Prima zi a Expozitiei Internationale Feline de Toamna a￯￯ Sofisticat 2011
7/755
label Info Pisici autorenew 01 Oct 2011, 00:00
Pavilionul F din cadrul Romexpo este special amenajat pentru ca vizitatorii sa poata admira in voie peste 250 de pisici de rasa din Romania si alte 10 tari. Juriul analizeaza cu atentie fiecare exemplar, completeaza fisele si acorda premiile. Crescatorii isi prezinta cu mandrie gratioasele feline.
Intr-o scurta pauza am stat de vorba cu Teodora Paul de la Felisa Brittkit, membra a Asociatiei Feline Sofisticat. Teodora creste peste 10 pisici din rasa Britsh Shorthair, pisica britanica cu par scurt.

Care este personalitatea pisicilor British?
Sunt pisici calme, independente, usor autosuficiente. Se inteleg bine cu alte pisci, cu alte animale, cu copiii. De exemplu, pisicile noastre impart spatiul cu un papagal, un caine, o broasca testoasa si nu in ultimul rand cu baietelul meu Tudor in varsta de 2 ani.

Care este relatia dintre pisici si baietel?

Pisicile nu sunt agresive, dar trebuie sa educi si copiii sa se poarte bland cu ele. Daca copilul le agreseaza este foarte posibil ca si ele sa riposteze. Eu am invatat foarte multe de la pisici; ele seamana mult cu copiii. De exemplu nu poti sa le impui sa faca ceva dar le poti atrage atentia in directia dorita de tine, atat pisica cat si copilul mic inteleg tonalitatea vocii si reactioneaza la aceasta etc. Trebuie sa ai un pic de rabdare.

Cum reusesti sa convietuiesti bine cu atat de multe pisici?
Le cunosc, stiu ce le place si ce nu, petrec mult timp cu ele. Pisicile mele au anumite trasaturi comune, specifice rasei, dar fiecare are personaliatea ei, simpatiile si antipatiile ei. Apoi le tratez ca pe niste pisici nu ca pe oameni, nu le atribui emotii umane. Nu exista “pisica s-a suparat pe mine”, pisicile simt numai frica, foamea, confortul. Un caine are nevoi afective mai ridicate, pisicile sunt mai independente din punct de vedere afectiv. Multe prefera mai degraba compania altor pisici decat a oamenilor, dar asta depinde de cum au fost crescute.

Pisicile British au nevoi specifice de hrana sau ingrijire?
Nu, la fel ca si celelalte rase. Eu recomand hrana de buna calitate, premium sau superpremium. Asta inseamna mai putine vizite la veterinar, mai putine probleme de sanatate, mai putine vitamine si splimente nutritive. Ca si ingrijire: periere o data – de doua ori pe saptamana; baie o data la 2 luni sau chiar mai rar. Ele sunt animale foarte curate. Blanita lor este scurta, deasa, ca un velur, un pic aspra.

Lasa par?
Nu exista nici o pisica, chiar periata de 3 ori pe zi, care sa nu lase par. Proportional cu cat par avem, cred ca noua, oamenilor, ne cade mai mult decat le cade pisicilor. Este ceva natural.

Pisicile tale participa des la concursuri?
De doua ori pe an la cele din Romania si din cand in cand in strainatate. Acum am venit cu 7 pisici, unele ale mele, altele ale prietenilor. Dar telul meu nu este sa produc cele mai premiate pisici in expozitie, ci pisici tipice, frumoase si sanatoase care sa se integreze si sa fie fericite intr-o familie.

Cum sa procedeze iubitorii de pisici care vor sa achizitioneze un British de la tine?
Noi nu avem pui tot timpul anului. Pisicile noastre sunt reproduse de un numar limitat de ori. Daca cineva isi doreste un British de la noi ne gaseste pe site-ul www.brittkit.ro sau la adresa teo.paul@gmail.com