Bufnita de zapada este un vanator calculat si perseverent, care va astepta sa-si identifice prada inainte de a se napusti asupra ei pentru a-si atinge scopurile. Bufnitele de zapada au un vaz patrunzator si un auz ascutit, care le ajuta sa-si descopere prada insesizabila in desimea vegetatiei sau sub patura de zapada. Dupa ce au identificat-o, bufnitele polare isi insfaca prada cu ajutorul ghearelor lor ascutite.

Frumosul penaj al al bufnitei de zapada, cunoscuta si ca bufnita polara, bufnita-fantoma, fantoma de tundra, teroarea alba din nord, pasarea de noapte scandinava, o ajuta sa se camufleze in habitatul sau arctic. Numai masculii sunt complet albi. Puii sunt inchisi la culoare si pestriti, in timp ce femelele sunt albe cu un model pestrit pe aripi. Aceste bufnite mari se reproduc in tundra arctica, unde femelele depun in jur de 3-11 oua (numarul de oua depuse depinzand de disponibilitatea hranei). Parintii sunt teritoriali si-si vor apara cuiburile de toti atacatorii - inclusiv de lupi. Puii de bufnita si in special cei de sex mascul, vor deveni din ce in ce mai albi pe masura se inainteaza in varsta.

Taxonomia

Regnul: Animalia
Increngatura: Chordata
Subincrengatura: Vertebrata
Clasa: Aves
Ordinul: Strigiformes
Familia: Strigidae
Genul: Bubo
Specia: Bubo scandiacus (Linnaeus, 1758)

Sinonime: Strix scandiaca (Linnaeus, 1758), Nyctea scandiaca (Stephens, 1826)

Bufnita de zapada a fost pentru prima data clasificata in 1758 de catre Carolus Linnaeus, naturalistul suedez care este initiatorului sistemului modern de denumire si clasificare a speciilor de plante si animale. Aceasta pasare este, de asemenea, cunoscuta in America de Nord ca bufnita arctica sau bufnita uriasa alba. Pana de curand, aceasta a fost considerata ca fiind singurul membru al genului Nyctea, sub denumirea stiintifica de Nyctea scandiaca, dar studiile efectuate pe ADN-ul mitocondrial al speciei au aratat ca aceasta este strans inrudita cu bufnitele cu coarne din genul Bubo. Cuvantul „scandiacus" provine de la cuvantul din limba latina care face referire la Scandinavia, avand in vedere ca aceasta specie de bufnite a fost pentru prima data observata in partile nordice ale Europei. In alta ordine de idei, bufnita polara este considerata pasarea oficiala a Quebecului.

Aspectul exterior si dimensiunile

Bufnitele de zapada sunt cele mai mari pasari din regiunea arctica, de circa 53-73 cm lungime si cu o anvergura maxima a aripilor de 170 (125-150) cm. Femelele sunt mai mari si mai corpolente decat masculii, cantarind aproximativ 1550-1600 g, in comparatie cu masculii care cantaresc circa 1450-1500 g. Au fost descoperite in salbaticie exemplare de bufnita polara care au atins greutati corporale de pana la 3 kg.

Bufnitele de zapada sunt predominant albe cu pete si dungi maron inchis. Femelele tind sa aiba mai multe marcaje decat masculii, care pot deveni aproape complet albi pe masura ce inainteaza in varsta. Bufnitele de zapada tinere sunt, in general, mai inchise la culoare, iar marcajele lor sunt mult mai multe si mai evidente decat cele ale adultilor. Bufnitele de zapada are ochii galbeni, iar picioarele si degetele lor complet albe sunt acoperite cu pene albe care le protejeaza de vremea rece. Ciocul bufnitei de zapada este negru.



Comportamentul

Bufnitele de zapada sunt, in general, solitare si teritoriale. Masculii isi stabilesc teritorii in perioadele de imperechere si le apara folosindu-se de vocalize si pozitii amenintatoare. Marimea teritoriilor variaza in functie de abundenta prazii; in timpul anilor cu prazi din abundenta, pana la 5 perechi pot detine teritorii intinse pe o suprafata de 1,5 km2, in timp ce in anii de foamete, perechile sunt mult mai disparate. In timpul iernii, femelele isi stabilesc teritorii, pe care si-le apara pana in primavara, cand zboara spre nord.

