De aceea, pentru ca decizia de a imperechea papagali nimfa sa fie una responsabila, este esential sa ai in vedere o serie de aspecte importante de care depinde buna desfasurare a intregului proces.
Alegerea perechii de papagali nimfa
Unul dintre cele mai importante aspecte de care un posesor de papagali nimfa ar trebui sa tina cont este alegerea cuplului potrivit pentru imperechere. In acest sens, este vital sa te asiguri ca pasarile pe care vrei sa le imperechezi sunt sanatoase si, foarte important, nu sunt inrudite pe linie de sange. In acelasi timp, este esential ca masculul si femela de papagali nimfa sa fi atins varsta propice imperecherii.
Astfel, un control realizat de medicul veterinar inainte de imperechere este obligatoriu. Specialistul va putea detecta eventuale probleme de sanatate, cum ar fi infectii si carente nutritive, cat si o eventuala infertilitate.
In ceea ce priveste varsta pasarilor, papagalii nimfa nu ar trebui imperecheati pana cand atat femela, cat si masculul nu au atins varsta de 18 luni. Chiar daca, fizic, imperecherea este posibila si la exemplarele mai tinere, procesul risca sa nu aiba un rezultat fericit: puii pot fi foarte fragili la nastere, iar cuplul poate prezenta carente de nutritie si alte probleme de sanatate, intrucat nu i-a fost permisa dezvoltarea completa si atingerea maturitatii.
Se recomanda, de asemenea, evitarea imperecherii exemplarelor de papagali nimfa inruditi pe linie de sange, intrucat fenomenul poate duce la aparitia defectelor din nastere la pui, cat si la diverse probleme de sanatate. Printre acestea se numara ciocurile deformate, absente sau fara nari; absenta penajului; probleme ortopedice; functionarea deficitara a organelor interne; productia scazuta de oua; infertilitatea etc.
Perioada de imperechere
In mediul natural, papagalii nimfa se imperecheaza de primavara pana la inceputul toamnei. Le sunt favorabile temperaturile si zilele in crestere si cantitatea tot mai mare de hrana si apa.
In captivitate, papagalii nimfa se pot imperechea in orice perioada a anului. Cu toate acestea, este important sa eviti ca perechea sa cloceasca oua de mai mult de 2 ori pe an. Este important sa retii ca, desi conditiile din captivitate favorizeaza imperecherea frecventa a papagailor nimfa, fenomenul, repetat de mai mult 2 ori pe an, risca sa declanseze probleme grave de sanatate.
Pasarile au nevoie de perioade de pauza, cand isi refac puterile si se pregatesc pentru un nou sezon de imperechere. In tot acest timp, papagalii nimfa isi intaresc sistemul imunitar, afectat de imperechere. Depunerea oualor cauzeaza carente de calciu in cazul femelei de papagal nimfa. O carenta extrema poate determina convulsii si chiar moartea subita. Nu in ultimul rand, imperecherea frecventa solicita la extrem organele reproducatoare ale femelei si determina probleme de tipul prolapsului cloacal si uterin.
Sursa foto: qldcockatielsociety.org.au, photobucket.com, storesdirectoryusa.com