Atasamentul cainilor fata de oameni este o caracteristica ce a fost selectionata direct sau indirect la cainii domestici. In timp ce majoritatea cainilor nedresati vor vocaliza, vor roade diverse obiecte interzise sau isi vor face nevoile in casa daca sunt lasati singuri, diagnosticul de anxietate de separare este rezervat unei versiuni mai intense a acestor simptome, insotite de semne de stress. Cainii predispusi la anxietate de separare sunt adesea foarte afectuosi si orientati spre oameni. Modificarea comportamentului este eficienta daca animalul nu este lasat singur si este desensibilizat la semnele care indica plecarea stapanului si la absentele indelungate. Medicatia poate accelera acest proces.
Semnalmente:
Vocalizari persistente (latrat, urlat, schelalait), producerea de stricaciuni in casa (ros, sapat), activitate motorie accentuata (mers, sarit, sau alte activitati repetitive), urinare (adesea imediat dupa plecarea stapanului), defecare (adesea imediat dupa plecarea stapanului), voma (adesea imediat dupa plecarea stapanului), anorexie (nu mananca) cand este singur), depresie sau retragere la aparitia semnelor plecarii stapanului, intampinarea exuberanta a stapanului la intoarcere.
Incidenta:
Multi caini sunt nelinistiti cand sunt lasati singuri. Cei mai multi se adapteaza la singuratate, dar unii nu o fac. Aproximativ 15% dintre caini manifesta semne clinice de anxietate de separare.
Semne Medicale:
Hipersalivare, gafait, tremurat, auto-mutilare (isi musca singur corpul).
Cauze:
Predispozitie genetica la anxietate, perioade prelungite de timp fara a fi separat de stapan, perioade pentrecute intr-o canisa sau la un adapost de animale, relocare, ruperea legaturii afective primare, lipsa cronica de exercitiu/ stimulare.
Diagnostic:
Lipsa de stimulare, exercitiu insuficient, hiperactivitate, lipsa dresajului de casa, marcarea teritoriului prin urinare, recreere distructiva/ joaca necorespunzatoare, rosul la catelusi, vocalizare sociala, vocalizare ca raspuns la stimuli din afara casei, disfunctie cognitiva.
Tratament acasa:
Tratamentul implica rezolvarea anxietatii cainelui, initial prin eliminarea relevantei semnelor ce preced plecarea, prin repetarea lor aleatoare in timpul zilei, fara a fi urmate de plecarea efectiva, diminuand astfel anxietatea.
Primii pasi catre desensibilizarea cainelui presupun iesirea graduala din campul vizual al cainelui, mai intai in casa, apoi afara din casa. Stapanii pot absenta perioade scurte, intotdeauna mai scurte decat timpul in care cainele devine anxios. Filmarea poate ajuta la monitorizarea nivelului de stres.
Dati cainelui jucarii umplute cu mancare la plecare, pentru a asocia plecarea cu emotii pozitive. Acestea trebuie indepartate la intoarcere. Aceste absente trebuie repetate frecvent la intervale neregulate si trebuie prelungite putin cate putin, astfel incat cainele sa ramana calm.
Pedepsirea comportamentului anxios este nerecomandata.
Tratament medical:
Medicul veterinar poate alege sa recomande un tratament medicamentos antidepresiv tricilic (TCA), inhibitori ai resorbtiei de serotonina la nivel sinaptic sau alte medicamente pentru a reduce simptomele anxietatii de separare, mai ales atunci cand sunt folosite in asociere cu modificari ale comportamentului. Acepromazina nu este un medicament potrivit pentru aceasta stare si poate exacerba aceste probleme la unii caini.
Tratament recomandat:
Implementarea modificarii de comportament poate dura foarte mult timp si poate sa nu dea rezultate notabile. Se recomanda consiliere din partea unui medic veterinar specializat in comportament canin, psiholog acreditat in comportamentul animalelor sau dresor cu experienta in astfel de cazuri.
Documentatie:
Anxietatea de separare, mai ales in formele sale mai usoare, are un prognostic pozitiv dar corectarea comportamentului este un proces de lunga durata care cere perseverenta. Progresele pot fi mai rapide daca are efect si medicatia prescrisa si daca animalul nu este lasat singur in timpul exercitiilor de desensibilizare si indepartare a stapanului.