Bufnitele de zapada sunt pasari migratoare. Cu toate acestea, migratia la aceasta specie este imprevizibila si dupa cate se pare este legata mai degraba de abundenta prazii decat de sezoane sau de vreme. In general, bufnitele de zapada sunt nomade, mutandu-se dintr-un loc in altul, si se imperecheaza atunci cand si unde prada este abundenta. Aproximativ o data la fiecare patru ani, multe bufnite de zapada patrund in nordul Statelor Unite in timpul iernii, probabil pentru ca prazile lor sunt in cantitati insuficiente in regiunile mai nordice.

Spre deosebire de majoritatea bufnitelor, bufnitele de zapada sunt in mare masura diurne, fiind active de la rasarit si pana la apus. Ele poseda un zbor stabil, direct si energic cu coborari puternice si deliberate, precum si cu ascensiuni rapide. Initiaza zboruri scurte, aproape de sol, de la un loc de popas la altul si, de regula, aterizeaza pe sol sau pe suprafetele putin inalte. In timpul zilelor fierbinti, ele isi pot regla temperatura corporala gafaind si desfacandu-si aripile.

Nu exista informatii disponibile cu privire la domeniile de viata a bufnitelor de zapada.

Bufnitele de zapada se folosesc de vaz, sunete si simtul tactil pentru a comunica si a-si inspecta mediul de viata. Masculii „se vaita" mai des decat femelele, si se para ca se folosesc de aceste vocalize pentru a-si fixa si apara teritoriile. De asemenea, atat masculii, cat si femelele reproduc o varietate de alte sunete, inclusiv un „rick, rick, rick",un „kre kre kre", un miorlait si un suierat. Aceste vocalize sunt frecvent utilizate atunci cand pasarea adulta este deranjata in apropierea cuibului.

Manifestarile fizice sunt frecvent utilizate pentru a comunica. Spre exemplu, masculii folosesc diverse comportamente de curtare pentru a-si atrage perechea, precum si pozitii exagerate ale corpului atunci cand se simt amenintate sau cand isi apara un teritoriu de un mascul vecin.

Habitatul si arealul geografic

Bufnitele de zapada populeaza regiunile de tundra deschisa, de regula situate de la nivelul marii pana la altitudini de pana la 300 m. De asemenea, acestea pot popula luncile de iarba-sarata sau branca din regiunile de campie, precum si luncile inundate cu apa dulce, slab drenate, mai ales pentru a vana. Cand sursele de hrana sunt insuficiente, in timpul iernii, bufnitele de zapada calatoresc in sud spre climate mai calde.

Principalul habitat de iarna in Great Plains (un platou din Statele Unite si Canada) este similar cu habitatul lor de reproducere. In partea de sud, bufnitele de zapada sunt frecvent observate in satele si centrele urbane, cat si in tinuturile mlastinoase si pe dune.

Bufnitele de zapada au o distributie circumpolara. Ele se reproduc in regiunile de coasta ale Alaskai, Canada si Groenlanda, precum si in nordul Scandinaviei, Rusia, sudul Novaia Zemlya si nordul Siberiei. In iarna, bufnitele de zapada pot fi intalnite in Canada si in nordul Statelor Unite, sporadic inaintand in spre sudul Statelor Unite, in Islanda, Insulele Britanice, nordul Europei, Rusia Centrala, China de Nord si Sakhalin. Desi aceasta specie este intalnita in mod obisnuit in regiunile arctice, navalirile periodice ale „populatiilor excedentare" au loc ocazional si in spre regiunile sudice, manate de o lipsa a resurselor de hrana din tundra.

Fosile ale bufnitelor de zapada au fost descoperite in sud, tocmai la tropicul Racului si se crede ca acestea provin din acea regiune.

