Cum sa te joci cu un papagal
7/752
label Diverse autorenew 28 Sep 2011, 00:00
"

De la perusi pana la papagali vorbitori, pasarile de companie pot crea legaturi puternice cu stapanul, iar joaca are un rol important in crearea acestei conexiuni.

Ce faci daca papagalul nu este interesat de jucarii

Legatura dintre om si papagal se formeaza in timp si nu te poti astepta ca pasarea pe care tocmai ai adus-o in casa sa se obisnuiasca imediat cu noul mediu si cu tine.

Atunci cand papagalul nu pare interesat de jucariile pe care i le oferi, e bine ca tu sa-l inveti cum sa se joace. Ia o jucarie si joaca-te cu ea in fata papagalului. Acesta va fi si mai receptiv daca vede doi oameni distrandu-se cu o jucarie.

Dupa ce observi ca devine interesat si iti urmareste fiecare miscare, poti chiar sa te prefaci ca vrei sa ascunzi jucaria si sa o pastrezi doar pentru tine, lucru ce poate trezi si mai mult curiozitatea papagalului. Cand te-ai jucat destul singur, include si papagalul in joc. Odata ce pasarea a inteles cum sa se joace, va incepe sa o faca si fara tine.

In cazul in care papagalul se teme de lucruri noi in colivie, il poti acomoda treptat cu jucaria. Joaca-te cu ea la departare, in camera in care sta colivia. Daca o atingi de fata ta si te joci cu ea cu gentilete, papagalul va intelege ca nu trebuie sa se teama. Repeta joaca a doua zi, putin mai aproape de colivie si lasa-l din nou sa se uite la tine cum te joci. In cateva zile, cei mai multi papagali trec peste frica si vor si ei sa participe la distractie.

Papagalii: Cat de inteligente sunt pasarile

Jucarii pentru papagali

O mare parte din jucariile pentru papagali comercializate de la pet shop-uri nu asigura una dintre nevoile de baza ale papagalilor: aceea de a distruge. Jucariile din lemn, pe care le pot roade si rupe ofera cea mai mare satisfactie papagalilor.

Papagalii mari pot fi fascinati si de mecanica, iar unii dintre ei se distreaza desfacand suruburi, uneori chiar pe cele ale coliviei lor.

Tine cont de siguranta jucariilor si nu cumpara nicio jucarie in care papagalul tau si-ar putea prinde gatul sau s-ar putea sugruma. Alege intotdeauna jucariile potrivite pentru marimea papagalului tau, care sa nu contina piese ce pot fi inghitie sau pot rani pasarea.

Jocuri pentru papagali

Pentru a petrece momente placute si distractive impreuna cu papagalul tau, incearca sa-ti aduci aminte de jocurile simple din primii ani de viata. Rasul este foarte important, iar papagalul intelege ca te simti bine atunci cand razi sau cand il lauzi, mai ales dupa tonul vocii cu care ii vorbesti.

Poti arunca obiecte mici pe care papagalul tau le prinde si ti le aduce. Cantecele ii fac placere oricarei pasari de companie si multe incep imediat sa cante odata cu tine.

Imitarea gesturilor este o alta joaca distractiva pentru papagali. Atunci cand observi ca imita un gest al tau, continua sa-l faci pentru cateva secunde, apoi incearca unul nou, care sa poata fi imitat la fel de usor (datul din cap, din maini etc).

Daca papagalul tau se distreaza distrugand mobila sau decoratiunile atunci cand il lasi sa iasa din colivie, ofera-i alternative mai interesante si joaca-te cu el cu obiecte noi care sa-i acapereze atentia.

Nu uita ca joaca este importanta pentru papagalul tau si o pasare pentru care nu-ti faci niciodata timp de joaca nu va fi cu adevarat fericita.

Sursa foto: Parrots-at-play.org