Cum iti mentii pasarea activa in lipsa ta

7/763
label Diverse autorenew 12 Oct 2011, 00:00
Intrucat nu ai cum sa fii mereu in preajma ei, este important sa te asiguri ca pasarea ta nu se plictiseste cat esti tu plecat de acasa si ca ramane activa.

Ofera-i jucarii

Una dintre cele mai bune metode prin care te poti asigura ca pasarea ta, inchisa in colivie, mentine un nivel ridicat de activitate este aceea de a o stimula cu ajutorul jucariilor. Alege-le in functie de specia pe care o cresti - spre exemplu, un papagal ar putea fi stimulat si prin intermediul jucariilor care il ajuta sa invete trucuri noi.

De asemenea, este esential sa te asiguri ca respectivele jucarii nu sunt toxice sau intr-atat de mici (ori usor de dezmembrat) incat pasarea ta sa riste sa se imbolnaveasca din cauza lor. Acest lucru nu inseamna, insa, ca pasarea ta nu se va bucura de jucariile care se pot dezmembra, din contra! Totusi, nu uita sa optezi pentru unele adecvate si cat mai sigure. Nu in ultimul rand, nu uita sa i le schimbi sau alternezi pentru a evita sa se obisnuiasca prea tare cu ele si, deci, sa se plictiseasca.

Pune-i muzica

O alternativa la jucariile din colivie sau o completare a acestora poate fi muzica. Nu opta, insa, pentru sunete stridente sau violente care ti-ar putea speria prietenul cu pene sau chiar determina sa le imite, spre disperarea ta si a vecinilor tai. Pentru a-ti stimula si mai mult pasarea, poti lasa televizorul aprins, eventual pe un canal de desene animate care sa ii atraga atentia si sa o mentina captivata.

10 sfaturi pentru achizitionarea unei pasari de companie

Cumpara o colivie mare

O idee buna pentru a-ti mentine pasarea activa cand nu esti acasa este si aceea de a-i oferi spatiu suplimentar de desfasurare. O colivie incapatoare nu numai ca ii permite animalului tau de companie sa zboare in voie, dar ofera si o capacitate mai mare de depozitare a jucariilor care il vor tine ocupat. Aceasta s-ar putea dovedi o idee excelenta si daca, in general, nu ii permiti pasarii tale sa zboare libere prin casa.

Sursa foto: ioffer.com