De ce e atat de important sa avem grija de labutele cainelui? In primul rand, pentru ca acestea sunt sensibile: orice accidentare sau problema poate face ca micutul sa nu mai vrea sa iasa afara sau sa se plimbe la fel de mult. Lipsa de exercitii fizice poate face ravagii, cand vine vorba de sanatatea cainelui. Sedentarismul poate duce la obezitate, energie in exces care se manifesta prin nervozitate, atrofie a muschilor sau probleme ale incheieturilor.
Odata ce stapanul si-a propus sa aiba grija de labutele cainelui insa, nu e greu sa faci din asta un obicei. Iar primul pas este ca micutul sa fie obisnuit cu manipularea, ca sa nu ai probleme cand incerci sa il ingrijesti: trebuie sa il atingi foarte des pe labe, pentru ca el sa nu se supere atunci cand trebuie sa faci asta o perioada mai lunga. In plus, va fi mai usor sa tratezi eventualele rani care apar la labute in timpul plimbarii.
Unghiile trebuie sa fie doar putin ridicate, de la nivelul solului, cand cainele sta in patru labe. Atunci cand unghiile lovesc solul, iar pasii catelului se aud clar cand merge, asta inseamna ca unghiile sunt prea lungi. Taierea unghiilor poate fi o operatiune destul de neplacuta, mai ales daca ai un catel adult care nu e obisnuit cu asta. Daca sunt taiate prea mult din greseala, cainele poate avea sangerari si dureri mari. De aceea, o metoda destul de simpla de a mentine unghiile catelului scurte este sa il plimbi pe asfalt: unghiile se vor lovi de asfalt si prin tocire vor fi mai scurte.
Multe rase de catei au si blana lunga, care creste si pe labute, intre degete. Blana aceasta poate atrage diverse murdarii sau substante iritante, care vor rani catelul, motiv pentru care trebuie curatata. Iarna, blana de la labute trebuie ingrijita cu mare atentie, deoarece poate fi acoperita de gheata, de sare sau de diverse substante chimice antiderapante. Cand cainele incearca sa se curete singur, poate chiar sa inghita aceste substante, ducand si la probleme cu stomacul.
Accidentarile din pricina terenului pe care este plimbat nu sunt nici ele rar intalnite: in perioada verii, asfaltul se incinge foarte tare, iar caldura ii poate arde labutele. E bine deasemenea sa aveti grija ca intre degete sa nu ramana blocate pietricele, nisip, plante sau alte materiale. Daca aveti un catel mai sensibil, puteti chiar sa il echipati cu niste incaltari speciale, pe care le puteti cumpara de la orice pet-shop.