La prima vedere, nici macar n-ai putea ghici ca este vorba despre o specie de gaina, intr-atat de mult se deosebeste matasea japoneza de gaina comuna, europeana, ce cotcodaceste in curtile romanilor din zonele rurale. Fiind vorba despre o pasare atat de speciala, te invitam sa afli cateva lucruri interesante despre ea!
1. Originea gainusei matase japoneza ramane o necunoscuta pana astazi. Se speculeaza, totusi, ca simpatica pasare pufoasa ar proveni din China si ca ar fi ajuns pe Batranul Continent pe calea Drumului Matasii. De altfel, s-ar parea ca primele documente in care apare mentionata matasea japoneza dateaza din secolul al XIII-lea si ca insemnarile ar fi fost facute de insusi Marco Polo.
2. Fiindca penajul sau pufos nu o recomanda drept o gaina obisnuita, matasea japoneza ar fost popularizata initial ca fiind un hibrid intre o gaina domestica si... un iepure de Angora! Zvonurile de acest tip au fost lansate de negustorii olandezi pentru a-i ajuta sa isi vanda cat mai bine "marfa" adusa din Orient.
3. Departe de a fi singurul, primul si cel mai evident detaliu interesant care face ca gaina matase japoneza sa iasa din anonimat este penajul pufos, divers colorat, care ii acopera trupul. Astfel, micuta pasare este acoperita din cap pana-n picioare de pene fine, micute si zburlite. Densitatea lor este intr-atat de mare, incat, uneori, ochii gainusei nici macar nu sunt vizibili!

4. Pe langa penajul pufos, gaina matase japoneza se mai remarca si printr-un colorit aparte al pielii si al carnii. Spre deosebire de gaina europeana, matasea japoneza are pielea si carnea deopotriva... inchise la culoare (gri inchis, cu nuante de albastru). De altfel, pana si oasele sale sunt cenusii! Aspectul sau este dat de o forma rara de melanism, care nu afecteaza doar tesuturile exterioare, ci si pe cele interioare. Desi infatisarea sa nu este deloc apetisanta, gaina este totusi o delicatesa in bucataria orientala.
5. Gaina matase japoneza are cinci degete, nu patru, cate au restul speciilor de gaini din lume.
6. Micuta gaina, a carei greutate nu depaseste 1 kg, este una dintre cele mai devotate mame din lumea zburatoarelor. Matasea japoneza adora sa cloceasca si o va face ori de cate ori va avea ocazia (inclusiv in timpul iernii). In plus, este dispusa sa creasca si puii altor zburatoare domestice, de la cei de gaina la puii de curca, bibilica etc. Interesant este si faptul ca pasarea nu se dezlipeste o clipa de ouale pe care le cloceste, astfel ca, adesea, hrana si apa trebuie sa ii fie puse la indemana, in caz contrar gainusa riscand sa moara de inanitie si/sau deshidratare.
7. Exista doua varietati distincte de gaina matase japoneza: cu barba si fara barba. Primul tip prezinta smocuri de pene pe barbie si in zona urechilor, spre deosebire de cealalta varietate.
8. Fiindca are un temperament docil si prietenos, gaina matase japoneza poate deveni un excelent animal de companie. In orice caz, pasarea trebuie protejata de alte animale - inclusiv alte gaini apartinand unor specii diferite -, intrucat risca sa fie agresata de acestea.
Foto: biddyfarm.com, milkweedandteasel.blogspot.com, deviantart.net, reddit.com