Top 5 animale preistorice descoperite in 2014

1/1956
label Diverse autorenew 19 Sep 2014, 00:00
Iata cinci dintre cele mai interesante descoperiri preistorice facute pana in prezent de-a lungul lui 2014!

1. Tyrannosaurul pigmeu

Desi a fost descoperit in 2006, abia anul acesta specialistii si-au dat seama ca fosilele despre care credeau ca apartin unui Tyrannosaurus Rex erau, de fapt, ale unei specii diferite - una inrudita, de altfel, acestui dinozaur. Este vorba despre Nanuqsaurus hoglundi, specie care si-a castigat rapid supranumele de "Tyrannosaurul pigmeu".

Nanuqsaurus hoglundi a trait in urma cu circa 70 milioane de ani in zona in care astazi se afla Alaska si atingea la maturitate aproximativ jumatate din inaltimea "fratelui" sau mai mare, Tyrannosaurus Rex.

2. Cel mai mare dinozaur pradator din Europa

Studentul doctorand Christophe Hendrickx de la Universitatea Noua din Lisabona a facut o descoperire uluitoare: o noua specie de dinozaur pradator, ce a primit numele de Torvosaurus gurneyi. Se estimeaza ca uriasa reptila atingea dimensiuni de 10 metri si avea colti de 10 cm, cercetatorii concluzionand ca Torvosaurus gurneyi a fost cel mai mare dinozaur pradator de pe teritoriul Europei.

Dinozaurul si-a dus existenta pe teritoriul Peninsulei Iberice de astazi in urma cu circa 150 de milioane de ani.

3. Primul dinozaur din nordul Americii de Sud

In 2014, au fost identificati si primii dinozauri in zona nordica a Americii de Sud. Este vorba despre patru fosile de Laquintasaura venezuelae, specii de dinozauri mici, din ordinul Predentata sau Ornithischia, ce au populat Terra in urma cu circa 200 de milioane de ani.

Si mai interesant este faptul ca Laquintasaura venezuelae s-ar fi organizat in turme, un comportament nemaintalnit pana acum la dinozaurii acelei perioade!

4. Un peste enorm din Silurian

Despre pestii din Silurian, perioada preistorica de acum 443 milioane de ani, cu o durata de circa 26 milioane de ani, se stia pana recent ca aveau dimensiuni neglijabile. Insa descoperirea unei fosile de Megamastax amblyodus, un peste de circa 1 m, cu falci de 10-13 cm, schimba cu totul perspectiva asupra evolutiei acestor vietati!

Pe langa rasturnarea situatiei cu privire la evolutia pestilor, aceasta descoperire este foarte importanta si prin faptul ca oamenii de stiinta considerau ca, in Silurian, nivelul de oxigen era mai scazut decat astazi. Dar din moment ce in Silurian au existat pesti de dimensiunea Megamastax amblyodus, este clar ca oxigenul era prezent in cantitati mai mari decat se credea pana acum!

5. Cea mai mare pasare din istorie

Oasele si craniul speciei Pelagornis sandersi au fost descoperite cu 31 de ani in urma in zona Aeroportului International Charleston din Carolina de Sud, SUA. Insa abia in iulie 2014 specimenul a fost identificat si a primit un nume, specialistii estimand ca animalul este cea mai mare pasare descoperita pana in prezent!

Se crede ca Pelagornis sandersi ar fi trait in urma cu 25-28 milioane de ani si avea o anvergura a aripilor de 6-7 m, adica dublul celei aferente albastrosului regal, cea mai mare pasare care traieste pe Terra astazi.

Foto: YouTube.com, Sergey Krasovskiy, Mark Witton, Brian Choo, Ryan Somma, abbtakk.tv