Afla cum alegi locul potrivit pentru acvariu.
Ca sa iei cea mai buna decizie cu privire la localizarea acvariului in casa, familiarizeaza-te cu criteriile pe care este important sa le iei in considerare atunci cand alegi locul potrivit pentru acvariu.
Conditiile de mediu pentru pestii de acvariu
Temperatura
Schimbarile de temperatura nu sunt pe placul celor mai multe specii de pesti, astfel incat este recomandat sa gasesti un loc ferit pentru acvariu. Asigura-te ca acvariul nu se afla in bataia aerului conditionat si nici nu este prea aproape de un aparat electrocasnic care se poate incalzi puternic in timpul functionarii. Evita locurile care sunt prea apropiate de fereste si usi, unde de pot forma curenti de aer.
Lumina
Lumina directa a soarelui poate incalzi puternic acvariul, iar pestii exotici vor suferi. Chiar daca acvariul tau are un sistem de iluminare, se recomanda instalarea lui intr-un loc unde va fi expus la o cantitate moderata de lumina naturala. Intr-un acvariu expus la lumina directa a soarelui, algele vor creste mult mai repede. Nu pune acvariul langa lampi sau lampadare pe care le aprinzi si le stingi in mod neregulat de mai multe ori pe zi.
Sunete
In apa, sunetul se transmite mai bine decat in aer, astfel ca va fi necesar sa ai grija ca pestii sa nu fie expusi unor zgomote puternice in mod regulat. Evita amplasarea acvariului chiar langa televizor, langa difuzoare sau prea aproape de o usa care este deschisa si inchisa de mai multe ori pe zi in mod zgomotos.
Calitatea aerului
Aerul este la fel de important ca si ceilalti factori de mediu, atat pentru pesti cat si pentru tine. Intr-un spatiu inchis, acvariul va produce un miros neplacut atunci cand nu este curatat la timp. Pestii pot fi afectati de mirosurile neplacute din baie sau bucatarie. Este recomandat sa alegi o camera cu aerisire buna, dar fara multi curenti de aer.
Siguranta
Asigura-te ca asezi acvariul pe o suprafata plana si rezistenta, care poate sustine greutatea totala a acvariului umplut cu apa. Pune acvariul departe de usi sau ferestre care l-ar putea sparge. Un acvariu amplasat in mijlocul unei camere este expus unui risc mai mare de spargere. Nu pune acvariul unde te-ai putea impiedica de el cand te trezesti noaptea pentru a merge la baie sau in alta camera.
Probleme cauzate de alegerea unui loc nepotrivit
Daca ai ingreunat accesul la acvariu, curatarea acestuia va deveni dificila. Nu lipi acvariul de un perete. Asigura-te ca alegi un loc apropiat de o priza, pentru a nu folosi prelungitoare care sa devine fire inestetice in casa ta.
Cand pestii sunt intr-o camera in care intri rar, sa nu te miri daca acestia vor deveni tot mai neprietenosi si se vor ascunde cand te vad. Fara sa pui acvariul in cel mai zgomotos loc din casa, asigura-te ca pestii vor fi expusi unui nivel mediu de activitate in jurul acvariului.
Prin alegerea potrivita a locului pentru acvariu, oferi pestilor tai conditii bune si elimini riscul unor problemele costisitoare care ar putea aparea mai tarziu.
Sursa foto: Gharexpert.com