S-ar parea ca Mama Natura a hotarat ca anumite specii pur si simplu nu pot convietui in armonie, in timp ce altele devin prietene la prima vedere. Si totusi, intrucat regulile au fost facute pentru a fi incalcate, prieteniile intre specii aparent incompatibile apar la tot pasul. Iata-le pe cateva dintre cele mai putin probabile, dar si mai simpatice dintre ele!
1. Prietenia dintre coiotul Riley si leul Anthony
La prima vedere, amicitia dintre un coiot si un leu este cat se poate de nerealista. Nu si atunci cand cele doua animale cresc impreuna! Un bun exemplu in acest caz este cel al coiotului Riley si al leului Anthony care au crescut impreuna, in sanctuarul de animale "Keepers of the Wild" de cand aveau amandoi doar o luna.
Cei doi prieteni isi petrec intreaga zi impreuna, au grija unul de altul si chiar se joaca, in pofida faptului ca leul Anthony l-ar putea rani cu usurinta pe mai firavul coiot Riley.

2. Prietenia dintre ghepardul Sahara si cainele Alexa
Sahara si Alexa sunt unul dintre numeroasele exemple care demonstreaza ca, de fapt, prietenia dintre pisici (feline) si caini este posibila. Cei doi prieteni la catarama au legat o amicitie stransa de mici, in pofida reticentei initiale reciproce.
Ghepardul si ciobanescul anatolian s-au cunoscut la gradina zoologica din Cincinnati, unde au fost implicati intr-un program educational care promoveaza stoparea vanarii iresponsabile a gheparzilor ce a dus la scaderea dramatica a efectivului lor in salbaticie.
Dupa ce au fost prieteni mai bine de 10 ani, in 2010 Alexa a murit, insa cele doua animale au ramas unii dintre cei mai indragiti "ambasadori" ai Cat Ambassador Program derulat de gradina zoo din SUA.
3. Prietenia dintre elefantul Themba si oita Albert
Cine ar fi crezut ca poate exista o prietenie stransa si intre un elefant si o oaie? Themba si Albert sunt un exemplu excelent ca aceasta amicitie improbabila este posibila si, mai mult decat atat, ca poate sa dureze ani buni!
Themba si Albert s-au cunoscut la Shamwari Wildlife Rehabilitation Centre din Africa de Sud, pe cand elefantul nu avea decat sase luni si tocmai ramasese orfan de mama. In ciuda aversiunii initiale - oita Albert s-a ascuns timp de 12 ore dupa ce a fost fugarita de puiul de elefant -, cei doi au legat o prietenie stransa si au devenit de nedespartit, dormind si plimbandu-se impreuna.

4. Prietenia dintre hipopotamul Owen si broasca testoasa Mzee
O alta prietenie improbabila, dar trainica este cea dintre un pui de hipopotam si o broasca testoasa ajunsa la venerabila varsta de peste 130 de ani! Cei doi s-au cunoscut cand micutul hipopotam Owen s-a speriat si s-a ascuns in spatele broastei testoase, in cautare de protectie.
Pesmne ca gestul puiului de hipopotam nu a lasat-o indiferenta pe broasca testoasa Mzee, care l-a "adoptat" instant. Din acea zi, cele doua animale, care isi duc existenta intr-un sanctuar pentru animale din Kenya, au devenit de nedespartit.
Foto: theaustralian.com.au, dogonews.com, pbs.org, thesun.co.uk