Obisnuirea pisicii cu taierea ghearelor tine de varsta animalului. Pisoii sunt mult mai receptivi la crearea de obiceiuri noi, dar si in cazul pisicilor adulte le poti convinge sa coopereze, cu cateva boabe dintr-o mancare uscata diferita de alimentatia obisnuita.
Daca ai o pisica care nu suporta sa fie atinsa si care nu are incredere in tine, cea mai buna solutie este sa apelezi la profesionisti, dar pe masura ce relatia cu animalul se imbunatateste in general, pisica poate deveni mai receptiva si la taierea ghearelor fara zgarieturi si stres.
Cum inveti pisica sa nu mai zgarie mobila
Uneltele potrivite pentru scurtarea ghearelor pisicii
Cel mai comod, si pentru pisica si pentru tine, poate fi utilizarea unui cleste special, de tip "ghilotina" pentru scurtarea ghearelor. In lipsa acestuia, unghierele de uz uman pot fi un inlocuitor bun. Indiferent de unealta folosita, este important sa fie ascutita, pentru a chinui cat mai putin pisica in timpul procesului de taiere.
Calmarea pisicii pentru taierea ghearelor
Chiar daca ai la dispozitie si un ajutor, este important sa obisnuiesti animalul cu taierea ghearelor si atunci cand operatiunea va fi facuta de o singura persoana.
Cel mai bun moment pentru taierea ghearelor este dupa o masa copioasa. Ia pisica in poala si maseaza-i usor cate o laba timp de 3 secunde. Daca pisica trage laba inainte, dar nu o smuci, lasa-ti mana sa se miste odata cu laba. Rasplateste animalul cu boabe gustoase dupa fiecare reactie corecta.
Odata ce s-a obisnuit cu manipularea labelor, proces care dureaza mai putin la pisoi, pisica poate fi gata de taiere. Este insa important sa o obisnuiesti si cu sunetul facut de uneltele metalice cu care ii vei taia ghearele. Foloseste in acest scop spaghete uscate si rasplateste pisica cu boabe cand ramane calma.
Cand pisica iti permite si accesul la gheare si nici nu se mai sperie, taie doar partea alba din gheare, fara sa o atingi pe cea roz, de la baza, care este vascularizata si contine terminatii nervoase. In general este mai bine sa tai prea putin decat prea mult.
La inceput, cand pisica mai arata in continuare semne de anxietate, ocupa-te doar de labele frontale, uneori chiar una cate una, cu o pauza si putina distractie intre cele doua reprize.
Cum sa NU te comporti cu pisica atunci cand vrei sa-i tai ghearele
Pentru a evita stresul si zgarieturile sau muscaturile accidentale, este important sa folosesti cel mai calm ton cu putina atunci cand vorbesti cu pisica in timp ce ii tai ghearele.
Cand ridici vocea sau pedepsesti animalul, va intelege doar ca taierea ghearelor este o tortura. Nu te grabi atunci cand pisica isi pierde rabdarea pentru a nu o rani. Daca pisica da semne ca nu mai vrea, poti continua procesul dupa cateva ore sau a doua zi, cand pisica este din nou relaxata.
Sursa foto: samurailol.com.br, catster.com, lovetoknow.com, purina.com.au