Numai ca... stiai ca libelulele nu sunt chiar atat de inofensive pe cat par? Iata de ce!
1. De regula, abilitatea de a captura un obiect in timpul zborului este specifica animalelor cu sistem nervos complex, precum pescarusii si oamenii. Insa o cercetare intreprinsa in 1999 asupra libelulelor a dezvaluit ca si aceste insecte sunt perfect capabile de asemenea ispravi. Mai exact, specialistii au constatat ca, in loc sa urmareasca prada pana in momentul in care o prinde din urma, libelula anticipeaza locul in care aceasta se va afla la momentul x si o asteapta acolo!
Aceasta abilitate sugereaza, deci, ca libelula calculeaza nu mai putin de trei lucruri in timp ce vaneaza: distanta la care se afla prada, directia in care aceasta se deplaseaza si viteaza zborului. In doar cateva milisecunde, libelula estimeaza abordarea potrivita, iar nevinovata musca nu mai are nicio sansa de scapare...
2. In mod cert nu stiai nici ca libelulele au o supervedere. Cum stau lucrurile: majoritatea insectelor au ochii "multifatetati", adica alcatuiti din mii de fatete care le permit o perceptie panoramica a mediului inconjurator. Asa se face ca, priviti de aproape, ochii insectelor arata precum niste faguri de miere. Ei bine, dar daca insecte precum comunele muste au in jur de 6.000 de astfel de fatete, libelulele se dovedesc a fi mult mai avansate, cu nu mai putin de 30.000, mult mai numeroase decat la oricare alte insecte!
De parca nu era suficient, libelulele sunt capabile sa perceapa toate culorile spectrului, dar si razele UV, plus lumina polarizata!
3. Tot ochii incredibil de avansati le permit libelulelor sa priveasca... in toate directiile. Ochii enormi le ofera o perspectiva de 360 de grade, o unealta extrem de folositoare cand vine vorba sa scape de pradatori!
4. Libelulele sunt creaturi extrem de eficiente: rata lor de succes la capturarea prazii este de 95%! Ca sa iti faci o idee mai clara, rechinii, unii dintre cei mai feroce pradatori din lume, isi captureaza hrana doar in circa 50% de cazuri, iar leii, doar in 25% din situatii.
5. Tot libelulele se "lauda" cu un apetit teribil. Intr-atat de mare, incat practic mananca non-stop! Bineinteles, atunci cand au ce. O cercetatoare de la Universitatea Harvard a constatat ca libelula pe care o studia a reusit sa infulece 30 de muste consecutiv - si ar mai fi mancat, daca ar mai fi avut ce!
De regula, libelulele prefera prada usoara - mustele si tantarii, adica -, dar nu se dau in laturi nici de la fluturi, daca pot sa ii doboare. In plus, si speciile mai mici de libelule sunt adesea o masa gustoasa pentru suratele mai mari...
6. Si in viata amoroasa libelulele se dovedesc... brutale. Fiindca n-au timp de o imperechere ca la carte, cu ritual de curtare, masculii pur si simplu se imperecheaza cu prima femela pe care o intalnesc in cale, impotriva vointei celei din urma, bineinteles. Asa stand lucrurile, ulterior, nu este deloc exclus ca masculul sa pazeasca femela cu stranicie pana cand se nasc urmasii pentru a o proteja de alte violuri care i-ar anula sansele de a deveni tata...

Foto: listverse.com, deviantart.net, easttennesseewildflowers.com, just-like.club, indja-art.deviantart.com