Daca albastrul irisului nu este comun nici in cazul oamenilor, situatia se repeta si in cel al speciei canine. Rari si speciali, acesti caini isi capata ochii albastri ca urmare a influentei unei varietati de factori genetici.
Culoarea blanitei este un factor revelator
De regula, cainii care au blana partial alba (pe cap si in jurul gatului) sunt mai predispusi sa aiba ochi albastri. Iar explicatia acestui fenomen este urmatoarea: albul din zona capului semnaleaza faptul ca, atat la nivelul blanitei, cat si la cel al ochilor si al nasului, celulele nu sunt capabile sa produca pigmenti. Asa i-au nastere ochii albastri, nasul roz si blanita alba sau cu pete albe pe cap si pe gat.
Aceasta caracteristica este intalnita, printre altele, la cainii dalmatieni, Collie si Marele Danez arlechin.
Ochii albastri sunt influentati de gena merle
Cand un caine este homozigot pentru gena merle, in special in cazul raselor care au deja marcaje albe, blana devine aproape in totalitate alba, cu pete mai inchise la culoare, iar ochii sunt, la randul lor, lipsiti de pigment, deci albastri.
Din pacate, in aceste contexte, cainii sufera adesea si de probleme de sanatate, precum cele vizuale si auditive. In cazul lor, culoarea albastra a ochilor, respectiv surzenia este determinata de suprimarea celulelor pigmentare de la nivelul irisului si din stria vascularis din urechea interna.
Totusi, trebuie spus ca aceeasi gena poate avea si un efect contrar asupra coloritului ochilor cainilor, facandu-le irisul mai intunecat sau cauzand heterocromie (ochi de culori diferite).
Ochii albastri apar la cainii cu albinism
Fara a fi un fenomen des, albinismul este prezent si printre reprezentantii speciei canine. Astfel, se crede ca patrupedele cu blana complet alba, cu nas roz si ochi albastri sunt afectati de albinism. Ce determina albinismul? Absenta melaninei, acel pigment care coloreaza pielea, blana si ochii, deopotriva. In cazul cainilor albinosi, acest pigment este absent in totalitate.
Ochi albastri, ca rezultat al hazardului
Un caine se poate naste cu ochi albastri si fara a fi influentat de vreunul dintre factorii mentionati anterior. Fenomenul apare rar, dar pare sa fie intalnit, in special la cainii Border Collie si Husky, care le transmit urmasilor culoarea ochilor. In cazul acestor doua rase, pigmentul este prezent in jurul ochilor si la nivelul nasului, dar, chiar si asa, ochii lor sunt de un albastru patrunzator.
Acestea fiind spuse, iata si cativa caini adorabili pe care Mama Natura i-a inzestrat cu ochi de un albastru superb:
Boxer cu ochi albastri
Husky cu ochi albastri
Border Collie cu ochi albastri
Foto: mommypants.com, siberianhuskyzone.blogspot.com, galleryhip.com, vi.sualize.us