Hranirea

Bufnitele de zapada sunt carnivore. Ele vaneaza folosindu-se de un loc situat la inaltime care sa le ofere o buna vizibilitate in timp ce-si asteapta potentiala prada sa apara in zona de vanatoare. Scanarea vizuala a zonei de vanatoare este facilitata de capacitatea lor de a-si roti capul pana la 270 de grade. Principalele surse de hrana ale bufnitelor de zapada sunt, de regula, lemingii si soarecii. Cu toate acestea, ele pot vana oportunist si iepuri, pasari de mare si peste. Daca se intampla sa captureze o cantitate suplimentara de hrana, bufnitele de zapada o pot depozita intr-unul dintre locurile situate la inaltime, din apropiere.

Bufnitele de zapada, ca multe alte pasari, isi inghit prazile pe de-a-ntregul. Sucurile lor gastrice puternice digera carnea, iar oasele nedigerabile, dintii, blana si penele sunt compactate in pelete ovale pe care pasarea le regurgiteaza la 18-24 ore dupa hranire. Atunci cand bufnita consuma o prada mai mare, bucata cu bucata, peletele respective nu mai sunt produse.

Aspecte particulare

Viata reproducatoare
- Bufnitele de zapada sunt, in general, monogame, dar, cu toate acestea, poligamia a fost semnalate in cateva cazuri atunci cand prada a fost excesiv de abundenta. Perechile de reproducere se pot forma pe terenurile de iernat sau dupa ce bufnitele ajung in zonele de imperechere, respectiv, la sfarsitul lui aprilie sau la inceputul lunii mai. Nu exista nicio dovada ca legaturile intre parteneri se pastreaza si dupa sezonul de imperechere.
- Manifestarile complicate de curtare sunt asociate cu formarea perechilor de reproducere, precum si cu actiunile incipiente ale imperecherii. Masculul efectueaza un „ritual aerian" urmat de un „ritual la sol". „Ritualul aerian" consta dintr-un zbor unduitor exagerat, timp in care, in mod frecvent, masculul poarta un leming in cioc sau gheare, zbor urmat de o ascensiune treptata si in final, de o coborare usoara pe verticala pana la sol. Odata ajuns pe sol, masculul incepe sa-si etaleze „ritualul la sol". Cu spatele indreptat spre femela, masculul ia o pozitie verticala si apoi se apleaca in fata cu capul coborat si coada partial desfacuta in forma unui evantai pana cand el este aproape culcat la pamant. Un alt comportament observat ce-i drept mai rar este reprezentat de pasarea unui leming de la mascul la femela, timp in care cei doi sunt angajati in zbor.
- De regula, bufnitele de zapada se imperecheaza intre lunile mai si septembrie. Indivizii ajung in tinuturile de reproducere incepand de la sfarsitul lunii aprilie, iar perechile de reproducere se pot forma mai devreme inca din regiunile in care au iernat. Masculul dintr-o pereche isi stabileste un teritoriu, in timp ce femela selecteaza un loc pentru cuib, o proeminenta putin inalta, batuta de vanturi, cum ar fi un damb, o movila sau o lespede. Femela construieste un cuib injgheband o excavatie sub forma unui castron putin adanc pe solul acoperit cu iarba sau dezgolit. Cuibul nu este captusit cu niciun material izolator. Apoi, femela incepe sa depuna oua la intervale de circa 2 zile. Marimea cuibului este, de regula, de 3-11 oua albe, in functie de disponibilitatea prazii, si poata ajunge pana la 16 oua atunci cand animalele cu care aceasta specie se hraneste sunt extrem de abundente. Femela cloceste ouale, incepand de la primul ou depus.
- Puii eclozioneaza asincron dupa 27-34 zile (in medie 31,6 zile) de incubatie. Ouale eclozioneaza aproximativ o data la doua zile, ducand la o larga gama de marimi si varste a puilor intr-un cuib. Femela ingrijeste puii pana cand acestia parasesc cuibul. Ambii parinti hranesc si protejeaza puii, care sunt acoperiti cu un puf alb ca zapada. Masculul aduce hrana la cuib, unde femela o va diseca in bucati mai mici pentru a-si putea hrani puii. Puii incep sa paraseasca cuibul inainte de a putea sa zboare si sunt acoperiti cu pene, la 14-26 zile dupa iesirea din oua. Parintii continua sa-si hraneasca puii pentru 5-7 saptamani pana cand ei sunt capabili sa vaneze pe cont propriu si devin independenti.
- Varsta maturitatii sexuale nu este cunoscuta pentru aceasta specie, desi este foarte probabil sa fie de cel putin 2 ani.
- Bufnitele de zapada adulte sunt apte pentru a se reproduce anual daca animalele pe care acestea le vaneaza sunt prezente din abundenta. In anii cu resurse de hrana insuficienta, bufnitele de zapada renunta la a se imperechea. Bufnitele de zapada, in general, cresc o singura generatie de pui per sezon de reproducere. Cu toate acestea, daca un cuib piere de la inceputul sezonului de reproductie, bufnitele de zapada pot redepune oua la clocit.

