pasari.
Puii de mierla indiana isi iau zborul din cuib la aproximativ o luna de la eclozare, dupa care parintii se pregatesc pentru o noua generatie de pasari. In general, mierele indiene produc cate 2-3 generatii de pui pe an.
La finalul perioade de reproducere, mierlele indiene migreaza in zone care abunda in fructe coapte si care, astfel, la asigura hrana din belsug.
Sexarea
Mierla indiana este o specie monomorfa, coloritul penajului la mascul si la femela fiind similar. Cea mai eficienta metoda de sexare a mierlelor indiene o reprezinta cea stiintifica - analiza cromozomiala.
Boli si afectiuni curente
Speciile de pasari din genul Gracula, printre care se numara si mierla indiana, risca sa se imbolnaveasca de aspergilioza, o infectie cauzata de o ciuperca micotica. Situatia este mai frecvent intalnita la pasarile crescute in captivitate, intrucat ciuperca se dezvolta cu precadere in sporii din vasul cu mancare sau in cuib.
Aspergilioza implica simptome precum sete accentuata, anorexie, respiratie intretaiata, somnolenta, diaree si pierdere in greutate.
O alta problema de sanatate cu care se poate confrunta mierla indiana este excesul de fier. In captivitate, alimentatia acestei specii trebuie atent controlata intocmai pentru a evita aceasta afectiune care poate duce la moartea exemplarului.
Afectiunea progreseaza lent si, in primele stagii de evolutie, nu prezinta simptomatologie specifica. In momentul in care apar simptomele, precum dispneea, umflarea abdomenului si paralizia, este foarte probabil sa fie prea tarziu pentru ca exemplarul sa mai poata fi salvat.
Speranta de viata
Speranta medie de viata a mierlei indiene este de 8 ani.
Precizare CITES
La nivel mondial, speciile si subspeciile din genul Gracula, inclusiv mierla indiana, nu sunt considerate drept amenintate cu extinctia. Cu toate acestea, capturarea extensiva a acestor pasari in scopuri comerciale a dus la un declin sever al populatiei incepand cu anii '90, cu precadere in Thailanda.
In 1992, Thailanda a inclus specia comuna de mierla indiana in apendicele III al CITES. Cinci ani mai tarziu, la solicitarea Tarilor de Jos si a Filipinelor, specia a fost mutata in apendicele II care include specii nu neaparat amenintate cu disparitia, dar care ar putea deveni astfel in lipsa unor reglementari stricte privind capturarea si comercializarea lor.
Foto: wildventures.com, lynxeds.com, fireflies.in, starronbirdandwildlife.com, orientalbirdimages.org, eol.org, flickr.com, mangoverde.com.