Oamenii sunt probabil cei mai importanti pradatori ai bufnitelor de zapada. Bufnitele de zapada sunt ucise de oameni pentru carnea lor, trofeele, cat si pentru a proteja animalele vanate. Printre alte animale care prada bufnitele de zapada se enumera vulpile, pescarusii arctici si probabil, cainii, lupii si alte pasari de prada.

Masculii isi apara cuibul stand de paza in apropiere, in timp ce femela incubeaza ouale si ingrijeste puii. Ambele sexe ataca animalele de prada care indraznesc sa se apropie, bombardandu-le in picaj si se angajeaza in diferite manifestari de distragere menite sa indeparteze pradatorul de cuib.

Rolurile in cadrul ecosistemului
- Bufnitele de zapada afecteaza populatiile de animale pe care ele le consuma. De exemplu, o singura bufnita poate consuma mai mult de 1.600 de lemingi intr-un an. De asemenea, bufnitele de zapada intra in competitie cu multe alte specii de animale pentru lemingi si alte prazi. Soimii cu picioare rugoase, vulturii aurii, soimii calatori, soimii polari, pescarusii arctici, pescarusii verzi-albastrui, bufnitele cu urechile scurt, corbii comuni, lupii cenusii, vulpile polare si herminele sunt unele dintre speciile care intra in competitie cu bufnitele de zapada pentru prada. Unele specii, incluzand gastele de zapada (Anser caerulescens), uriase si pitice, care-si construiesc cuiburi in apropierea cuiburilor ce apartin bufnitelor de zapada par a fi benefice pentru protectia bufnitelor de zapada avand in vedere ca ele alunga pradatorii concurenti din zona.
- Bufnitele de zapada sunt bine cunoscute pentru faptul ca intreprind atacuri asupra liniilor de capcane puse de catre vanatorii de animale cu blana. In timp, ele au invatat sa urmareasca cu regularitate seriile de capcane, producand pagube vanatorilor.
- Bufnitele de zapada joaca un rol important in controlul populatiilor de lemingi si ale altor rozatoare. Cu toate acestea, data fiind distributia lor in regiunile arctice, acest lucru are un redus efect economic asupra omului.

Populatia globala de bufnite de zapada este estimata la aproximativ 290.000 exemplare si pare sa fie stabila. Aceasta specie este clasificata ca o specie „cu risc scazut" de catre lista rosie a IUCN si nu este considerata in pericol sau amenintat cel putin in Statele Unite. Bufnita de zapada este protejata de catre Decretul Statelor Unite privind Pasarile Migratoare, precum si de apendicele II al CITES. Cele mai frecvente cauze ale mortalitatii bufnitelor de zapada sunt reprezentate de catre coliziunile cu autovehiculele, liniile aeriene si de utilitati, ranile produse de armele de foc, electrocutarile si incurcarea lor in plasele de pescuit.

Bufnitele de zapada sunt, de obicei, diurne (active in timpul zilei). Aceasta caracteristica le deosebeste de cele mai multe alte bufnite, care sunt nocturne.

Speranta de viata

Cea mai batrana bufnita de zapada cunoscuta a trait cel putin 28 de ani in captivitate. Cea mai varstnica bufnita de zapada cunoscuta a trait cel putin 9 ani si 5 luni in salbaticie.